Congresul SUA a aprobat vineri, după votul final al Camerei Reprezentanților, o lege care cuprinde un pachet de reduceri de aproximativ nouă miliarde de dolari din fondurile deja alocate pentru ajutorul extern și mass-media publică, o propunere a președintelui Donald Trump, care acuză mass-media audiovizuală publică de derivă progresistă, relatează agențiile AFP și EFE, citate de Agerpres.
În urma adoptării acestei legi vor fi retrase aproximativ 8 miliarde de dolari din fondurile acordate Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și din alte programe de ajutor extern, precum și 1,1 miliarde de dolari din bugetul Corporației de Radiodifuziune Publică (Corporation for Public Broadcasting – CPB).
Creată în anul 1967 de președintele Lyndon Johnson, această organizație media finanțează o parte din bugetele posturilor naționale de radio și televiziune NPR și PBS, precum și aproximativ 1.500 de parteneri locali de radio și TV care difuzează o parte din emisiunile acestora pe tot cuprinsul SUA. Or, ‘fără finanțare federală, multe posturi publice locale de radio și televiziune vor fi constrânse să se închidă’, a avertizat președinta CPB, Patricia Harrison.
Președintele republican Donald Trump a cerut în luna mai încetarea finanțării posturilor NPR și PBS, pe care le-a acuzat de atitudine părtinitoare politic în favoarea democraților.
Cât despre Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), vizată acum de o nouă tăiere de fonduri, activitatea acestei instituții a fost deja redusă la minim de Trump, care a acuzat-o că a sprijinit ‘presa de fake news’ favorabilă democraților fostului președinte Joe Biden.
Pe lângă acțiunile pur umanitare, USAID finanța în străinătate din bugetul său anual de circa 40 de miliarde de dolari de asemenea ONG-uri, activiști și mass-media pentru a promova ‘bunele practici democratice’, fiind astfel acuzată de susținerea unor cauze ideologice și implicare în acțiuni de destabilizare a unor guverne.
Tăierile din ajutorul extern oferit de SUA vor costa nenumărate vieți













