Cum vor valida alegerile din Rusia autocrația și conflictul permanent cu Occidentul / Lebede negre, de diferite dimensiuni, pot veni din locuri neașteptate și la momente neașteptate

<< „Dacă există Putin, există Rusia; dacă nu există Putin, nu există Rusia”, declara, în 2014, Viaceslav Volodin, actualul președinte al Dumei de Stat, un loialist agresiv. El contura o autocratie ideală, în care țara ar fi echivalată cu conducătorul său și invers. În momentul în care Volodin a rostit aceste cuvinte, Kremlinul se bucura de o creștere a euforiei naționale după anexarea Crimeei. Cu așa-zisa majoritate a lui Putin în ascensiune, guvernul putea accelera trecerea spre un regim cu o largă aprobare populară >>, notează Andrei Kolesnikov, pentru Foreign Affairs.

<< Dar Volodin era puțin înaintea timpului său. Formula sa a fost codificată în instituțiile țării bia în 2020, odată cu reforma constituțională care „reseta” limitele de mandat ale președintelui rus și consolida dictatura matură a lui Putin. Și a fost în 2022, odată cu începerea „operațiunii speciale” în Ucraina, când sensul propagandistic al expresiei „Putin este egal cu Rusia” a devenit clar. Conform Kremlinului, războiul lui Putin este războiul Rusiei, iar prin extensie, un război în care sunt implicați toți rușii – o idee fantezistă care nu numai că servește propagandiștilor regimului, dar care a fost adoptată cu ușurință și de mulți oficiali occidentali. Desigur, realitatea este mult mai complexă.

La acest moment, majoritatea lui Putin este demult un dat și nimeni nu mai vorbește despre asta. În schimb, există majoritatea pro-război, care susține războiul parțial prin ignorarea acestuia în viața de zi cu zi. În ceea ce privește minoritatea anti-Putin, obiceiul de lungă durată al Kremlinului de a-i trata cu dispreț pe cei care îndrăznesc să se opună președintelui a fost transformat într-o activă politică de persecuție și denunțare. Figurile din opoziție și din societatea civilă au fost sistematic discreditate, exilate și eliminate.

Cu toate acestea, Putin încă are nevoie de alegeri pentru a conferi legitimitate stăpânirii sale eterne – și războiului său interminabil. Astfel, în martie 2024, el va candida a cinea oară pentru funcția de președinte, din 2000. Și în urma reformei din 2020, s-ar putea să nu fie nici măcsar ultima. Conform constituției modificate, Putin va putea candida încă de două ori – în 2024 și 2030 – ceea ce înseamnă că ar putea conduce până în 2036, când va avea 83 de ani. Momentan, pare clar că Putin este pregătit să profite pe deplin de această oportunitate, cel puțin la scrutinul următor.

Dar de data aceasta, cu războiul în fundal, există reguli noi în joc, și atât Putin, cât și poporul rus le cunosc. În schimbul menținerii celor mai mulți dintre ei în afara tranșeelor, majoritatea pasivă a rușilor va continua să susțină guvernul. Iar alegerile – sau mai degrabă, aprobarea masivă a activităților lui Putin – vor arăta că poporul, cel puțin, se conformează. Buletinele de vot au devenit monedă: rușii cred că își pot cumpăra cu ele propria relativă liniște, chiar dacă nu există garanții că Putin își va ține partea în înțelegere.

Doar spune DA

Dată fiind absența totală de alternative la Putin, unii dintre susținătorii săi, cum ar fi liderul cecen și înfocat loialist, Ramzan Kadîrov, au propus anularea alegerilor din 2024 în întregime. Nu ar fi mai ușor să renunțăm la vot, pe motiv că țara este în război și că, oricum, scena politică rusă a fost curățată în mod exhaustiv de competitori? Sau de ce să nu îl ridicăm pe Putin la titlul de lider suprem, lider național sau țar, și apoi să alegem un președinte formal?

