CSM anunţă scoaterea la concurs a peste 100 de posturi de judecător şi procuror

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă organizarea unui concurs, în perioada februarie-iulie, pentru ocuparea a peste 100 de posturi de judecător şi procuror.

”Consecvent în ceea ce priveşte strategia de ocupare a posturilor vacante din sistemul judiciar, la data de 6 februarie 2024, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât organizarea unui nou concurs de admitere în magistratură”, a anunţat, vineri, CSM, potrivit News.ro.

Concursul se va desfăşura în Bucuresti, în perioada februarie-iulie şi vizează ocuparea a 75 de posturi de judecător – plus 30 de posturi pe lista suplimentară – şi a 42 de posturi de procuror – plus 11 posturi pe lista suplimentară.

Conform calendarului, în 14 aprilie este programat un test-grilă pentru verificarea cunoştinţelor juridice la materiile drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. În 11 mai va avea loc proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor la drept civil şi drept procesual civil, iar în 12 mai – proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor la drept penal şi drept procesual penal. Testarea psihologică va avea loc între 18 şi 26 mai, iar între 22-30 iunie vor fi susţinute interviurile.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here