Danemarca va crea un fond pentru a le indemniza pe femeile groenlandeze victime ale contracepției forțate

Sursa: Pixabay

Cu două zile înainte ca șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, să prezinte scuze în persoană față de groenlandezele care au fost victime ale unei campanii a Danemarcei de contracepție forțată, lidera de la Copenhaga a anunțat luni crearea unui ‘fond de reconciliere’ pentru a le despăgubi pe aceste femei, relatează AFP, citată de Agerpres.

‘Ca parte a vizitei mele la Nuuk, voi discuta cu președintele Naalakkersuisut (guvernul local – n.r.) dorința guvernului danez de a înființa un fond de reconciliere care le-ar putea oferi compensații financiare individuale femeilor groenlandeze afectate de campania steriletelor’, a declarat Mette Frederiksen, citată într-un comunicat al biroului său.

Această campanie, care a implicat inserarea de sterilet, adesea împotriva voinței lor, la cel puțin jumătate dintre femeile aflate la vârsta fertilă, a durat mai mult de treizeci de ani, începând cu sfârșitul anilor 1960.

Fondul de reconciliere, a cărui valoare nu a fost dezvăluită, ar putea fi folosit și pentru a despăgubi alte groenlandeze discriminate din cauza originii lor, de exemplu în cazul adopțiilor fără consimțământ, s-a precizat în comunicat.

‘Nu putem schimba ce s-a întâmplat, dar ne putem asuma responsabilitatea și putem crea condițiile pentru o reconciliere cu trecutul’, a afirmat șefa guvernului danez, care a fost acuzată de administrația americană că neglijează Groenlanda.

Această imensă insulă arctică este râvnită de președintele american Donald Trump datorită poziției sale geopolitice și a bogăției neexploatate a subsolului său.

Statul danez a făcut un prim pas în 2022 către minoritățile țării. Șase inuiți au primit scuze și despăgubiri la mai bine de 70 de ani după ce au fost separați de familiile lor pentru a participa la un experiment ce viza crearea unei elite vorbitoare de limbă daneză pe insulă.

Steaguri ale Palestinei, ridicate în faţa unor primării în Franţa