Dacă Germania chiar va ajunge să se împace cu ideea de putere militară în scop moral, Boris Pistorius va fi avut un rol nesemnificativ în acest proces, notează Politico.eu.
<< Într-o vineri, acum câteva săptămâni, în Berlin, vagonul metroului U-Bahn era aglomerat cu petrecăreți entuziaști, ieșiți în oraș pentru o noapte de distracție. La următoarea stație, s-a întâmplat ceva curios. În tren au urcat doi tineri cu părul tuns scurt și în uniforme kaki. Nimeni nu le-a aruncat priviri ostile; o femeie le-a zâmbit; iar o pereche le-a făcut loc să se strecoare.
Ani buni, în Germania fusese puțin probabilă o imagine cu soldați în uniformă primiți cu brațele deschise. Mulți dintre cei care alegeau să servească în armată erau considerați suspecți și ostracizați social de către colegii lor. Iar atunci când părăseau cazarma pentru a se întoarce acasă, soldaților li se spunea aproape întotdeauna să se schimbe în haine civile. Asta, până acum.
Acum doi ani, președintele rus, Vladimir Putin, a invadat Ucraina. Câteva zile mai târziu, cancelarul german, Olaf Scholz, a anunțat Zeitenwende-ul său – o schimbare istorică în politica externă și de securitate. Germania, a promis el, va îmbrățișa puterea hard, va cheltui mai mult pentru apărare și își va revitaliza forțele armate.
Cu excepția faptului că asta nu s-a întâmplat – cel puțin nu pentru încă un an. Iar asta, până când nu apărut în peisaj Boris Pistorius.
Nominalizarea lui Pistorius, în ianuarie 2023, a fost văzută inițial ca una sub așteptări. Până în acel moment, cele mai importante poziții ale sale fuseseră de ministru de Interne și al sportului în regiunea Saxonia Inferioară și de primar al orașului de dimensiune medie, Osnabrück. De asemenea, nu fusese menționat în lista posibililor succesori ai lui Christine Lambrecht, poreclită „ministrul căruia nu se putea să-i peste mai puțin”, la doar trei luni de la declanșarea războiului din Ucraina.
Cu toate acestea, aproape peste noapte, noul ministru al Apărării a devenit cel mai popular politician din Germania. Într-un anumit sens, acest lucru nu a fost un mare succes – puțini dintre membrii coaliției certărețe a lui Scholz se acoperiseră de glorie. Dar în alt sens, a fost o realizare destul de mare. Funcția de ministru al apărării a fost decenii la rând o zonă de ministerială dezastruoasă, cu multe cariere distruse după asumarea rolului respectiv.
Acum, acest bărbat în vârstă de 63 de ani, aparent de neremarcat, este vehiculat ca posibil succesor al lui Scholz însuși. Cu toate că, potrivit obiceiului politicienilor care se bucură de laude, dar pretind că nu o fac, Pistorius insistă că își continuă actuala muncă.
A schimba abordarea Germaniei față de război este, într-adevăr, o sarcină imensă. De la capitularea naziștilor, în 1945, mantra „niciodată din nou” a fost adânc înrădăcinată în gândirea germană. Cu timpul, totuși, aceasta s-a metamorfozat din ceea ce ar fi trebuit să fie, niciodată din nou fascismului sau dictaturii, în altceva – niciodată din nou războiului. Acest lucru a fost, în cel mai bun caz, naiv și, în cel mai rău caz, un fel de împăciuire.
În acest timp, germanii au adoptat mișcarea antinucleară și au participat la nenumărate marșuri pentru pace – orice pentru a preveni conflictul militar. Desfășurările de rachete Pershing americane, în Războiul Rece, au fost vehement contestate. Sondajele de opinie arătau în mod constant ostilitate față de șoimii de la Casa Albă și afecțiune pentru, cică, porumbeii de la Kremlin.
Totuși, în momentul reunificării în 1990, cheltuielile de apărare reprezentau un sănătos 2,5% din PIB, iar forțele armate numărau 500.000 de persoane. Cu toate acestea, pe măsură ce trupele sovietice începeau să se retragă din RDG, alegătorii doreau un dividend de pace. Cu atât de multă nevoie de bani pentru a revigora economia și infrastructura deficitară a Estului, de ce să-i cheltuim pe apărare? De ce să contemplăm o carieră în forțele armate, echivalate moral de unii cu Prusia lui Bismarck sau chiar cu Al Treilea Reich? Și astfel, sub supervizarea fostei cancelare, Angela Merkel, armata a fost lăsată să se atrofieze.
