„Într-un moment în care întreprinderile sunt pline de tehnologii capabile să înlocuiască munca umană, codul fiscal american le încurajează să adopte niveluri excesive de automatizare – chiar până la punctul în care nu mai este eficient să o facă. Rareori scena s-a așezat într-atât de complet împotriva muncitorilor”, scrie Daron Acemoglu, pentru Project Syndicate.
<< Primele luni de guvernare a președintelui SUA, Joe Biden, vor fi definite de eforturile de a îngrădi COVID-19 și de a administra vaccinuri pe scară largă. Cu toate acestea, pe termen mediu, economia va fi cea care va determina succesul administrației. Aici, Biden a indicat că reforma fiscală va fi o prioritate ridicată și a lansat planuri pe termen lung de abordare a problemelor fiscale, cum ar fi deficiențele de venituri ale guvernului federal și pierderea progresivității sistemului fiscal. Dar aceste propuneri nu merg încă suficient de departe încât să aibă în vedere tratarea unei probleme majore din codul fiscal: tratamentul excesiv de favorabil al veniturilor din capital (profituri și randamente ale activelor financiare și economiilor).
În Statele Unite, capitalul a fost întotdeauna impozitat mai ușor decât munca. În propriile mele cercetări, făcute cu Andrea Manera, de la MIT, și Pascual Restrepo, de la Universitatea din Boston, estimez că impozitul efectiv asupra muncii (contabilizarea impozitelor pe salarii și a veniturilor federale) în anii 1980 și 1990 a fost de aproximativ 25%, ceea ce a însemnat că a costat 1,25 dolari să plătești un dolar unui angajat. În schimb, impozitul efectiv asupra capitalului era de numai 15%.
Situația doar s-a înrăutățit de atunci, întrucât impozitele efective pe capital au scăzut. În urma reducerilor fiscale ale republicanilor, din 2017, capitalul, cum ar fi echipamentele și software-ul, au avut parte de o rată de impozitare de aproximativ 5%, în timp ce impozitul efectiv asupra muncii a rămas în mare parte neschimbat.
Impozitele mici, de astăzi, asupra capitalului sunt rezultatul mai multor evoluții. Impozitele marginale asupra gospodăriilor bogate – care tind să primească cea mai mare parte din veniturile lor din capital – au scăzut, iar multe întreprinderi și-au schimbat statutul fiscal pentru a deveni corporații S, care sunt scutite de impozitul pe profit. Cu toate acestea, cel mai mare factor îl reprezintă tot mai generoasele prevederi ale codului fiscal din SUA privind deprecierea activelor, care le-au permis corporațiilor să deducă atât de mult cheltuielile cu investițiile din datoria lor fiscală, încât unele primesc de fapt o subvenție de investiții netă.
Asimetria dintre capital și muncă, apărută în anii 1980, a sporit inegalitatea veniturilor și a denaturat deciziile de investiții și ocupare. Astăzi, consecințele sale sunt încă mai grave, deoarece gama de tehnologii pe care firmele le pot folosi pentru a-și automatiza operațiunile s-a extins. Există mult mai multe mașini și algoritmi capabili să îndeplinească sarcinile îndeplinite de lucrătorii umani, iar codul fiscal încurajează în mod activ companiile să le adopte, chiar până la exces.
Luați în considerare alegerea între angajarea a zece muncitori în următorii zece ani, la un salariu de 100.000 de dolari pe an și cumpărarea unei mașini de 11 milioane de dolari care va îndeplini exact aceleași sarcini. Costul primei opțiuni este de 12,5 milioane de dolari (10 milioane de dolari pentru muncitori, plus impozite), în timp ce costul celei de-a doua opțiuni este de numai 11,55 milioane de dolari (prețul mașinii, plus impozitul efectiv de 5% pe capital). Decizia este ușoară. Chiar dacă muncitorii din acest caz sunt de fapt mai eficienți decât capitalul (primind 10 milioane de dolari pentru o sarcină care ar necesita un utilaj de 11 milioane de dolari), codul fiscal stimulează totuși această ipotetică afacere să prefere automatizarea eliminării locurilor de muncă.
