<< În dimineața zilei de 26 februarie, Volodimir Zelenski a postat un videoclip cu el însuși pe Twitter. După o noapte cu cele mai grele lupte pe care le-a văzut Kievul de la cel de-al doilea război mondial și cu propagandă de la Moscova care susținea că Zelenski fugise de frică din capitală, președintele Ucrainei a ieșit din biroul său cu ochii roșii și neras. Ținea un smartphone în mâna dreaptă și s-a filmat trecând pe lângă Casa cu himere, un faimos reper din Kiev, care servește drept reședință prezidențială. A zâmbit în fața camerei și a declarat: „Bună dimineața tuturor ucrainenilor! Există o mulțime de falsuri acolo… [dar] sunt aici” >>, scrie The Economist.
<< Domnul Zelenski părea epuizat, dar fericit: fericit că trăiește, fericit că Kievul nu căzuse și fericit să joace rolul unui lider național, ținându-și nervii și țara laolaltă în cea mai întunecată oră a istoriei sale de 30 de ani ca stat independent. Nu acesta era rolul pe care îl alesese, ci cel care i se impusese atunci când Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie. L-a purtat cu demnitate, forță și cu un strop de umor. Atunci când America s-a oferit să-l transporte cu avionul în siguranță, el a replicat: „Lupta este aici; Am nevoie de muniție antitanc, nu de o plimbare.”
Cu o seară înainte, vorbind la Moscova, Vladimir Putin, președintele Rusiei, promisese să-l elimine pe dl Zelenski. Președintele Ucrainei este un vorbitor nativ de rusă, de moștenire evreiască. Cu toate acestea, fierbinte de ură, dl Putin i-a înfierat pe el și pe guvernul său: „naziști care consumă droguri”.
Cu greu ar putea fi mai izbitor contrastul dintre aceste două declarații. Dacă, așa cum a scris odată dl Putin, Ucraina este anti-Rusia, atunci domnul Zelenski este tot ceea ce nu este domnul Putin. Este tânăr și carismatic. A fost îmbrățișat de propriul său popor și de lume. Și luptă pentru țara sa, nu în numele unei fantezii imperiale întunecate, ci din convingerea că Ucraina este suverană și independentă.
Domnul Zelenski s-a născut în 1978, în Kryvyi Rih, un oraș industrial cu aspect sovietic din sud-estul Ucrainei, un centru de minerit și siderurgie. Filmul său preferat fusese „Once Upon a Time in America”. Pentru a supraviețui printre bandele care mânuiau cuțitul, prin oraș, trebuia să ai simțul umorului, nebunie și o grupare care să te sprijine. Domnul Zelenski a avut toate aceste lucruri, din abundență.
A apărut pe scena politică în 2019. Nu a fost candidatul Ucrainei de vest, de limbă ucraineană, și nici al estului, de limbă rusă. În schimb, a respins divizarea lingvistică, istorică și etnică, exploatate de multă vreme atât de politicienii ucraineni, cât și de Kremlin. Ca urmare, parțial, el a apropiat țara mai mult decât oricând. Domnul Zelenski nu a fost mânat nici de naționalism, nici de ideologie. Nici nu a fost un revoluționar. A fost un om de rând.
Într-o țară în care politica era o extensie a afacerilor și în care parlamentul era un forum în care diferite elite făceau comerț între ele, dl Zelenski avea un singur atu care depășea banii, partidele și canalele de televiziune. Avea popularitate și o prestație scenică în stare să-i atragă pe oamenii care se săturaseră de război, de intrigi și de cinismul elitelor lor. Aceștia s-au îndrăgostit nu atât de el, cât de personajul său de televiziune de basm, Holoborodko, un profesor de școală care vorbea simplu și care fusese transformat în mod miraculos în președinte.
În timp ce predecesorul său, Petro Poroșenko, un oligarh, a îmbrăcat uniforma militară și a făcut campanie cu sloganul „Limba, armata, credința”, domnul Zelenski a înregistrat videoclipuri cu nasul roșu al unui clovn. „Am provocat… [politica] elitelor noastre. M-au numit clovn. Sunt un clovn și sunt foarte mândru de asta”. Dar mesajul lui era serios: Ei păcăleau oamenii. El era sincer.
