Constanţa | Starea motociclistului rănit în accidentul în care a fost implicată Monica Macovei este gravă

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Starea motociclistului rănit în accidentul de sâmbătă, în care a fost implicată Monica Macovei este una gravă. Acesta se află internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, transmite News.ro.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au afirmat că starea bărbatului de 56 de ani, rănit în accidentul rutier de la Mangalia, este una gravă, fără a oferi alte detalii despre acesta.

Conform reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, bărbatul a fost diagnosticat la faţa locului cu fractură deschisă la picior, fractură deschisă la mână şi traumatism toracic.

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi, sâmbătă, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia şi localitatea 2 Mai.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, şi o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis IPJ Constanţa.

La volanul autoturismului s-a aflat Monica Macovei, fostul ministru al Justiţiei.

De asemenea, în urma primelor cercetări, poliţiştii au anunţat că într-o curbă, conducătoarea auto a pătruns pe contrasens şi a intrat în motociclistul care circula din sens opus.

Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Monica Macovei a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook la câteva ore după producerea accidentului.

„Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei, sâmbătă pe Facebook.

Monica Macovei, despre accidentul rutier în care a fost implicată: Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here