Cu siguranță, dacă mai multe tehnologii, inclusiv tehnologii digitale, ar fi concepute să completeze mai degrabă decât să înlocuiască oamenii, investițiile suplimentare de capital nu trebuie să elimine locurile de muncă și ar putea chiar crește productivitatea generală a lucrătorilor. Din păcate, nu este cazul.
Cum am ajuns la politici fiscale care alimentează în mod evident inegalitățile și costă locuri de muncă? Pentru început, marile corporații au devenit mai vocale și mai puternice din punct de vedere politic în ultimele decenii – și nu doar datorită hotărârii Citizens United a Curții Supreme, din 2010, care a deschis porțile pentru cheltuieli făcute de companii în alegeri. Și mai importantă a fost creșterea lobby-ului în industrie, corporațiile influențând nu numai parlamentarii, ci adesea chiar scriind singure legislația.
Nici profesia de economist nu a ajutat. Mulți economiști s-au agățat de prea mult timp de opinia potrivit căreia capitalul nu ar trebui impozitat, pe motiv că acest lucru descurajează economiile și reduce investițiile. Dar dovezile legate de aceste afirmații nu sunt copleșitoare. Estimările recente sugerează că oferta de capital răspunde doar modest la cotele de impozitare. Și având în vedere că impozitele pe muncă distorsionează, de asemenea, o gamă largă de decizii economice, nu există niciun motiv imperios pentru a o prefera întotdeauna pe una decât pe cealaltă.
Acesta nu este un apel în favoarea tipul de impozit pe avere care a devenit o problemă hotărâtoare în primarele prezidențiale democratice. Mai degrabă, ideea este de a elabora un cod fiscal care să nu dezavantajeze în mod excesiv forța de muncă față de mașini. Acum, că ne aflăm în mijlocul celei mai grave crize economice de generații, nu ar fi recomandabil să majorăm brusc impozitele pe capital. Dar, pe măsură ce ieșim din recesiunea COVID-19, economia va avea nevoie atât de locuri de muncă, cât și de mai multe venituri din impozite, nu doar pentru a acoperi o datorie națională mai mare, ci și pentru a investi mai mult în asistență medicală, infrastructură și educație.
În ultimii 20 de ani, cota de capital din venitul național din SUA a crescut considerabil, de la aproximativ 35%, în 2002, la aproximativ 45%, la mijlocul anilor 2010. Astfel, simpla restabilire a impozitelor pe capital la nivelul lor din anii 1990 ar putea crește semnificativ veniturile federale – poate cu până la 4-5% din PIB.
Mai mult, cercetările mele și ale lui Manera și Restrepo sugerează că simpla retragere a cotelor de amortizare excesiv de generoase ar putea inversa mai mult de jumătate din scăderea impozitelor pe capital, începând cu anii ’90. Și dacă diferitele scutiri care au permis corporațiilor și veniturilor din capital să evite impozitele au fost eliminate, ar putea exista chiar și venituri suplimentare suficiente pentru a ajuta lucrătorii în mod direct, cum ar fi prin reducerea impozitelor pe salarii și redirecționarea mai multor fonduri către asigurările sociale și Medicare.
Renunțarea la tratamentul fiscal privilegiat acordat capitalului ar duce, de asemenea, înr-o oarecare măsură la eliminarea stimulentelor pentru automatizarea excesivă. Dar probabil că nu ar fi suficient. Crearea de locuri de muncă bune și sigure, cu salariu decent, va necesita, de asemenea, alte măsuri pentru a încuraja firmele să investească în lucrătorii lor și în tehnologii care să completeze forța de muncă și nu să o înlocuiască. Cu toate acestea, eliminarea obstacolului fiscal pentru capital și automatizare este un prim pas critic. >>
