„În urmă cu aproximativ 14 ani, am început să auzim despre o „strângere a creditelor” și „criza subprime a SUA” – dar aceste etichete nu începuseră să surprindă esența colapsului global cunoscut acum sub numele de Marea Recesiune. O diminuare similară se întâmplă și cu „Criza din Ucraina”: oricât de greu ar fi de crezut, avem o problemă și mai mare, iar numele ei este Vladimir Putin”, scrie într-un editorial din NY Daily News Dan Perry, fost șef al Associated Press în Europa și Africa si Orientului Mijlociu.
<< Războiul pe care Putin l-a lansat împotriva Ucrainei subminează – și într-un scenariu extrem poate chiar rade – independența uneia dintre cele mai mari țări care a ieșit dintre ruinele Uniunii Sovietice. Acesta este un atac asupra unui principiu central al ordinii globale de după al Doilea Război Mondial: inviolabilitatea granițelor recunoscute de Națiunile Unite.
Această idee civilizatoare nu a fost întotdeauna respectată, evident: Irakul a invadat Kuweitul în 1990, iar Putin însuși a invadat Peninsula Crimeea a Ucrainei în 2014. Dar, în general, marile puteri nu au înghițit pur și simplu alte țări prin invazii militare. O invazie a Ucrainei, dacă nu este respinsă cu forță, ar constitui o declarație majoră că ne întoarcem la regulile junglei.
Incredibil, totuși, această încălcare a unui principiu fundamental al ordinii globale nu ar fi cea mai gravă chestiune.
Un studiu nesentimental al acțiunilor și declarațiilor lui Putin în cele două decenii ale sale de guvernare sugerează cu tărie că el este dedicat strategic anulării prăbușirii Imperiului Sovietic, pe care a descris-o în 2005 drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului (20)”. A fost o afirmație pe care oamenii au auzit-o, dar au ales să n-o asculte.
Anularea acestei presupuse catastrofe ar însemna mai mult decât a reda Rusiei imperiul fostelor sale stăpâniri, deși acesta este cu siguranță un factor motivant. Ar fi vorba și despre restabilirea relevanței globale a modului sovietic.
Contrar credinței populare, URSS nu a fost, în ultimii săi ani, foarte preocupată de filozofiile economice utopice cunoscute colectiv sub numele de comunism. Am călătorit prin toată URSS și prin țările Pactului de la Varșovia ca tânăr reporter pentru Associated Press; să zicem că muncitorii nu controlau mijloacele de producție.
Nu, a fost altceva. Imperiul sovietic era opusul unei societăți egalitariste. Era un sistem foarte stratificat, care se referea la control, spre deosebire de proprietate, pe mai multe niveluri de lăcomie în care nomenclatura cinică controla tot ce merita controlat. Apartenența la această elită era un amestec de conexiuni și loialitate. A fost o dictatură cleptocratică în care cea mai lașă marcă a politicii a determinat clasa conducătoare (chiar mai mult decât în capitalism).
„Catastrofa” lui Putin poate fi rezumată prin dulcea iluzie a ideii „sfârșitului istoriei” proclamată de istoricul american Francis Fukuyama: și anume că principiile democrației liberale au prevalat atât de complet în războiul ideilor, încât dezbaterea nu mai era posibilă.
Această noțiune a animat, de asemenea, acea parte a prețioasă a „Doctrinei Bush” care a încercat să justifice „războiul împotriva terorii” al celui de-al 43-lea președinte, prezentând-o drept o cruciadă pentru valori democratice. „Libertatea este dreptul oricărei persoane și viitorul fiecărei națiuni”, a declarat el apoi.
Oricine se îndoiește că aceste noțiuni sunt o anatemă pentru Putin ar putea consulta interviul liderului rus din 2019 pentru Financial Times, în care a lăudat ascensiunea populismului în țările democratice, spunând că multiculturalismul „nu mai este sustenabil”, și a susținut că „ideea liberală a devenit învechită” deoarece „a intrat în conflict cu interesele majorității covârșitoare a populației”.
