Companie din grupul Armani, plasată în lichidare judiciară pe fondul unei anchete privind subcontractarea către firme chinezești care exploatau muncitorii

Sursa: Facebook

Un tribunal italian a plasat sub administrare judiciară o companie deţinută de grupul italian de modă Armani, acuzată că a subcontractat indirect producţia către companii chinezeşti care exploatau muncitorii.

Judecătorii din Milano au dispus administrarea judiciară timp de un an pentru Giorgio Armani Operations, descrisă ca fiind o ramură industrială a grupului Armani, potrivit unei hotărâri de 31 de pagini consultate vineri de Reuters, relatează News.ro.

În această perioadă, compania va continua să funcţioneze, dar sub conducerea unui administrator numit de instanţă.

Potrivit hotărârii, Giorgio Armani Operations a externalizat producţia de genţi, curele şi articole din piele către două firme care, la rândul lor, au subcontractat munca către patru companii chineze ale căror ateliere se aflau la periferia oraşului Milano.
Aceste companii plăteau oamenii cu 2-3 euro (2,16-3,25 dolari) pe oră pentru a lucra în medie 10 ore pe zi, în unele cazuri şapte zile pe săptămână, pentru a confecţiona genţi care erau vândute subcontractanţilor Armani cu 93 de euro, revândute lui Armani cu 250 de euro şi puse pe piaţă cu aproximativ 1.800 de euro, au precizat anchetatorii.
Armani Group a declarat că „a avut întotdeauna măsuri de control şi de prevenire pentru a minimiza abuzurile din lanţul de aprovizionare”, adăugând că va colabora cu autorităţile pentru a-şi clarifica poziţia.
Procuratura din Milano investighează de mai mulţi ani externalizarea producţiei de către marile grupuri din domeniul modei şi din alte sectoare către subcontractori care ar exploata muncitorii.
Compania de modă Alviero Martini, care îşi confecţiona genţile în ateliere chinezeşti, a fost de asemenea plasată recent sub control judiciar.
Italia găzduieşte mii de mici producători care acoperă 50-55% din producţia mondială de îmbrăcăminte de lux şi articole din piele, potrivit calculelor firmei de consultanţă Bain, faţă de 20-25% în restul Europei.

Subcontractarea Armani a continuat din 2017 cel puţin până în februarie 2024, când poliţia a făcut ultima razie în ateliere, au scris judecătorii din Milano, menţionând că încălcarea codului muncii este un exemplu de practici comerciale neloiale.

„Investigaţiile au scos la iveală practici neregulamentare atât de adânc înrădăcinate şi stabilite, încât pot fi considerate parte a unei strategii mai ample de creştere a afacerii”, au declarat judecătorii.

Poliţia a găsit migranţi chinezi şi pakistanezi, adesea fără acte legale, forţaţi să mănânce şi să doarmă în fabrici în condiţii degradante şi angajaţi fără contracte de muncă, au spus ei.

Muncitorii au folosit utilaje ale căror dispozitive de siguranţă au fost „îndepărtate în mod intenţionat şi rău intenţionat”, au fost expuşi la substanţe chimice potenţial periculoase şi li s-au refuzat examinările medicale sau formarea profesională, a adăugat hotărârea judecătorească.

Proprietarii companiilor contractante şi subcontractante sunt anchetaţi pentru exploatarea lucrătorilor şi angajarea de persoane la negru, în timp ce Armani Operations nu se confruntă cu nicio anchetă. Cu toate acestea, unitatea Armani a fost plasată sub administrare „pentru că, în mod culpabil, nu a verificat lanţul de producţie şi a rămas inactivă, deşi era la curent cu externalizarea producţiei de către societăţile furnizoare”.

Documentele judiciare au indicat că atelierele deţinute de chinezi produceau, de asemenea, bunuri pentru alte mărci de modă.

„Aceasta este a doua măsură de acest fel împotriva unei companii de modă. Trebuie să ne aşezăm la masă şi să discutăm cu autorităţile şi problemele operaţionale ale acestui sector de piaţă, care este atât de relevant pentru Italia”, a declarat preşedintele Tribunalului din Milano, Fabio Roia.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here