Un fost șef din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, este cercetat de DIICOT şi Poliţia Română, după ce ar fi fost implicat în divulgarea neautorizată a unor informaţii secrete de stat către ofiţeri din cadrul Comitetului Securităţii de Stat – KGB al Republicii Belarus, ”în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”, informează News.ro. Luni, anchetatorii au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele lui. SRI a menţionat că activitatea specifică a fost una complexă şi a fost realizată în cooperare cu serviciile de informaţii partenere din Cehia, Polonia şi Ungaria, în etapa finală a investigaţiei beneficiind şi de sprijinul serviciului de informaţii din Republica Moldova.
Coform surselor Digi24.ro, ar fi vorba despre Alexandru Bălan (foto), fost adjunct al șefului serviciilor de informații din Republica Moldova în 2016, care ar fi obținut această funcție cu ajutorul lui Vladimir Plahotniuc.

Potrivit SRI, în urma acţiunilor specifice derulate de Serviciul Român de Informaţii, în cooperare şi coordonare cu instituţii partenere în format transnaţional, la data de 08 septembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au pus în aplicare mandatul de aducere pentru un suspect în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată.
”Activitatea specifică derulată de SRI în această cauză a fost una complexă şi a fost realizată în cooperare cu serviciile de informaţii partenere din Cehia, Polonia şi Ungaria, în etapa finală a investigaţiei beneficiind şi de sprijinul serviciului de informaţii din Republica Moldova”, a precizat SRI.
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române, au pus în aplicare, luni, un mandat de aducere emis pe numele unui suspect, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în forma continuată.
Suspectul a fost reţinut pe aeroportul din Timişoara şi este adus la Bucureşti.
”Din probatoriul administrat a reieşit faptul ca, începând cu anul 2024 şi până în prezent, suspectul, care a deţinut anterior funcţii de conducere în cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activităţi de divulgare neautorizată a unor informaţii secrete de stat, către reprezentaţi ai unei puteri străine, respectiv ofiţeri din cadrul Comitetului Securităţii de Stat – KGB al Republicii Belarus, în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”, arată DIICOT.
Potrivit sursei citate, între anii 2024-2025, suspectul a avut două întâlniri, ambele în Budapesta – Ungaria, cu ofiţeri de informaţii din cadrul Comitetului Securităţii de Stat – KGB al Republicii Belarus, existând suspiciuni rezonabile ca aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucţiuni şi efectuarea de plăţi pentru serviciile prestate.
Ancheta, desfăşurată sub egida EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informaţii din România, Ungaria şi Cehia, precum şi de sprijinul procurorilor din Ungaria, Cehia şi Republica Moldova.
SIS confirmă că este vorba despre un fost angajat al său de rang înalt
Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) a confirmat că a fost pus în aplicare, luni, un mandat de aducere emis de autorităţile din România pe numele unui fost angajat de rang înalt al său. Acesta este cercetat pentru trădare, după ce ar fi transmis informaţii secrete, în formă continuată, unor ofiţeri KGB din Belarus, potrivit News.ro.
„În urma acţiunilor specifice derulate de către Serviciul Român de Informaţii, şi în cooperare cu instituţii partenere din Cehia, Polonia, Ungaria şi Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, la 8 septembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au pus în aplicare mandatul de aducere pentru un suspect în vârstă de 47 de ani, fost ofiţer de rang înalt in cadrul SIS, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată”, arată comunicatul SIS.
Potrivit surselor agenţiei IPN, fostul ofiţer de rang înalt de la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova reţinut în România sub suspciunea de trădare, ar fi Alexandru Balan, fost adjunct al şefului SIS.
Potrivit presei de peste Prut, Alexandru Balan a fost numit în funcţia de adjunct al şefului SIS în martie 2016, în timpul guvernului condus de Pavel Filip, când viaţa politică a ţării era dominată de Vladimir Plahotniuc, oligarhul căutat acum pentru implicarea în cazul deturnării unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc. El a absolvit în anul 2000 Academia de Studii Economice din Chişinău şi a fost angajat la SIS. „De atunci a ocupat diferite funcţii, dar nu vă pot spune care sunt acestea, pentru că este un secret”, a declarat la momentul respectiv pentru Ziarul NAŢIONAL ofiţerul de presă al SIS, Daniela Mânzat.
Ziarul NAŢIONAL menţiona că Alexandru Balan fusese acuzat în urmă cu câţiva ani că ar fi fost responsabil de evadarea bloggerului rus Eduard Baghirov din Republica Moldova, în timp ce acesta se afla în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru organizarea protestelor din 7 aprilie 2009.
Nu este clar când a fost demis Balan din funcţia de adjunct al şefului SIS, dar postările lui pe reţelele sociale sunt critice la adresa actualei conduceri a serviciului moldovean de securitate.