Dar în teorie, Putin are cu adevărat nevoie de alegeri. Pe lângă reîmprospătarea legitimității sale, acestea servesc drept modalitate de a arăta că opoziția – prin rezultatul previzibil dezastruos – rămâne o minoritate infimă și nu poate contraveni voinței copleșitoare a poporului rus. Mai mult, votând pentru Putin în 2024, rușii vor legitima războiul său. Chiar dacă faza activă a acestui război se va încheia într-o zi, acesta va trebui totuși să continue prin confruntarea permanentă cu Vestul și ca justificare pentru o represiune, o suprimare și o cenzură implacabile în țară.

Este esențial pentru Putin să-și consolideze povestea despre război.

În loc de alegeri, votul din martie ar trebui privit ca o formă de aclamație a liderului: oamenii votează pur și simplu cu DA pentru singura opțiune reală disponibilă. Tehnic vorbind, aceasta este o formă legitimă de expresie democratică, așa cum este consacrat în constituție – și, aparent, în istoria rusă (noile manuale școlare și universitare discută despre tradiții politice rusești precum Novgorodskoe vece, sau adunarea populară, în care totul era decis prin strigăte, aprobare și aclamații din partea mulțimii). Cu alte cuvinte, în absența oricărei competiții politice, regimul are totul de câștigat dintr-o nouă aclamație a stăpânirii sale și puțin de pierdut.

Scorurile mari ale lui Putin sunt garantate. Unii vor vota pentru el dintr-un sentiment fals înțeles al datoriei civice, alții vor fi siliți să facă acest lucru la locul de muncă: în Rusia de astăzi, starea generală de paranoia face ca oamenii uneori să facă o fotografie cu smartphone-ul buletinului lor completat și să o trimită șefilor lor, după care primesc dreptul de a se întoarce la viața lor privată. Alte voturi pot fi falsificate, inclusiv, poate, cu ajutorul sistemelor de vot electronic.

Totuși, decizia cu privire la conținutul cu care să umple campania este o altă chestiune. Este evident că e esențial pentru Putin să-și consolideze narațiunea despre război. După cum îi place lui Putin să spună, „Nu am fost noi”: Rusia a fost atacată de Vest și, în replică, a început o „luptă de eliberare națională” pentru a elibera Rusia și alte popoare înrobite de Vest. Și deoarece rușii se găsesc într-o fortăreață asediată, ei trebuie să ofere sprijin total comandantului lor pentru a respinge atât dușmanul de la porți, cât și trădătorii și agenții străini din interior. Până acum, această logică a dobândit statutul de axiomă. Împreună cu ea vin o serie de argumente – Rusia luptă pentru o lume „multipolară mai echitabilă”, Rusia este un „stat-civilizație” specială – care justifică războiul, de ce nu poate să se termine și stăpânirea lui Putin în sine. Dar ce element nou poate fi adus în actuala campanie electorală, cu excepția, desigur, a unei declarații abstracte despre pace și victorie?

Povești despre grâu

În teorie, poporul rus nu acordă o importanță deosebită alegerilor. În mintea majorității oamenilor, pur și simplu nu există o alternativă la Putin, chiar dacă cred că nu este deosebit de bun. Când rușii spun „Putin”, se referă la președinte și viceversa; ca un rege medieval, Putin are două corpuri – unul fizic, unul simbolic. Putin este colectivul „noi” al rușilor, iar votul pentru el la fiecare câțiva ani a devenit un ritual, precum înălțarea drapelului sau cântarea imnului național în școli în fiecare luni, în Rusia.

Dar războiul a adăugat o nouă dimensiune acestui ritual. În timpul „operațiunii speciale”, s-a stabilit o înțelegere nescrisă între popor și liderul său. Esența acestei relații speciale este că atât timp cât statul se abține să tărască (pe cei mai mulți) oameni în luptă, rușii nu vor pune sub semnul întrebării autoritatea lui Putin. Mobilizarea parțială din toamna anului 2022 a pus, pentru scurt timp, sub semnul întrebării promisiunea statului, dar de atunci autoritățile au rezolvat în mare măsură problema. Practic, i-au demobilizat psihologic pe ruși, menținând și impunând o normalitate atotpătrunzătoare. Astfel, Putin însuși s-a concentrat aproape exclusiv pe problemele interne, cum ar fi abordarea problemelor economice și susținerea inteligenței artificiale, organizând întâlniri cu tineri oameni de știință și copii talentați. Ca rezultat, în al doilea an al războiului, starea generală a populației a fost mult mai bună, chiar și în ciuda zvonurilor despre o posibilă nouă mobilizare militară după alegeri.

