Curtea Constituţională din Republica Moldova a decis că membrii partidului pro-rus ŞOR, scos în afara legii, pot participa la alegerile locale

Sursa: Twitter

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat marţi că membrii partidului pro-rus ŞOR pot participa la alegerile locale de luna viitoare, o decizie care vine la mai puţin de patru luni după ce aceeaşi instanţă a scos formaţiunea în afara legii.

Curtea Constituţională şi-a anunţat decizia după ce a analizat o plângere depusă de membrii partidului condus de omul de afaceri Ilan Şor. Acesta este refugiat în Israel după ce a fost condamnat la închisoare în Republica Moldova, fiind acuzat de guvernul moldovean, dar şi de Occident, că încearcă să destabilizeze ţara potrivit News.ro.

În aprilie, Ilan Şor a fost condamnat în absenţă la 15 ani de închisoare pentru spălare de bani în dosarul sustragerii unui miliard de dolari din băncile moldovene. Statele Unite şi Uniunea Europeană i-au impus, de asemenea, sancţiuni.

În iunie, Curtea Constituţională a scos în afara legii partidul ŞOR, după luni de proteste destabilizatoare conduse de această formaţiune.

Marţi, însă, magistraţii Curţii Constituţionale a Moldovei (CCM) au declarat neconstituţionale prevederile Codului Electoral, propuse şi votate de partidul de guvernământ Acţiune şi Solidaritate (PAS), care impuneau membrilor partidului ŞOR interdicţia de a candida în alegerile locale.

Curtea Constituţională a fost sesizată de mai mulţi deputaţi aleşi pe listele ŞOR, între care Marina Tauber, relatează NewsMaker. După şapte ori de deliberări, Înalta Curte a decis să admită sesizarea deputaţilor – care acum au statut de independenţi, dar care fac parte din echipa oligarhului fugar Ilan Şor – şi să declare neconstituţionale noile prevederi din Codul Electoral. Aşadar, foştii membri din conducerea partidului ŞOR au acum dreptul să participe la alegerile din 5 noiembrie, precum şi la cele care vor fi organizate în Moldova în următorii cinci ani.

Decizia a fost luată cu cinci voturi favorabile şi două opinii separate în rândul celor şapte judecători constituţionali.

Deputaţii din formaţiunea parlamentară PAS, partidul aflat la guvernare, au votat la 31 iulie, în lectura finală, proiectul de lege care prevede privarea a circa 600 de membri din conducerea fostului partid „ŞOR” de dreptul de a candida la alegerile care vor fi organizate în Moldova în următorii cinci ani. Decizia parlamentarilor a venit după ce Curtea Constituţională a pronunţat, la 19 iunie, hotărârea prin care formaţiunea politică, controlată şi fondată de politicanul fugar Ilan Şor, a fost declarat neconstituţională.

Ilan Şor a calificat atunci hotărârea Parlamentului drept „ilegală” şi „neconstituţională”. De asemernea, oligarhul fugar a anunţat că va ataca decizia la Curtea Constituţională a Moldovei şi, în funcţie de rezultat, a dat de înţeles că este gata să-şi facă dreptate inclusiv la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO).

Recent, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, a declarat că autorităţile vor veni cu soluţii „care au menirea să nu permită bandiţilor şi exponenţilor Kremlinului să altereze procesul electoral din Republica Moldova”.

„O să aşteptăm decizia şi în funcţie de decizie o să întreprindem acţiunile pentru a securiza spaţiul electoral al Republicii Moldova de bandiţi”, a declarat Grosu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here