Comisia Electorală rusă respinge candidatura la fotoliul de la Kremlin a Ekaterinei Dunţova

Sursa foto: Ria Novosti

Comisia Electorală rusă a respins sâmbătă candidatura la fotoliul de la Kremlin a jurnalistei Ekaterina Dunţova, în vârstă de 40 de ani, o fostă aleasă municipală care militează în favoarea democraţiei şi încheierii Războiului din Ucraina, relatează Euronews, citat de News.ro.

Comisia evocă ”erori în documentele” prezentate la înregistrarea candidaturii, potrivit televiziunii ruse.

Preşedinta Comisiei, Ela Pamfilova, anunţă că a fost respinsă în unanimitate candidatura la preşedinţia rusă a Ekaterinei Dunţova, prevăzută în primăvară, în care Vladimir Putin, aflat la putere din 1999, urmează să fie reales într-un nou mandat de şase ani.

”Sunteţi o femeie tânără, aveţi viaţa în faţă”, i-a spus Pamfilova candidatei.

Ela Pamfilova a anunţat că 29 de persoane au depus dosare prin candidează la cea mai înaltă funcţie în stat.

Puterea rusă a îndepărtat, în ultimii ani, orice opoziţie la mandate alese şi în viaţa politică, într-o represiune care s-a accelerat după ce Vladimir Putin a invadat Ucraina în februarie 2022.

Cine este jurnalista de provincie, mamă a trei copii, care vrea să candideze la președinția Rusiei. A fost deja chemată la poliție, contul bancar i-a fost blocat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here