Daea, despre finul său, care va vota moțiunea: Deputatul Găină să nu „murdărească mâna nașului”

Foto: Inquam Photos / George Calin

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, este şi el încrezător că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă nu va trece. Argumentul lui este următorul: „Sunt oameni ca lumea pesediştii, le place munca, la ăilalţi nu”.

Întrebat dacă a încercat să-l convingă pe finul său, deputatul Mihăiţă Găină, care a semnat moţiunea şi a anunţat că o va vota, Petre Daea a răspuns că Găină nu ar trebuie să „murdărească mâna naşului”, transmite Digi24.ro.

„Reporter: Aţi vorbit cu domnul Găină, i-aţi explicat că nu trebuie să voteze moţiunea?

Petre Daea: Lui Găină nu trebuie să îi explic, el trebuie să înţeleagă.

Reporter: Doar pentru că e finul dumneavoastră?

Petre Daea: Pentru că e parlamentar serios şi e parlamentar vechi.

Reporter: Dar aţi avut vreo discuţie cu dânsul, ţinând cont că sunteţi în familie, practic.

Petre Daea: Am tot timpul discuţii.

Reporter: Şi votează sau nu?

Petre Daea: Vedem noi acum. I-am zis eu să nu murdărească mâna naşului.”

Dezbaterea moţiunii de cenzură în plenul Camerelor reunite a început. În sală şi-au anunţat prezenţa 327 de parlamentari. Preşedintele de şedinţă a anunţat că în sală sunt prezenţi 327 de parlamentari. Moţiunea de cenzură ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” semnată de 237 de parlamentari este citită de Cristian Seidler.

După ce moţiunea va fi citită, premierul Viorica Dăncilă va răspunde criticilor din document, după care vor lua cuvântul reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Pentru ca moţiunea să treacă sunt necesare 233 devoturi. Votul va fi secret cu bile, dar PNL, USR, PMP, Pro România au anunţat că vor vota la vedere.

Liderul PNL Ludovic Orban mizează pe 241 – 245 de voturi. Parlamentarii PSD vor fi prezenţi în sală, dar nu vor vota.

Foto: Inquam Photos / George Calin

CITIȚI ȘI: LIVE Dăncilă, atac virulent la Iohannis: „Cel mai iresponsabil președinte pe care l-a avut România”. Despre opoziție: „Amatori și iresponsabili”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here