Într-un discurs destul de cuprinzător rostit săptămâna trecută, şeful Marelui Stat Major al SUA, Joseph Dunford, ne-a oferit indicii asupra modului în care ţara sa priveşte lumea din perspectivă militară.
Bineînţeles că un şef de Stat Major nu va face cunoscute evaluările militare ale ţării sale aşa cum sunt ele; va prezenta doar ceea ce trebuie să se ştie. Dar şi numai atât este suficient să indice modul în care acea ţară priveşte lumea.
Cine este inamic, cine este prieten? Care îi sunt „interesele naţionale”?
A auzi toate aceste de la un şef de Stat Major este întotdeauna instructiv. În discursul rostit la Centrul de Internaţional de Cercetări Strategice (CSIS), generalul Dunford a declarat că este nevoie de instruirea a 50-60.000 de „militari” pentru a apăra interesele naţionale ale Statelor Unite în nordul Siriei.
Generalul nu a enumerat însă interesele şi a amintit doar lupta împotriva „extremismului islamic violent”.
Apoi, explicând această sintagmă s-a limitat la menţionarea doar a „ISIS, al-Qaeda şi alte grupări”.
Chiar dacă nu putem vorbi de al-Qaeda, ISIS a fost tot timpul un element al „interesului naţional” pe care SUA l-au folosit de nenumărate ori în Siria. După cum cerea politica internă a SUA, atunci când trebuia să dispară, dispărea, iar când era nevoie să sprijine PKK şi derivatele acestuia (YPG, PYD, SDG) apărea din nou.
Dar aşa cum a arătat şi şeful Marelui Stat Major al SUA în discursul său, acest „obiect”, pe care Turcia îl va distruge în totalitate în doar câteva luni, garantat, se află pe lista „inamicilor strategici ai Statelor Unite” alături de Rusia, China, Iran şi Coreea de Nord.
Dacă şeful Marelui Stat Major al SUA crede că lumea nu este ignorantă, nu ar fi trebuit să spună măcar o dată Turciei: „Bine, veniţi şi să vedem; Anihilaţi-i pe acești extremişti islamici violenţi”.
A crea o forţă de 50-60.000 de persoane (50 de mii? 60 de mii? Diferenţa trebuie să fie o rotunjire a gradului de general), a o instrui şi a o menţine şi mai ales dacă o parte însemnată a acestei forţe sunt persoane pe care cel mai important aliat al tău din regiune, Turcia, i-a declarat terorişti, nu ştiu cum poate fi posibil.
Faptul că acest lucru este o utopie a fost clar din mărturisirea lui Dunford că în șase ani au reuşit doar jumătate din cele propuse.
Dar câţi membri are ISIS, existând posibilitatea revenirii acestei organizaţii, şi câţi membri are al-Qaeda, fiind posibilă constituirea imediată a acesteia, pentru ca SUA să se gândească că este necesară o forţă suplimentară de 60.000 de persoane la cei 7 mii existenți deja.
Dacă într-adevăr generalul Dunford îi consideră pe ascultătorii de la CSIS sau pe cei care vor citi acest discurs ignoranţi, nu ar fi trebuit să rostească aceste cuvinte.
Noi şi ceilalţi ar fi trebuit să înţelegem că scopul este crearea acelui Ceva în nordul şi estul Siriei.
De altfel, şi într-un capitol al discursului său a atras atenţia asupra unui proces politic privind Siria şi a menţionat eforturile guvernelor Rusiei şi Siriei. (În continuare nu a uitat să amintească şi de faptul că „trebuie înţelese îngrijorările Turciei”)
Îngrijorarea Turciei este legată de transformarea acelui „ceva” într-un stat independent.
Dar se pare că nu mai este nimeni altcineva în afară de Turcia care se îngrijorează de acest subiect. Oare unde sunt Putin şi Assad?
Sursa: RADOR
