Cum a ajuns paria Patriarhia Rusiei / Povești „bisericești”, cu prietenii de pe orbita Kremlin: stațiune și spionaj pe Muntele Athos

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Printre țările declarate „neprietenoase” de către autoritățile ruse se numără Grecia tradițional ortodoxă, Muntenegru, Bulgaria, Cipru, România și Macedonia de Nord. Dar acest lucru nu face decât să sporească izolarea Bisericii Ortodoxe Ruse în lumea creștină, notează Novaia Gazeta.Europa.

<< Fiecare tradiție religioasă are un „capital simbolic”. Din punctul de vedere al cercetătorilor religioși, „capitalul simbolic” constă în „simboluri și arhetipuri culturale, principii de moralitate publică și norme de comportament” inerente unei anumite tradiții religioase. Pentru BORu a Patriarhiei Moscovei, care a apărut în timpul celei mai dificile perioade din istoria bisericii ruse, în anii 1920-40, astfel de simboluri au inclus întotdeauna recunoașterea de către alte Biserici Ortodoxe locale, o legătură vie cu centrele sacre ale Ortodoxiei, cum ar fi Sfântul Munte Athos (Grecia) și Orașul Sfânt din Ierusalim, precum și cu vechile patriarhii din Orient. Referirile la această legătură și recunoaștere au rămas timp de multe decenii principalul argument al BORu în polemicile cu alte „ramuri” ale Ortodoxiei rusești care nu recunoșteau creația politicii bisericești a lui Stalin – cu Biserica Rusă din Străinătate, cu Biserica Catacombelor și chiar cu Vechii Credincioși.

Paragraful 1 din Capitolul I al Cartei BORu leagă în mod explicit statutul său canonic de „unitatea doctrinară și comuniunea canonică în rugăciune cu celelalte Biserici Ortodoxe Locale”. În 2018, însă, această structură aparent subțire a început să se destrame rapid. Iar după 24 februarie a.c., procesul a luat-o razna – Biserica Ortodoxă Rusă, pe urmele Federației Ruse, s-a angajat pe calea unei izolări internaționale severe. Dar dacă BORu mai are încă un anumit potențial de politică externă sub forma anumitor țări din Asia, Africa, Oceania și America Latină, ei bine „celelalte biserici ortodoxe locale”, pe a căror recunoaștere își bazează BORu dimensiunea canonică, se află în arena geopolitică în care nu e acceptat și nu va fi acceptat niciodată ceea ce face BORu în Ucraina. Mai mult, din perspectiva acestor biserici locale, Ucraina este al doilea stat ortodox ca mărime din lume în prezent (peste 20.000 de parohii). Doar câteva dintre aceste parohii – de pe teritoriile care nu sunt ocupate de forțele armate ruse – continuă să se considere ca aparținând Patriarhiei Moscovei și să-l celebreze pe Kirill (Gundiaev). Ziarul rus Novaia Gazeta a prezis izolarea internațională completă a BORu încă de la începutul conflictului.

Este vocea lui Athos vocea lui Dumnezeu?

Poate că cea mai sensibilă provocare pentru pioșenia credincioșilor din BORu a fost ruptura de Muntele Athos. S-a întâmplat pe cel puțin două planuri – canonic și politic. Pe primul, în 2018, când sinodul BORu, împărtășind iritarea extremă a patriarhului Kirill, a decis să rupă comuniunea cu cea dintâi în lumea ortodoxă, Patriarhia de Constantinopol, numită și Patriarhia Ecumenică. Această ocazie a fost prilejuită de pregătirea acordării autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOU) și de recunoașterea ilegalității anexării Mitropoliei Kievului de către Patriarhia Moscovei la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Ruptura politică s-a concretizat în cele din urmă la începutul lunii martie a acestui an, când guvernul rus a catalogat ca „stat neprieten” Grecia ortodoxă, unde se află Muntele Athos.

