Comisia Europeană a demis un înalt funcționar investigat pentru plata de către Qatar a numeroase călătorii

Sursa: Facebook

Comisia Europeană (CE) a demis un înalt funcționar pentru încălcarea normelor sale privind conflictele de interese și transparența, decizie luată după o îndelungată investigație referitoare la plata de către statul Qatar a numeroase călătorii efectuate de acesta pe vremea când era director general pentru transporturi în cadrul executivului comunitar, relatează joi agenția EFE, citată de Agerpres.

O vicepreședintă a Comisiei Europene, Henna Virkunnen, a anunțat decizia la o conferință de presă, dar s-a ferit să precizeze cine este respectivul funcționar, vorbind doar despre ‘încheierea unei proceduri disciplinare’ care a stabilit că acest angajat a încălcat normele instituției și, prin urmare, au fost luate ‘măsurile corespunzătoare’.

Dar surse europene au precizat apoi că acest funcționar comunitar este estonul Henrik Hololei, fost șef al Direcției Generale de Transport din cadrul Comisiei Europene (CE). Conform surselor mass-media, el ar fi călătorit de mai multe ori în Qatar pe cheltuiala acestui stat între anii 2015 și 2021, călătorii efectuate uneori cu familia sa ori doar pentru shopping în această țară din Golf.

Direcția din CE pe care el o conducea la acea vreme se ocupa și de negocierea unui acord de ‘cer deschis’ cu emiratul Qatar, acord ce urma să ofere companiei Qatar Airways un acces sporit pe aeroporturile europene. Fără a fi implicat direct în negocierile privind acest acord, Henrik Hololei a călătorit în acea perioadă gratis la Business Class cu compania Qatar Airways.

Pe partea judiciară a cazului, Parchetul European a anunțat la începutul lunii noiembrie 2024 deschiderea unei anchete, în paralel cu investigația internă sub aspect disciplinar deja inițiată atunci de Comisia Europeană.

Această investigație a Comisiei a fost însă declanșată abia la doi ani după ce ombudsmanul european, Emily O’Reilly, a cerut executivului UE să-i precizeze regulile aplicabile călătoriilor de serviciu ale angajaților săi, după apariția atunci în presă a dezvăluirilor despre acele călătorii plătite de Qatar.

În urma dezvăluirilor inițiale, Henrik Hololei a părăsit în anul 2023 funcția de director general al Direcției Generale de Transport din cadrul Comisiei Europene și s-a orientat către posturi mai puțin strategice, precum cel de ‘consilier’ politic.

În cele din urmă, ancheta internă a Comisiei Europene a stabilit că acest funcționar comunitar a încălcat normele privind conflictele de interese, acceptarea de cadouri și divulgarea de informații confidențiale, fiind luată în consecință decizia de a-l demite. Totuși, el are la dispoziție trei luni pentru a contesta decizia și în plus se poate adresa instanțelor europene.

Acest caz este separat de scandalul de corupție Qatargate, în care membri ai Parlamentului European sunt investigați penal pentru încasarea unor mari sume de bani din partea statului Qatar pentru a influența în favoarea acestuia declarații și decizii politice în cadrul legislativului european.

Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas: Nu-mi pot imagina ca țările UE să creeze o armată separată