A planat o umbră mai întunecată deasupra Kremlinului, sub forma nemulțumirii deschise din partea familiilor bărbaților mobilizați în octombrie 2022. Aceste familii nu caută bani, dar vor să-și aducă acasă fiii și soții. Simt o nedreptate, având în vedere că adevărații criminali și ucigași brutali, scoși din închisoare pentru a lupta în război, trebuie să servească doar șase luni înainte să se întoarcă eroi, în timp ce propriii lor fii nu au primit niciun răgaz. Guvernul nu are un răspuns convingător la această provocare: Putin s-a obișnuit demult să lupte împotriva intelectualilor și a opoziției liberale, dar aici se confruntă cu nemulțumire în propria sa bază socială. Familiile acestor soldați nu s-au coagulat încă într-omișcare formală sau nu au adoptat o poziție explicit anti-război – un pas imposibil din cauza nivelului ridicat de represiune. Dar în fiecare zi, aceste familii devin din ce în ce mai politizate.

Pentru majoritatea populației, totuși, este suficient ca guvernul să promoveze în mod regulat sănătatea economică a țării și creșterea veniturilor, iar simplul fapt că țara nu se confruntă cu un colaps economic și social este de ajuns pentru a transmite impresia că totul merge ca de obicei. Kremlinul subliniază în mod constant și „succesele” sale în politica externă. În această lume imaginară, Rusia este susținută în confruntarea cu Vestul de „majoritatea globală” din Asia, Africa și America Latină. Nu sunt doar aliați, ci țări pentru care Rusia este o rază de lumină în întuneric. Se presupune că retorica anti-occidentală și ofertele de asistență economică – sau, cum ar fi cazul Africii, de grâne – vor aduce automat înapoi fostele state-satelit ale Uniunii Sovietice în sfera de influență a Rusiei.

Între timp, rapoartele oficiale ale mass-media ruse despre operațiunile militare au tendința de a sublinia succesul continuu al „băieților noștri” de pe front. În aceste relatări optimiste, nu există pierderi grave, doar comportament eroic și victorii. Aceste informări au ajuns să semene cu rapoartele sovietice despre realizările agricole: lupta pentru recoltă merge bine, iar singurul sentiment posibil este cel de satisfacție.

Din perspectiva occidentală, aceste narațiuni fantastice par puțin probabil să convingă pe cineva. Cu siguranță, rușii trebuie să fie sensibili la izolarea lor tot mai mare și dificultățile economice, precum și la sacrificiul tot mai mare al tinerilor lor bărbați de pe front. Dar regimul lui Putin nu se bazează pe susținerea activă. Tot ce are nevoie este indiferența majorității, căreia, în mare parte, îi este mai ușor să accepte o imagine a lumii impusă de sus. Adoptând povestea lui Putin, ei pot menține un sentiment de superioritate morală față de un Vest care, li se spune, încearcă să le dezintegreze țara, la fel cum au făcut Napoleon, Hitler și „imperialiștii americani” în ultimele decenii.

De la lună la lună, sociologii ruși raportează în mare aceleași constatări. Atentia acordată evenimentelor din Ucraina a stagnat; mai puțin de jumătate dintre respondenți declară că urmăresc cu atenție războiul, conform sondajelor realizate de Centrul Levada, independent. În medie, sprijinul lor pentru forțele armate rămâne ridicat: aproximativ 75% dintre respondenți declară că susțin acțiunile forțelor armate, inclusiv 45% care exprimă un „sprijin puternic”. Pe de altă parte, sondajele arată în mod constant că puțin peste jumătate dintre respondenți preferă începerea negocierilor pentru pace în loc de continuarea războiului. Dar, deoarece țara a făcut mari sacrificii în luptă, cei mai mulți dintre cei care susțin o soluție ar dori să obțină ceva în schimb: Rusia ar trebui să păstreze teritoriile „nou” cucerite sau „restaurate” de Moscova.