Domnul Zelenski a ajuns la președinție cu puține planuri clare, în afară de ideea de a îmbunătăți lucrurile. Avea doar o idee vagă despre cum să facă asta. Unii dintre foștii săi consilieri au spus că nu se așteptase să câștige.
În al treilea an de președinție și în a treia zi a invaziei, acest actor devenit politician devine rapid un erou. „Zelenski se luptă ca un leu și toată Ucraina e cu el”, spune Sevgil Musaeva, jurnalist ucrainean și redactor la Ukrainska Pravda, principalul site de știri online al țării.
Cu toate acestea, cu doar câteva săptămâni mai devreme, mulți ucraineni și străini îl trataseră pe domnul Zelenski cu condescendență și milă. Pe măsură ce presiunea rusă a crescut și domnul Putin a amenințat Ucraina cu război, părea să nu mai facă față. Popularitatea sa era în scădere, investitorii și oligarhii fugeau din Ucraina, iar liderii străini îl îndemnau să facă un compromis cu Kremlinul în privința umilitoarelor acorduri de la Minsk, semnate de predecesorul său, cu arma la tâmplă, în 2015. Mulți se îndoiseră de faptul că un fost comediant ar fi omul potrivit pentru o țară pe cale de a fi invadată.
Cu toate acestea, în ceaunul bătăliei, domnul Zelenski a fost salvat de darul său ca actor. Capacitatea sa de a răspunde publicului este tocmai ceea ce i-a permis să întruchipeze rolul unui adevărat lider național într-o perioadă de război. El poate oglindi și proiecta fricile, dorințele și visele oamenilor.
Ucraina s-a reunit după invazie. El este la fel de inspirat de spiritul poporului său pe cât îi inspiră el pe ei.
De asemenea, motivul pentru care nu a putut accesa cererile Rusiei cu privire la acordurile de la Minsk nu a fost pentru că era fabricat din oțel. Ci pentru că a fost suficient de flexibil și de iscusit pentru a ști că țara lui l-ar fi dat deoparte dacă ar fi făcut-o.
Domnul Zelenski este o reprezentare a Ucrainei, nu ca mit idealizat, ci ca realitate. La fel ca țara pe care o conduce, domnul Zelenski este departe de a fi perfect și este adesea frustrant. În ultimele decenii, Ucraina a descoperit, încet, ce înseamnă să fii o democrație. Spre deosebire de Rusia, este un loc în care oamenii își aleg președinții și îi dau afară dacă nu reușesc.
În discursul său de victorie prezidențială, din 2019, dl Zelenski a dat din cap către această realitate și exemplul pe care l-a dat: „Pentru toate țările din fosta Uniune Sovietică: uitați-vă la noi, totul este posibil”. Poate că acea abordare a făcut din el cel mai periculos dușman al lui Putin.
În același mod, în timpul crizei de astăzi, el a făcut apel la poporul rus care a protestat împotriva războiului fratricid purtat în numele său: „Opriți-i pe cei care vă mint pe voi, care ne mint pe noi, care mint lumea întreagă”.
Răspunsul său la discursul național divagatoriu, de o oră, al domnului Putin, din 21 februarie, care a echivalat cu o declarație de război, a fost scurt și puternic: „Nu avem timp pentru prelegeri lungi de istorie, nu voi vorbi despre trecut. Să vă povestesc despre prezent și viitor. Granițele Ucrainei, recunoscute internațional, vor rămâne așa cum sunt. Vom rămâne calmi și încrezători”. Revărsarea de sprijin din partea lumii, a oamenilor, precum și a politicienilor și dezgustul lor față de războiul Rusiei țin moralul ridicat.
Stând în fața Casei cu himere, în acea dimineață strălucitoare, cu cerul albastru în spate, domnul Zelenski a avut din nou o notă sfidătoare: „Ne vom apăra țara, pentru că arma noastră este adevărul, iar adevărul nostru este că acesta este țara noastră, țara noastră, copiii noștri și vom apăra toate aceste”. Dacă soarta îi este favorabilă domnului Zelenski, asta se datorează faptului că poartă virtutea care îi lipsește domnului Putin: spune adevărul pentru poporul său. >>