Pentru a lămuri cititorul american: Putin folosește „liberal” în sens global. Nu este vorba despre Squad sau Bernie Sanders, ci despre o ordine bazată pe reguli, egalitate în fața legii, libertate de exprimare și de întrunire, protecția drepturilor minorităților, controlul, echilibrul și separarea puterilor. Este, pe scurt, despre principiile animatoare ale Republicii Americane.
Această idee a Imperiului Rus ca putere globală dedicată ideii iliberale este motivul pentru care și-a trimis batalioanele de boți pentru a ajuta la alegerea în Statele Unite a unui mega-disturbator precum Donald Trump. Acesta este motivul pentru care îi ajută pe conspiraționiștii și xenofobii de pretutindeni – în Franța, Ungaria, prin galeria Brexit din Marea Britanie. Acesta-i motivul pentru care e fericit să sprijine dictatori precum Bashar Assad la Damasc.
Acesta este motivul pentru care nu are nicio problemă să încalce normele de conduită internațională prin comploturi bizare de asasinat în țări străine (și-n propria țară). Acesta este motivul pentru care n-are pic de jenă să înființeze o falsă democrație în care pretinde un mandat popular, în ciuda asupririi (sau întemnițării) opoziției, a instanțelor și a presei, care este înfricoșată (sau cumpărată în totalitate).
Tocmai de aceea inventează fără reținere știri false care vor fi prezentate ca reale de către media domestică placidă și înfricoșată. Minciunile, în această meta-mentalitate, sunt mai importante decât rezultatele pe care le promovează. Ei sunt critici în însuși neadevărul lor, deoarece sistemul liberal detestat depinde de dialectică și rațiune bazate pe fapte. Nu degeaba cele trei principii ale distopiei „1984” a lui George Orwell au fost „războiul este pace”, „libertatea este sclavie” și „ignoranța este putere”.
Criza din Ucraina poate evolua în mai multe moduri. Putin ar putea paria pe o adevărată ocupație totală, în ciuda prețului teribil pe care îl va impune și Rusiei; poate se va mulțumi cu incursiuni și ocupații mai mici de tipul celor deja vizibile în sudul și estul țării; s-ar putea chiar să se retragă puțin după primele împușcături peste prova și să continue să întrețină haosul prin intermediul insurgenților ruși în locuri precum Donbas. Oricum ar fi, el va inventa o narațiune a victoriei care va implica probabil indicii occidentale, deja audibile, că aderarea Ucrainei la NATO nu este cu adevărat în cărți.
Indiferent de deznodământul crizei din Ucraina, criza lui Putin va continua. Este clar că-i place să se încurce cu Occidentul (poate singura manifestare a simțului umorului la Putin). Îi place cu siguranță să vadă că piețele bursiere se prăbușesc, făcând NATO să pară impotent și dându-se drept Decidentul.
Oamenii amărâți din întreaga lume îi vor admira modalitățile de agresiune și disprețul zâmbitor pentru o ordine liberală care simt că i-a dezamăgit. Am văzut asta la Cairo și la Ierusalim, printre euroscepticii din Europa și în SUA printre acoliții lui Trump, despre care s-a auzit recent că l-au etichetat pe Putin ca fiind un geniu.
Când Samuel Huntington a susținut în „Cocnirea civilizațiilor” din 1996 că conflictul modern era între un Occident liberal-democrat și societățile care respingeau acea viziune asupra lumii, s-a înțeles pe scară largă că aceasta se referă la lumea islamică. Putin ne arată că există într-adevăr o astfel de ciocnire, dar partea iliberală este mult mai largă.
Cu cât câștigă mai mult, cu atât sentimentul iliberal se răspândește în întreaga lume și, de asemenea, se infiltrează în Occident. Alături de modelul alternativ al Chinei de creștere fără libertate, acesta constituie un atac major asupra ordinii mondiale bazate pe fapte și reguli pe care Statele Unite au susținut-o.
În timp ce Putin este un agent al pagubelor globale, el este și un despot care trebuie să evite o versiune de Moscova a Bastiliei. Rare sunt personalitățile politice care pot realiza o astfel de perturbare globală fiind în același timp și-un mic tiran acasă.>>
- Articol publicat cu accordul New York Daily News
Cetățenii-soldați și canalizările din Kiev. Câteva detalii despre importanța insurgenței
