Curtea Supremă venezueleană o numeşte pe Delcy Rodriguez preşedinte interimar al ţării

Sursa: X

Curtea Supremă din Venezuela a ordonat, sâmbătă, vicepreşedintei Delcy Rodriguez să asigure interimatul puterii, după capturarea de către Statele Unite a preşedintelui Nicolás Maduro, transmite News.ro.

Camera constituţională a Curţii a hotărât „că Rodriguez îşi asumă şi exercită în calitate de responsabil toate atribuţiile, îndatoririle şi puterile inerente funcţiei de preşedinte al Republicii Bolivariene Venezuela, pentru a garanta continuitatea administrativă şi apărarea integrală a naţiunii”.

Judecătorii nu l-au declarat încă pe Maduro definitiv absent, ceea ce ar fi dus la convocarea de alegeri anticipate în termen de 30 de zile.

Curtea va dezbate această chestiune pentru a „determina cadrul juridic aplicabil pentru a garanta continuitatea statului, administrarea guvernului şi apărarea suveranităţii în absenţa forţată a preşedintelui Republicii”, se precizează.

Cine este Delcy Rodriguez, vicepreşedinta pe care Curtea Constituţională a desemnat-o să îl înlocuiască pe Nicolas Maduro în Venezuela

Vicepreşedinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, care a declarat sâmbătă că Nicolas Maduro rămâne singurul preşedinte al ţării, în ciuda capturării sale de către forţele americane, a fost desemnată de Curtea Constituţională să conducă ţara interimar, pe perioada în care liderul lipseşte. Comentariile ei contrazic declaraţiile anterioare ale preşedintelui american Donald Trump, care a afirmat că Rodriguez a fost „învestită” în funcţia de preşedinte şi că este „dispusă să facă” ceea ce administraţia Trump consideră necesar „pentru a readuce Venezuela la gloria de odinioară”. Trump a declarat că, de fapt, SUA vor conduce Venezuela în viitorul imediat.

Reuters prezintă câteva informaţii relevante despre Delcy Rodriguez şi menţionează că  Maduro a numit-o „tigroaică” pentru apărarea sa fermă a guvernului său socialist.

Ea lucrează îndeaproape cu fratele său, Jorge Rodriguez, care este şeful parlamentului de la Caracas.

În vârstă de 56 de ani, Rodriguez s-a născut la Caracas pe 18 mai 1969 şi este fiica lui Jorge Antonio Rodriguez, luptător în gherila de stânga, care a fondat partidul revoluţionar Liga Socialista în anii 1970.

Funcţiile de ministru al finanţelor şi al petrolului, pe care le-a deţinut simultan cu cea de vicepreşedinte, au făcut-o o figură cheie în gestionarea economiei Venezuelei şi i-au conferit o influenţă majoră asupra sectorului privat al ţării, aflat în declin. Ea a aplicat politici economice corecte în încercarea de a combate inflaţia exagerată.

Delcy Rodriguez a cerut guvernului SUA să furnizeze dovezi că Maduro şi soţia sa sunt în viaţă, într-un mesaj audio difuzat sâmbătă la televiziunea de stat, dar locul exact în care se află nu este cunoscut. Unele surse au declarat că ar fi fost în Rusia, dar Moscova a dezminţit.

Ea este avocată, a absolvit Universidad Central de Venezuela şi a avansat rapid în ierarhia politică în ultimul deceniu, ocupând funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Informaţiilor între 2013 şi 2014.

Rodriguez, cunoscută ca iubitoare a modei de designer, a fost ministru de externe între 2014 şi 2017, perioadă în care a încercat să perturbe o reuniune a blocului comercial Mercosur la Buenos Aires, după suspendarea Venezuelei din grup.

În 2017 a fost numită în funcţia de şef al Adunării Constituante pro-guvernamentale, care a extins puterile lui Maduro.

Rodriguez a fost numită vicepreşedinte în iunie 2018, Maduro anunţând numirea ei pe X şi descriind-o ca „o femeie tânără, curajoasă, experimentată, fiica unui martir, revoluţionară şi încercată în mii de bătălii”.

În august 2024, Maduro a adăugat Ministerul Petrolului la portofoliul lui Rodriguez, unde ea a fost însărcinată cu gestionarea sancţiunilor tot mai severe impuse de SUA asupra celei mai importante industrii a ţării.

 

Răpirea din Caracas. Doborârea lui Maduro este doar primul act – unul spectaculos, dar nu neapărat și cel mai important