Ziua Brexit. Ceață în Canalul Mânecii, Europa izolată

M-am trezit cu puțin înainte de 3 dimineața, am pus mâna pe telefon și am deschis The Guardian și Daily Mail. Ceva nu era în regulă: cele două ziare, situate la polurile opuse ale spectrului politic, spuneau aceeași poveste. O dezamăgire de proporții importante pândea la orizont. Părea că Marea Britanie era pe cale să voteze ieșirea din Uniunea Europeană. Am coborât la parterul casei și am deschis BBC-ul. David Dimbleby, prezentator veteran al postului de televiziune britanic, era la pupitru și prezenta emisiunea specială dedicată acestui eveniment, care s-a întins pe toată noaptea. Detașat, calm și autoritar.

Un nou început

Soarele de abia ce răsărea la 1.800 de mile (n.r. aproape 3.000 de kilometri) depărtare, în Kent, unde am crescut, atunci când Dimblely a anunțat Marea Britanie și lumea întreagă: „Cetățenii britanici au vorbit, iar noi am votat să părăsim Uniunea”. Era ora 4.40 dimineața în Marea Britanie, iar la București noua zi promitea să fie una însorită. Nigel Farage, un politician britanic care și-a dedicat întreaga viață luptând împotriva UE, a numit-o „Ziua Independenței pentru Marea Britanie”. Recunosc că m-au bufnit lacrimile.

Pentru o decizie de o importanță istorică atât de mare, rezultatul a fost strâns: 52% la 48%. Țara era spintecată, la propriu, pe jumătate. Sute de mii de oameni au ieșit pe străzi și au cerut un nou referendum, cei care au votat pro-Brexit erau furioși, iar în jur plutea un aer de confuzie și amărăciune. La patru ani de la acest moment suntem „out” din UE sau vom fi în curând.

Să fie timpul pentru o reîmprospătare a democrației?

Peste graniță s-a instalat un aer de iritare, nemulțumire și neputință în a înțelege de ce Parlamentul britanic nu a fost în stare să implementeze în legislație ce părea să fie o întrebare simplă pusă în cadrul referendumului. M-am întrebat des de ce politicienii păreau incapabili de a veni cu un acord între partide, în urma căruia să beneficieze majoritatea oamenilor. Unde este pragmatismul și bunul simț britanice sau politica văzută ca artă a compromisului (Otto von Bismark)? Țările europene ar fi cârpit o soluție împreună – așa se face politica pe continent. Marea Britanie a votat pentru Brexit, însă situația este complicată. Este, de asemenea, foarte clar că mulți britanici de rând nu înțeleg Uniunea Europeană.

La 20 de ani nu am votat în niciun scrutin, cu excepția alegerilor locale, dar am vrut să votez la acest referendum. Însă, pentru că am plecat din țară acum mai bine de 15 ani, mi-am pierdut dreptul de vot. Pentru că acest vot mi-a afectat direct viitorul în calitate de cetățean britanic care trăiește în afara granițelor, nu cred că a fost corect sau foarte democratic. Însă în calitate de jurnalist nu protestez și nu semnez petiții.

Cele 1,2 milioane de oameni născuți în Regatul Unit și care trăiesc în alte țări din Uniunea Europeană sunt, în mod predictibili, susținători ai UE. Trăim în Uniunea Europeană și înțelegem mai bine rolul și beneficiile care vin la pachet cu această alianță. Sunt 308.000 de britanici în Spania și 254.000 în Irlanda. Alți 185.000 trăiesc în Franța, 103.000 în Germania și 64.000 în Italia, potrivit cifrelor din 2015 ale ONU. În România suntem 2.701. Pe de cealaltă parte, 3,5 milioane de cetățeni din țări membre UE trăiesc în Marea Britanie. Cu toții se confruntă acum cu birocrația acestei schimbări de direcție și cu o situație stresantă și nesigură.

Marea Britanie este fără doar și poate o democrație bine consolidată, însă câteodată cred că îi lipsește flexibilitatea necesară pe care o au alte democrații mai tinere, din Europa Centrală și de Est. Țări care pun democrația în practică de numai 30 de ani, câteodată gafând, câteodată cu succes. Democrația este în viață și bine-mersi în România, unde trăiesc eu. Democrația poate fi sistemul implementat în Marea Britanie, însă cred câteodată că este nevoie ca cineva să mai apese și butonul de „refresh”, să plece urechea la popor și să revizuiască o serie de legi.

Europeană și nu prea

Există în presa britanică o anecdotă faimoasă, despre un titlu de ziar din anii 1940, care spunea: „Fog in Channel, Continent Cut Off” (n.r. „Ceață în Canalul Mânecii, continentul izolat” – un titlul care demonstrează cât de independentă de continentul european este de fapt Marea Britanie și la nivel de percepție publică. Chiar dacă este o insulă, titlul spune că de fapt continentul este tăiat de Regat, și nu invers). Chiar dacă probabil această poveste este nimic mai mult decât o legendă fără vreo urmă de adevăr, reprezintă totuși un simbol al individualismului britanic și al izolării de Europa continentală și, automat, de Uniunea Europeană.

