Comitetul de urgenţă al OMS se reuneşte pe 21 iulie cu privire la măsurile necesare pentru combaterea variolei maimuţei

Comitetul de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind variola maimuţei se va reuni joia viitoare pentru a stabili ce măsuri trebuie luate împotriva actualului focar de boală, a anunţat agenţia într-un comunicat emis joi, relatează AFP, citată de News.ro.

Comitetul va trebui să ia decizii, în special, referitoare la gravitatea reapariţiei cazurilor de variola maimuţei şi asupra calificării acesteia drept ”urgenţă de sănătate publică de interes internaţional”, cel mai înalt nivel de alertă al OMS.

Comitetul se va întâlni pentru a doua oară, după ce a exclus creşterea nivelului de alertă la şedinţa anterioară din 23 iunie. Numărul de cazuri confirmate la nivel mondial a crescut brusc, depăşind 10.000 în peste 60 de ţări, Europa fiind cea mai afectată regiune.

Şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la răspândirea bolii în afara ţărilor în care este endemică şi a îndemnat statele membre să ia măsuri adecvate pentru a limita contaminarea.

 

”Subliniez încă o dată că trebuie să căutăm soluţii pentru a opri transmiterea şi să sfătuim guvernele să pună în aplicare urmărirea contactelor pentru a monitoriza şi a limita virusul şi pentru a oferi asistenţă persoanelor izolate”, a explicat marţi Tedros, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here