Cum explică medicii cazurile pacienților cu teste PCR negative la COVID-19, dar cu plămânii afectați

Foto: INQUAM/George Călin

Managerul Institutului Marius Nasta, dr. Beatrice Mahler, spune că au apărut cazuri de pacienţi cu teste negative la COVID-19, dar ai căror plămâni sunt foarte afectați. Aceștia sunt tratați ca suspecți de coronavirus, iar testele făcute după câteva zile confirmă diagnosticul.

E vorba de cazuri rare, dar ele există. De aceea e foarte important ca algoritmul de diagnosticare pe care îl folosește medicul să fie foarte bine aplicat. Sunt situații în care testele RT-PCR sunt negative, clinica e sugestivă de infecție COVID și imagistica pulmonară, aspectul plămânului la CT sugerează afectare pulmonară. Sunt cazuri pe care la Marius Nasta le tratăm ca pacienți suspecți. Sunt izolați singuri în salon și, ca urmare a deciziei comisiei medicale care evaluează aceste cazuri, se inițiază tratament. După câteva zile de tratament și de evoluție a bolii, care până acum a fost favorabilă, apare pozitivarea pe testele rapide, dovadă că organismul produce anticorpi împotriva virusului”, a spus dr. Beatrice Mahler la Digi24.

Ea a precizat că a existat un singur caz în care o pacientă a cerut să fie externată, dar când testul rapid a arătat că are COVID-19, a decis să rămână în spital, mai ales că avea ambii plămâni afectați.

Potrivit lui Mahler, testul PCR nu este suficient pentru un diagnostic. „Examinarea pe care o face medicul și coroborarea datelor clinice, imagistice și de evoluție a simptomatologiei pe care pacientul o prezintă trebuie făcute împreună și cu siguranță pot să releve astfel de situații, care încă sunt puține, dar suntem într-o epidemie pe care o descoperim de la o lună la alta și în care astfel de situații care nu fac parte din regula generală pot să existe”, a explicat medicul.

Managerul Institutului Marius Nasta a comentat și bilanțul de miercuri al cazurilor noi de coronavirus, cel mai grav de la debutul pandemiei, făcând apel la responsabilitate și la respectarea regulilor.

Trebuie să continuăm să explicăm că infecția e o realitate, că în spitale sunt pacienți tot mai mulți. Sunt tot mai puțini asimptomatici, dar pacienții care vin la internare sunt cu forme moderate, cu forme severe și formele critice ajung la terapie intensivă. Sunt cazuri dificile și presiunea care se pune pe efortul pe care trebuie să-l facă cadrele medicale e foarte mare. E foarte important să înțeleagă că se joacă cu sănătatea lor și că responsabilitatea trebuie să existe când vorbim  de respectarea regulilor”, a spus Mahler.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here