Desigur, decenii de idealism bine intenționat, dar în cele din urmă autodistructiv, nu aveau să dispară peste noapte. A durat mult timp până când adevărul a devenit evident și clasa politică din Berlin a înțeles că Putin manipula Vestul și că negocierile nu făceau decât să-l încurajeze. Chiar în ajunul invaziei Ucrainei, unii oficiali germani se lăsau în voia gândirii naive, punând la îndoială avertismentele serviciilor de informații americane.
Chiar și acum, din când în când, se mai aud încă dinspre pacifiștii de salon, în cadrul petrecerilor sau seratelor artistice, care susțin că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Vestul nu ar fi fost atât de beligerant. La un eveniment, am fost nevoit să ascult un cvartet interpretând stânjenitorul „Russians” al lui Sting. Dar pentru cea mai mare parte a oamenilor, această atitudine a dispărut acum, datorită în mare măsură onestității neclintite a lui Pistorius cu privire la amenințările cu care se confruntă Germania – și slăbiciunile militare ale țării.
Mai mult, sugestia fostului președinte american, Donald Trump, că l-ar încuraja pe Putin să atace, ca mijloc de pedepsire a țărilor europene care cheltuiesc prea puțin pentru apărare, a reprezentat un ultim semnal de trezire. Pistorius a fost rapid în a lansa în mod convingător avertismentul, îndemnându-i pe germani să fie pregătiți de război. Recent, într-un discurs ținut la o academie militară din Hamburg, li s-a adresat direct alegătorilor, întrebând: „Suntem cu adevărat pregătiți să apărăm această țară?”
Cu toate acestea, problema, așa cum el însuși o admite primul, este aceea că forțele armate ale Germaniei nu sunt nici măcar pe departe pregătite. Numărul trupelor a scăzut la un minim istoric de 180.000, fiind necesari aproximativ 20.000 de recruți noi doar pentru a-i înlocui pe cei care părăsesc armata în fiecare an – fără a mai lua în calcul aducerea numerelor la un nivel capabil să apere în mod serios țara.
Reintroducerea serviciului militar obligatoriu, abolit în 2011, este luată în considerare – deși șansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime. O altă opțiune este accelerarea procesului de obținere a cetățeniei pentru solicitanții care sunt de acord să servească. Dar, având în vedere toxicitatea dezbaterii privind migrația, și aceasta pare puțin probabilă.
Între timp, cea mai semnificativă problemă este deteriorarea echipamentului militar. Recent, la un moment dat, doar jumătate din flota de aeronave de transport militar, avioane de luptă Tornado și Eurofighter, era gata de acțiune. Toate cele șase submarine erau nefuncționale. Iar soldații se plâng de lipsa armamentului și a munițiilor, chiar și de lenjerie termică pentru condiții meteorologice extreme de iarnă.
Acum, pare că totul este la îndemână. Germania a devenit al doilea cel mai mare contribuitor la efortul de război al Ucrainei (după SUA). Trimite 4.000 de militari în Lituania, în cadrul unei inițiative mai ample a NATO de consolidare a flancului său estic. Se renunță la birocrația care încetinise aproape complet achizițiile de apărare.
De asemenea, se cheltuiește mai mult. Cea mai mare dintre toate țările aflate în urmă, Germania se așteaptă în curând să atingă nivelul cerut de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare. Iar Pistorius, pe de altă parte, face lobby în cadrul cabinetului, discutând discret cu cei importanți și promovându-și ideile în rândul publicului.
El dorește să se asigure că anunțul lui Scholz privind o majorare unică de 100 de miliarde de euro la bugetul apărării este doar începutul. „Am putea ajunge la 3% sau poate chiar 3,5%, depinde de ceea ce se întâmplă în lume”, a spus Pistorius în timpul recentei Conferințe de Securitate de la München. El vrea ca Zeitenwende să schimbe permanent viziunea Germaniei asupra lumii.
Poate că scena pe care am văzut-o în Berlin, sau mai degrabă absența unei scene, a fost o coincidență. Sau poate nu. Dar dacă Germania chiar își însușește ideea de putere hard în scop moral, dacă armata este adusă din marginile societății, atunci Pistorius va fi avut un rol nesemnificativ în acest proces. >>