„De la Muntele Athos am adoptat practica vieții duhovnicești”, spunea în urmă cu câțiva ani influentul arhipăstor al BORu, Dimitri Smirnov (decedat la 21 octombrie 2020 din cauza efectelor coronavirusului). Athos a atras privirile rușilor timp de 1.000 de ani. Nu și-a pierdut semnificația nici în zilele noastre. Trăim acum într-o epocă în care poporul nostru s-a secularizat și așteaptă din nou iluminarea de la Sfântul Munte. Această importanță a Muntelui Athos este legată de statutul său unic de republică monahală – o comunitate de 20 de mănăstiri străvechi, care aspiră să păstreze ordinea standard a vieții monahale. Și tocmai acest tip de viață, conform concepției ortodoxe, este cea mai bună cale de a împlini poruncile Evangheliei și de a ajunge la zeificare – unirea sacramentală cu Dumnezeu prin energiile Sale nemateriale. Femeilor le este interzis accesul la Muntele Athos, nu există transport regulat și nici industrie, nici măcar electricitate. În general, au fost create condiții ideale, de „laborator”, pentru o viață creștină de vecinătate și rugăciune neîncetată.

Oligarhii și oficialii ruși „proaspăt convertiți” au evaluat în felul lor statutul și condițiile speciale ale Sfântului Munte. La începutul anilor 2000, s-a format un club de elită Athos. Potrivit diferitelor surse, din acest club făceau parte Gheorghi Poltavcenko, Andrei Turceak, Serghei Narîșkin, frații Guriev, Ivan Savvidi… Pe terenul care aparținea Mănăstirii rusești Pantelimon din Athos au fost construite cabane de elită cu infrastructură de stațiune, iar mănăstirea însăși a primit donații atât de generoase cum nu mai văzuse niciodată în istoria sa de 1000 de ani.

Chiar înainte ca BORu să rupă comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului, aceasta din urmă a pus capăt practicii anticanonice a „dublei jurisdicții” asupra Mănăstirii Pantelimon – acum BORu nu mai are nimic de-a face cu ea. La fel ca toate mănăstirile din Athos (cu excepția „răzvrătitei” Esthygmen), este subordonată direct Constantinopolului, iar toți călugării săi au cetățenie greacă, deși slujesc în slavona bisericească. „După 24 februarie, clubul Athos și-a încetat practic activitatea, cabanele de lux stau degeaba și doar câțiva pelerini ruși au reușit să ajungă la Athos în această vară. După ce în presa greacă au apărut informații despre încercările de a folosi Mănăstirea Pantelimon drept centru de informații-diversiune al Federației Ruse, mănăstirea a trecut la rații de foame – donațiile din Rusia sau din surse dubioase din diaspora rusă sunt blocate de autoritățile grecești. La rândul său, Ministerul rus de Externe a acuzat presa elenă că răspândește „informații inexacte” despre Rusia.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu, care a vizitat Muntele Athos în luna mai, s-a rugat împreună cu egumenii sfintelor mănăstiri pentru a pune capăt războiului din Ucraina și a promis că nu va evacua călugării de origine rusă din Athos dacă aceștia „nu provoacă”. Tot atunci, Bartolomeu a făcut și declarația istorică potrivit căreia Kirill (Gundyaev), dacă mai are o urmă de conștiință și credință creștină, ar trebui să renunțe la tron, să demisioneze și să-l denunțe pe Putin. Unul dintre arhimandriții Athosului – omonimul patriarhului Bartolomeu – și-a exprimat încă de la începutul lunii martie „solidaritatea și sprijinul față de poporul ucrainean”. El a sugerat că, în cazul ocupării Ucrainei, Federația Rusă nu se va limita la „denazificare”, ci se va angaja și în „corectarea” statutului Bisericii Ortodoxe din Ucraina, readucând-o cu forța la Moscova, așa cum se întâmplă acum în teritoriile controlate de forțele armate ruse. Dar „ceea ce Dumnezeu a așezat nu poate fi distrus de om”, a reamintit arhimandritul.

Printre zeloții de la Athos, care trăiesc semilegal nu în mănăstiri, ci în chilii izolate și chiar în peșteri, există mulți oameni cu opinii radicale. Cu toate acestea, în ultimele cinci luni, nu au existat declarații din partea lor, care să sprijine acțiunile Federației Ruse sau să recunoască drept „naziști” autoritățile și poporul ucrainean care opun. Se poate concluziona că principala autoritate spirituală a Bisericii Ortodoxe Ruse, Muntele Athos, nu se află la Kremlin și nici la Patriarhia Moscovei care îi este loială.

