Barna: Dacă nu luăm 51%, facem alianță cu PNL

Președintele USR, Dan Barna, ar vrea a alianța USR-PLUS să obțină 51% din voturi la parlamentare, ca să poată guverna singură. Dar, în același timp, el a spus că șansele ca acest scenariu să se întâmple sunt mici. Așa că, Dan Barna ar vedea o alianță postelectorală cu PNL.

„Ideal ar fi ca Alianţa USR PLUS să câştige 51% şi să poată guverna singură. Acesta este idealul. Realismul, pragmatismul ne spun că e destul de greu să ajungem în această zonă de victorie unică a unui partid. Atunci perspectiva ne duce spre opţiunea probabil realistă de a avea o alianţă postelectorală, cel mai probabil, cu PNL sau cu oricare alt partid care respectă principiile de integritate şi valorile pe care le promovează USR” a spus Dan Barna la Râmnicu Vâlcea, în timpul unei conferințe de presă transmise pe pagina lui de Facebook.

Dan Barna a mai transmis că nu va accepta ca parteneri de alianță persoane cu probleme de integritate.

O potențială coaliție USR-PLUS-PNL ar fi valabilă doar la nivel național. La nivel local, a transmis Dan Barna, nu vor fi impuse direcții de la centru. În schimb, liderii locali vor putea face alianțe în funcție de condițiile existente, astfel încât să bată PSD.

Alegerile locale ar urma să aibă loc pe 6 iunie 2020, iar cele parlamentare la termen sunt programate pentru toamna lui 2020. Dar USR-PLUS doresc ca Parlamentul actual să fie dizolvat înainte de termen, astfel un nou scrutin legislativ să aibă loc în preajma alegerilor locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here