Înapoi în URSS

Reîncadrând „operațiunea specială” din Ucraina ca un război multidimensional împotriva Vestului, Putin nu simte o anumită urgență să vorbească despre un final al jocului. În acest sens, obiectivele lui Putin pentru război nu se mai limitează la readucerea Ucrainei în sfera Rusiei, ci acum cuprind ceea ce a devenit o revanșă existențială în fața Vestului, în care războiul din Ucraina este o parte a unei confruntări lungi și semnificative din punct de vedere istoric a civilizațiilor. Putin se vede pe sine ca îndeplinind misiunea începută de predecesorii săi istorici, care au fost întotdeauna forțați să lupte împotriva încercărilor de avansare din partea Vestului. În noua interpretare a lui Putin, chiar și jugul tătaro-mongol – cele două secole de supunere a Rusiei care au urmat invaziei lui Batu Han, nepotul lui Ginghis Han, în 1237 – nu a fost la fel de dăunător ca influența și atacurile occidentale. Și deoarece aceasta este acum o confruntare deschisă, cronologia pentru „victorie” va trebui să se extindă inevitabil mult dincolo de iurmătoarea decadă.

Rușii obișnuiți sunt receptivi la ideile despre măreția istorică a țării. După cum au arătat de mulți ani datele sondajelor, principala sursă de mândrie populară în stat, astăzi, este trecutul glorios al țării. Rușii au o privire specială asupra istoriei lor imperiale, în special a istoriei Uniunii Sovietice, și a început să apară o imagine idealizată a Uniunii Sovietice ca un regat al justiției. În același timp, ajutate de actele de ștergere ale regimului Putin însuși, represiunile lui Stalin au dispărut din vedere sau sunt uneori considerate ceva inevitabil și chiar pozitiv. Printre realizările sovietice cel mai bine reținute astăzi de ruși se numără victoria sovietică în Marele Război Patirotic, așa cum se referă rușii la Al Doilea Război Mondial.

Prin urmare, Putin a comparat în mod constant „operațiunea specială” împotriva Ucrainei cu războiul împotriva Germaniei naziste. Astfel, soldații și generalii celebrați din Marele Război Patriotic sunt predecesorii direcți ai armatei de astăzi, iar prin lupta în războiul lui Putin rușii pot găsi din nou răscumpărarea în sacrificiul eroic. De exemplu, într-un discurs înainte de parada de Ziua Victoriei din 9 mai a acestui an, Putin a sugerat că Vestul încearcă să inverseze victoria istorică a Rusiei. „Scopul lor”, a spus el, „este să obțină prăbușirea și distrugerea țării noastre, să șteargă rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Vârful PUTIN?

Pentru a face ca viziunea sa să fie acceptată, totuși, Putin are nevoie de un model economic viabil care să susțină construirea mitului. În ultimii ani, și în special de la începutul războiului, el a completat neîncrederea cu grijă cultivată față de lumea exterioară respingând ceea ce el numește „dependența” economică și tehnologică față de Vest. În practică, Kremlinul a eliminat tot ceea ce este occidental nu prin substituirea importurilor – ceea ce este imposibil într-o economie modernă – ci printr-o nouă dependență de China. Între timp, tehnologia devine simultan mai primitivă și mai scumpă, ceea ce pune natural povara asupra consumatorului final.

Resursele de petrol și gaze ale Rusiei – esențiale pentru susținerea cheltuielilor militare extraordinare ale țării – rămân la fel de importante ca întotdeauna. Într-un fel, ideologia este folosită pentru a compensa deficitul de venituri din energie și pentru a compensa declinul gradual al calității vieții. Desigur, regimul depune eforturi considerabile pentru a menține impresia că viața merge înainte ca de obicei, și într-o anumită măsură, acest lucru este adevărat: formal, în 2023, PIB-ul țării și veniturile reale ale populației cresc. Dar acest lucru se datorează în mare măsură injecțiilor de bani de la stat în sectoarele care servesc războiul și plăților sociale pentru participanții la acesta. Acestă creștere se face în detrimentul statului, și nu este clar cât timp vor rezista resursele sale. Riscurile de dezechilibru fiscal persistă.

