Comunitatea americană de informații investighează dacă FBI a fost implicat în planificarea atacului din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului al susținătorilor actualului președinte Donald Trump, a afirmat șeful de cabinet al directoarei pentru informații naționale a SUA, transmite joi agenția Reuters, citată de Agerpres.
‘Analizăm chiar acum’, a declarat Joseph Kent, șeful de cabinet al directoarei pentru informații naționale, Tulsi Gabbard, în timpul unei audieri în comisia pentru informații a Senatului după nominalizarea sa la conducerea Centrului Național de Luptă împotriva Terorismului din SUA.
El nu a precizat care dintre cele 18 agenții de informații din SUA efectuează respectiva anchetă.
Un raport al inspectorului general din Departamentul Justiției al SUA, publicat în decembrie, a dezmințit suspiciunile lansate de adepți ai teoriilor conspirației de extremă dreaptă care au susținut în mod fals că în asaltul de la Capitoliu au fost implicați în secret și agenți ai poliției federale FBI.
Raportul a constatat că în ziua atacului la Washington se aflau 26 de informatori ai FBI, dar, conform raportului, FBI nu a autorizat pe nimeni să intre în Capitoliu sau să se angajeze în violențe.
Comentariile lui Kent au venit ca răspuns la întrebări ale senatorului democrat Mark Kelly cu privire la atacul de atunci al susținătorilor lui Trump care au încercat să împiedice Congresul să certifice victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidențiale din 2020.
Trump a susținut în mod fals că a pierdut acel scrutin din cauza unei fraude electorale pe scară largă, iar în luna ianuarie a acestui an el a grațiat peste 1.500 de persoane acuzate că au luat parte la acel asalt, amintește Reuters.
Kelly l-a întrebat pe Kent ce dovezi a avut în susținerea celor spuse într-o postare pe actuala rețea X în sensul că FBI și agenții de spionaj americane au fost implicate în planificarea atacului asupra Congresului.
‘Am identificat deja că au existat mai mulți informatori confidențiali controlați de FBI și alte agenții de aplicare a legii care erau prezenți în mulțime în acea zi, dând îndrumări, înlăturând bariere, astfel de lucruri’, a spus Kelly. ‘Aceasta s-a investigat pe larg. Continuăm să analizăm aceste informații’, a adăugat el.
El a mai susținut că FBI și elemente de securitate pe care nu le-a identificat ‘au încercat să suprime faptul’ că între miile de participanți la rebeliune s-au numărat și informatori.
Informații ce anticipau producerea de violențe indică faptul că a existat ‘un anumit grad de infiltrare a agențiilor de intelligence’ în grupurile care au luat cu asalt Capitoliul, a spus Kent.
Acesta a mai menționat că ‘probabil’ a fost implicat biroul din Washington al FBI, iar comunitatea de informații ‘cercetează’ acest aspect.
Mai mulți senatori democrați l-au chestionat pe Kent și cu privire la participarea sa la un chat de grup pe aplicația de mesagerie Signal, în care înalți oficiali din sfera securității naționale ai administrației Trump discutau despre planurile pentru atacurile aeriene din 15 martie împotriva militanților houthi din Yemen.
Kent a explicat că materialul postat în chat nu era clasificat, dar a refuzat să răspundă la întrebări, argumentând că problema face obiectul unei anchete.
Inspectorul general al Departamentului Apărării a anunțat la începutul lui aprilie că va ancheta asupra utilizării de către șeful său, Pete Hegseth, a aplicației Signal.
Andrew Tate a amenințat o femeie punându-i un pistol în față – documente judiciare