Kirill, contra întregului creștinism

Preoții de rang înalt ai bisericilor ortodoxe din alte țări, atât de pe lista bisericilor „neprietenoase”, cât și din afara ei, sunt absolut unanimi în a condamna acțiunile Rusiei și își exprimă periodic șocul față de o poziție clar necreștină (dacă nu mai mult) a domnului Gundyaev, care conduce Biserica Ortodoxă Rusă. Patriarhia Moscovei nu mai are nici măcar un singur (!!!!) aliat în această privință: chiar și Patriarhia sârbă, care îi este cea mai loială (și cea mai dependentă de ea), condusă acum de patriarhul „pro-occidental” Porfirie, s-a alăturat campaniei pan-ortodoxe de condamnare a Moscovei. Pe 2 iunie, Porfirie a condus un marș împotriva războiului, la Belgrad, iar înainte de aceasta s-a întâlnit de mai multe ori în public cu refugiați ucraineni, cărora le-a adresat cuvinte de susținere și le-a oferit asistență materială.

Omologii lui Porfirie din alte biserici locale au fost mult mai deschiși. Într-o predică din 28 aprilie, patriarhul georgian Ilia al II-lea, considerat în mod tradițional un aliat al Moscovei, nu a rezistat și, foarte emoționat, a calificat acțiunile trupelor invadatoare din Ucraina drept „o crimă”. Într-o declarație oficială din 16 martie, patriarhul a menționat că „ostilitățile conduse de Rusia iau mii de vieți…”. În ciuda faptului că Georgia consideră că aproximativ o treime din teritoriul său recunoscut la nivel internațional este ocupat de Federația Rusă și nu are relații diplomatice cu Moscova, nu este încă inclusă pe lista „statelor neprietenoase” ale Rusiei.

Cea mai mare dintre țările predominant ortodoxe de pe această listă este România (peste 19 milioane de locuitori). Patriarhia ortodoxă a țării oferă un ajutor uriaș Ucrainei, colectând milioane de euro în ajutoare umanitare și deschizând centre bisericești pentru refugiați. În prima zi a ostilităților la scară largă, 24 februarie, Patriarhul Daniel al României a acuzat Rusia de acțiune militară „împotriva unui stat suveran și independent”.

O poziție similară a fost adoptată de Patriarhul Neofit al Bulgariei vecine, care a invocat, în mesajul său, poziția Uniunii Europene.

Arhiepiscopul Lev, conducătorul Bisericii Ortodoxe Finlandeze, a făcut un apel la conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse: „Pentru numele lui Hristos, treziți-vă și condamnați acest rău… Amintiți-vă de jurămintele de episcop și patriarh în fața lui Dumnezeu și că va trebui să răspundeți în fața Celui Atotputernic pentru ele”. Apeluri similare au fost făcute de Papa de la Roma, Arhiepiscopul de Canterbury, Arhiepiscopul de Atena…

Sursa: Kremlin.ru

Vocea întregii umanități creștine? Dar Patriarhul Kirill rămâne uluitor de surd. Se apropie deja împlinirea a jumătate de an. De ce fel de voință, înrădăcinată în rău, este nevoie pentru a nu asculta tâta vreme sute de voci cu autoritate, pentru a nu simți mirosul sângelui vărsat, fumul ridicându-se spre cer din ruinele orașelor și satelor devastate, în locul parfumului de tămâie! Un final cu adevărat tragic pentru organizația pseudo-religioasă creată în 1943 de Stalin pentru a înlocui Biserica Ortodoxă pe care o reprimase la sfârșitul anilor 1930.

Lumea ortodoxă se îndreaptă spre o repudiere completă a BORu, recunoscând în mod oficial conducerea acesteia ca fiind străină de creștinism, iar Patriarhia Moscovei însăși ca o organizație nereligioasă, al cărei caz va fi judecat de un tribunal la sfârșitul acestui coșmar. Teologi ortodocși din diferite țări au semnat, în martie, un document în care învățăturile Patriarhiei Moscovei, care justifică violența militară, au fost considerate erezie teologică. Autorii l-au prezentat liderilor bisericii locale, care se pregătesc pentru procesul patriarhului Kirill, pentru care ar putea fi convocat un nou consiliu pan-ortodox. >>

În Rusia, contracția economică accelerează. Analize făcute la Moscova relevă perspective tot mai proaste dacă războiul continuă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here