Clubul de fotbal Dinamo și-a schimbat sigla la aniversarea a 74 de ani de existență

Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti şi-a ales noua siglă, sâmbătă, în ziua în care a împlinit 74 de ani de existenţă, anunță Agerpres.

”Procesul de vot pentru noua emblemă a clubului nostru s-a încheiat astăzi, 14 mai 2022, chiar în ziua în care Dinamo Bucureşti aniversează 74 de ani în fotbalul românesc, doar în prima ligă. Cea mai frumoasă propunere venită din partea fanilor a fost votată!”, a anunţat clubul pe Facebook.

Peste 1.000 de propuneri de siglă au venit pe adresa clubului din partea suporterilor, dintre care iniţial au fost reţinut cinci, acestea trecând prin mai multe proceduri de vot, a suporterilor, a asociaţiei DDB, a legendelor clubului, a celor mai importanţi jucători din lotul actual şi o parte din antrenorii de la grupele de juniori ale clubului şi în final a reprezentanţilor de marketing ai clubului.

Dinamo va avea o siglă dominată de litera D, de pe care lipsesc câinii, simbolul echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare în ultimele decenii.

”Urmează stilizarea şi realizarea manualului de brand, urmând ca după ultimul meci oficial din această ediţie de campionat, returul barajului pentru menţinerea în prima ligă, să prezentăm noua siglă cu care clubul Dinamo Bucureşti se va prezenta în sezon următor. Noul logo va deveni oficial începând cu sezonul competiţional 2022-2023, urmând a fi prezent pe toate echipamentele de joc ale echipei noastre, dar şi pe produsele oficiale, în magazinul online şi în magazinul de prezentare al clubului”, a precizat Dinamo.

La 20 aprilie, clubul Dinamo a anunţat că îşi va schimba sigla şi aşteaptă propuneri din partea fanilor. Noul logo va conţine culorile lui Dinamo (roşu-alb), identitatea vizuală a clubului (D, Dinamo, Dinamo 1948) şi elemente de legătură cu istoria din 1948 până astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here