A cheltui mai mult pentru moarte înseamnă că rămâne mai puțin de cheltuit pentru viață.

O problemă mai mare este absența unei viziuni economice pentru viitor. După cum remarcă istoricul Alexander Etkind, „un stat dependent de resurse se teme întotdeauna că materiile prime se epuizează, dar cea mai mare amenințare vine de la tehnologiile noi care fac aceste materiale inutile”. Putin nu a crezut niciodată în tranziția energetică sau economia verde, dar, insistând asupra menținerii structurii tehnologice existente și a modelului petrolier al Rusiei, regimul său a împiedicat modernizarea atât din punct de vedere tehnologic, cât și politic. Drept rezultat, economia petrolului și gazului nu este înlocuită cu un model mai sustenabil. De remarcat că unele țări din est care consumă acum materii prime rusești ar putea să-și schimbe mixul energetic în viitor: de exemplu, China ar putea avea mai puțină cerere de energie rusă în timp. Dar autocratismul lui Putin nu se preocupă de generațiile viitoare, cu atât mai puțin de mediu.

Pe lângă dependența de combustibilii fosili neregenerabili, Kremlinul tinde să trateze capitalul uman ca o altă marfă de consum. Dar acest lucru nu face lanțul de aprovizionare uman mai ieftin. Dimpotrivă, devine mai scump: soldații profesioniști, mercenarii, voluntarii, membrii familiilor celor morți și răniți și muncitorii care lucrează în complexul militar-industrial al Rusiei (și pentru care există în prezent o lipsă gravă) trebuie toți plătiți. Prin urmare, guvernul a trebuit să se reconcilieze cu o creștere inevitabilă a salariilor și beneficiilor sociale. Veniturile oamenilor cresc nu din cauza dezvoltării economice sau a avansurilor în calitatea forței de muncă, ci pur și simplu pentru ca guvernul să poată susține ostilitățile și să alimenteze continuarea producției de arme letale.

Momentan, bugetul de stat este încă echilibrat, dar disciplina bugetară este într-un pericol permanent din cauza priorităților alese de stat. Prin alocarea unor sume mai mari pentru apărare și securitate, Rusia dispune de mai puține resurse pentru oameni, sănătatea și dezvoltarea acestora. În modelul economic al lui Putin, mai multe cheltuieli pentru moarte înseamnă că rămâne mai puțin de cheltuit pentru viață.

Lacul lebedelor

Cum va arăta campania electorală a lui Putin? Având în vedere situația actuală, Putin poate oferi publicului același model de supraviețuire care a devenit standard de la începutul „operațiunii speciale”: să trăiască în contextul războiului fără să-i acorde atenție și să aștepte „victoria” în acea formă pe care o va alege președintele într-o zi. Din nou, este puțin probabil ca această alegere să fie definită clar în timpul sezonului electoral. Războiul însuși a devenit un mod de existență pentru sistemul lui Putin, și există puține motive să ne așteptăm ca acesta să se încheie în curând, deoarece acest lucru ar putea submina urgența de a-l susține.

Oricum, în perioadele de pace, popularitatea lui Putin a stagnat adesea, în timp ce a atins cote înalte în momentele de isterie militară „patriotică”, cum ar fi războiul din Georgia din 2008 și anexarea Crimeei. „Operațiunea specială” nu a făcut excepție. Mai mult, până acum, oboseala de război nu s-a tradus încă în nemulțumiri serioase sau într-o scădere a susținerii regimului. Conform Centrului Levada, susținerea populară pentru Putin, precum și pentru război și armată, a rămas în mare măsură stabilă, cu Putin în jurul unei rate de aprobare de aproximativ 80%. Teoretic, indiferența majorității pro-război sugerează că Putin poate continua războiul într-un viitor nedefinit.