În februarie 2022, când coloanele rusești de tancuri și blindate au năvălit peste frontieră, iar de la distanță sigură erau lansate ploile „tradiționale” de rachete asupra Ucrainei, Putin părea invincibil. Era o chestiune de zile, credeau nu puțini (la Moscova și în Vest), până când steagul rus va flutura pe palatul prezidențial din Kiev și în mai toate orașele ucrainene. În teorie, armata sa domina copios solul, marea și cerul. Dar aparența a fost mai înșelătoare ca esența.
Acum, pe final de 2023, când războiul tinde să împlinească doi ani, la nivel de percepții vestice Putin pare să traverseze un nou moment de grație, cel potrivit căruia judoka de la Kremlin nu-și pierde niciodată suflul, oricât de greu ar răsufla din cauza teribilei expuneri la teribilul efort.
Nu puțini sunt, și de data asta, cei care – din Europa până în America – se tem că țările care nu au de înfruntat pe propria piele cheltuiala, mizeria și calvarul războiului vor obosi, paradoxal, mai iute decât cea care și-a slăbit rândurile trupelor, și-a golit masiv arsenalul premium și și-a afundat tot mai adânc economia în mlaștina cheltuielilor de război.
Supra-excitați sincer de amânarea ajutorului american, în Congres, și de amânarea pachetului european de sprijin, în Consiliu, dar probabil și urmărind cu cinism să umfle percepția defetistă de moment a Occidentului, propagandiștii ruși de top se întreabă deja cu voce tare: „Când vom bea pentru victoria noastră?”
Dar asta este o întrebare-capcană în primul rând pentru ruși. Deși țintește să sublinieze caii mari pe care s-ar afla Rusia în clipa de față, întrebarea cu un aer de strident optimism propagandistic trimite, fără să vrea, la o realitate obiectivă incontestabilă: aceea că Rusia nu a obținut victoria în Ucraina, respectiv aceea că Moscova nu știe totuși nici când și nici dacă victoria sa va mai veni. Astea sunt faptele din substratul întrebării, iar faptele cântăresc mereu mai mult decât retorica triumfală și așteptările amplificate de ea; pe final de 2023, la fel ca la început de 2022.
Anul 2023 a fost unul oribil pentru ucraineni și extrem de complicat pentru partenerii lor. Dar anul 2023 a fost totodată unul odios pentru Rusia însăși, având în vedere:
- Pierderile umane faraonice pe care le-a înregistrat pe front.
- Fundătura Bahmut.
- Tentativa de lovitură de stat.
- Nevoia de a face să dispară crema conducerii Wagner, în frunte cu însuși Prigojin.
- Urgența de a „îngheța” infrastructura Wagner, pentru a feri Kremlinul și Ministerul Apărării de pericolul potențial pe care îl reprezenta.
- Fundătura Avdiivka.
- Incapacitatea de a cuceri noi teritorii ucrainene.
- Accentuarea dependențe Rusiei de China, vecinul-mamut care acaparează cu minimum de efort economia rusă și parte din sfera de influență a țării conduse de Putin.
- Accentuarea dictaturii putiniste, aspect care, deși aparent întărește regimul în relația cu poporul, pe fond nu face decât să crească presiunile asupra societății până spre punctul la care acest lucru poate deveni insuportabil.
Având în vedere moștenirea lăsată de 2023, nici anul 2024 nu poate fi mai simplu.
Pentru ucraineni, întrucât trebuie să suporte realitatea războiului, să se adapteze constant ezitărilor și capriciilor occidentale, să accelereze reforme delicate de care parțial nu erau pregătiți, dar care vor fi vitale.
Pentru occidentali, pentru că va crește presiunea concomitentă și uneori conflictuală de a ajuta Ucraina și de a face astfel încât războiul ruso-ucrainean să ajungă la un final rezonabil.
Pentru ruși, întrucât va spori distanța dintre ceea ce poate face economia reală și ceea ce îi cere acesteia efortul de război; întrucât agresivitatea conflictului are șanse de a se manifesta tot mai accentuat pe teritoriul rus (iar asta, tocmai pentru că ucrainenii sunt obligați de handicapul de resurse convenționale să treacă ceva mai sistematic ca în 2023 la acțiuni asimetrice, deci la acțiuni de sabotaj pe teritoriul rus, făcând astfel războiul mai palpabil și pentru rusul de rând prea înspăimântat de cârmuire ori prea.spălat pe creier de aceasta).
Având în vedere pericolul iminent de incendiere a Europei în urma unui război ruso-ucrainean pacificat prost sau de-a dreptul câștigat de Rusia, având în vedere pilda primelor două războaie mondiale, lecția Războiului Rece și experiența dinamicilor antrenate în și de către Rusia post-sovietică, având în vedere faptul că, în substanța lor, interesele strategice ale Americii rămân încă în strânsă dependență de o securitate reală în Europa, e de așteptat ca euforia de moment a lui Putin să aibă forța și durata picăturii de cerneală într-un ocean de apă.
Înclin puternic să cred că evoluțiile din 2024 vor urma firul acestui raționament al cărui punct forte rezidă în faptul de a deriva din nimic altceva decât din cel mai mare dușman al regimului Putin: realitatea factuală.
În ciuda excesului de fond de ten, chipul desfigurat până la urmă va trăda. A făcut-o de atâtea ori în istorie, o face atât de des în viața de zi cu zi.
Dacă Putin este sau nu conștient de asta, este perfect irelevant. Ceea ce cu adevărat contează este ca Ucraina și Occidentul să nu ignore realitatea asta într-un moment în care Moscova face eforturi disperate să-și vândă la supra-preț ficțiunea.
Pentru Ucraina și pentru Occident, dar nu și pentru Rusia, 2024 pornește la drum cu tot ce-i trebuie pentru a fi net superior lui 2023; în ciuda aparențelor.
Ne va șoca sau liniști? După „guițatul” lui Simion și Șoșoacă, vom afla multe despre poporul român