La referendumul din 23 iunie 2016, Marea Britanie a votat să devină prima țară din istorie care părăsește Uniunea Europeană. Printre motivele pentru Brexit s-au numărat pierderea suveranității naționale și creșterea numărului de imigranți, care, au spus multe voci, au pus presiune pe sistemul public de sănătate.

Brexit a fost și parte din reacția agresivă la valorile liberale, manifestată în mai multe țări de pe glob, și a venit imediat după alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA și, mai aproape de casă, a „fenomenului” Viktor Orban ajuns premierul Ungariei. Ca să nu mai vorbim de partidele naționaliste care înregistrează succese și în alte țări din UE.

„Euroscepticismul”, suspiciunea și critica la adresa UE au fost părți intrinsece din politica britanică decenii la rând. Winston Churchill a oferit o mostră de cum decurg relațiile dintre Marea Britanie și restul Europei în cadrul unui discurs din 1953, susținut în fața Camerei Comunelor (n.r. parte din Parlamentul britanic): „Avem propriul vis și propria treabă. Suntem alături de Europa, însă nu parte din ea. Suntem în legătură (n.r. cu Europa), însă nu combinați. Suntem interesați (n.r. de o relație bună cu Europa) și asociați, însă nu absorbiți”.

Euroscepticii

Marea Britanie atrage forță de muncă din Europa, Asia și chiar mai departe, iar economia ei este fondată pe acești muncitori-migranți, însă fenomenul imigrației în sine a jucat și el un rol în adâncirea sentimentelor negative la adresa Uniunii Europene, de-a lungul anilor. Una dintre caracteristicile euroscepticismului britanic este calitatea lui bipartizană – faptul că a fost îmbrățișat de mulți laburiști, dar și de mulți conservatori.

Premierul conservator Harold Macmillan a fost cel care a început, în 1961, procesul de aderare a Marii Britanii la Uniunea Europeană. Un alt prim-ministru conservator, Edward Heath, a supervizat, la mai bine de un deceniu după (n.r. Marea Britanie a intrat în UE – sau CEE, cum era atunci cunoscută, în 1973), ascensiunea Regatului în Comunitatea Economică Europeană. 

Laburiștii, pe de altă parte, au privit proiectul european cu suspiciune, ca unul creat în favoarea capitaliștilor de elită, care să beneficieze de pe urma comerțului liber. Tocmai de aceea, la numai doi ani după aderare, guvernul laburist a organizat un referendum, predecesorul consultării populare din 2016, în care britanicii au fost întrebați dacă țara ar trebui să rămână în comunitate. Rezultatul atunci a fost că 67% dintre votanți au optat pentru a rămâne alături de alianța europeană.

Se spune că liderul de acum al Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, este pro-Brexit și fostul premier conservator Theresa May, care nu a putut convinge Parlamentul să voteze o înțelegere de ieșire din UE, este, în adâncul inimii, proeuropeană. Nu este clar care sunt viziunile lui Boris Johnson, însă oferta lui pentru funcția de premier a fost construită în jurul ideii că este omul care „va înfăptui Brexit-ul”. Acesta spune că înțelegerea de retragere din UE a Marii Britanii, pe care a semnat-o în data de 24 ianuarie, va „pune capăt anilor de diviziune și neînțelegeri”, iar asta i-a pecetluit moștenirea de premier britanic care a scos țara din Europa.

Ce urmează?

Dacă Parlamentul European dă și el undă verde, Regatul Unit va părăsi formal Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie, cu o înțelegere de retragere, urmată de o perioadă de tranziție programată să ia sfârșit la data de 31 decembrie 2020.

Marea Britanie va rămâne în uniunea vamală și în piața unică ale UE, însă în afara instituțiilor politice. Asta înseamnă că nu vor mai exista demnitari britanici în Parlamentul European. Dacă Marea Britanie și Uniunea Europeană vor eșua în misiunea de a se pune de acord și de a ratifica o înțelegere comercială, până la sfârșitul anului, atunci Regatul va trebui să facă față unor tarife pe exporturile către țările din UE.

Animalele de companie, pașapoartele și avioanele

Însă la orizont încă plutesc o mulțime de întrebări despre animale de companie, pașapoarte și călătorii cu avionul. Răspunsurile depind de felul în care vor decurge discuțiile despre comerțul între Regat și UE.

Oamenii rezonabili speră că, din moment ce deja a fost atinsă această etapă, pragmatismul, atitudinea proactivă și bunul simț britanice vor trece în față, la datorie. Sper că binele va triumfa pe toate planurile, și economiile Marii Britanii și cele ale țărilor membre UE vor suferi cel mai mic impact posibil, iar în acest fel viețile și mijloacele de trai ale oamenilor vor fi protejate.