Bibi și generalii săi sunt divizați, notează The Economist.
<< Totul a început atât de repede. Un val fără precedent de rachete a servit drept acoperire pentru un masacru care a dus la o vânătoare frenetică de oameni și la lovituri aeriene feroce. Rezerviștii s-au grăbit să-și îmbrace uniforma și să se prezinte la datorie. Generalii au promis o ofensivă terestră masivă. Ceea ce începuse ca un weekend de toamnă liniștit s-a încheiat cu un Israel gata să invadeze Fâșia Gaza.
Totuși, la aproape trei săptămâni după masacrul din 7 octombrie din Israel, ofensiva nu a început încă. Bombardamentul Israelului asupra Fâșiei Gaza continuă, ucigând mii de oameni și distrugând aproximativ 9% din clădirile din teritoriu. Un asediu aproape total i-a lăsat pe civili fără hrană și apă, iar spitalele nu pot funcționa.
Cu excepția unor mici raiduri, trupele terestre nu s-au mișcat încă. Unii dintre cei 360.000 de rezerviști mobilizați în cursul celei mai mari mobilizări din istoria Israelului au fost trimiși acasă. Zeci de mii încă se află în sudul Israelului, așteptând ordine care au fost amânate de mai multe ori.
Ofițerii cârtesc că nu pot menține pentru totdeauna starea de pregătire. Un comandant frustrat și-a dus trupele pe un șantier de construcții pentru a alerga în sus și în jos pe clădiri înalte, pe jumătate terminate – aparent pentru un exercițiu de război urban. În realitate, spune el, a fost o modalitate de a mai da drumul la abur. „Grăbește-te și așteaptă” este un principiu peren al vieții militare; dar unul deosebit de pronunțat în Israel, astăzi.
Există multe motive pentru amânare: negocierile în curs pentru eliberarea ostaticilor ținuți de Hamas, grupul islamist militant care conduce Gaza; presiunea americană, motivată de temerile privind un război regional; condițiile precare din Gaza; și ezitarea cronică a lui Benjamin Netanyahu, premierul de lungă durată al Israelului. Pe 25 octombrie, el a confirmat că o ofensivă terestră este încă planificată. Dar va fi mai mică și mai lentă decât ar fi anticipat oricine în zilele de după masacrul în care militanții Hamas au ucis mai mult de 1.400 de oameni, majoritatea civili.
Conform celui mai recent număr comunicat de oficialii israelieni, bilanțul de cel puțin 220 de persoane luate ostatice în timpul atacului include zeci de copii și persoane în vârstă, precum și cetățeni din cel puțin 12 țări străine. Ostaticii au devenit o sursă de presiune asupra guvernului Netanyahu. Familiile ostaticilor au dus o campanie eficientă de relații publice, iar liderii străini l-au îndemnat să încerce să-și elibereze cetățenii.
Au avut loc adunări de veghe în tot Israelul. Apropiații ostaticilor acordă adesea interviuri la televiziune și radio. Această problemă are o puternică dimensiune politică. Mulți dintre cei din kibuțurile care au fost atacate sunt israelieni seculari, cu orientare de stânga, cei mai susceptibili să se fi alăturat protestelor împotriva guvernului Netanyahu pe tot parcursul anului. Ei consideră că guvernul său i-a abandonat pe 7 octombrie și încă îi dezamăgește. Presiunea exercitată de familiile ostaticilor a forțat deja guvernul să-și schimbe planurile. Înclinat inițial să intre în Gaza fără să țină cont de siguranța ostaticilor, guvernul a declarat ulterior că eliberarea acestora reprezintă o „prioritate supremă”.
Qatar, țar-gazdă pentru unii lideri ai Hamas, resimte și el presiunea. Legăturile sale cu grupul au fost analizate cu atenție de la masacru; este disperat să le arate partenerilor săi occidentali, în special Statelor Unite, că poate servi ca intermediar.
Pe 25 octombrie, Tzachi Hanegbi, șeful consiliului de securitate națională al Israelului, a postat un mesaj neobișnuit pe X (anterior Twitter): „Sunt bucuros să spun că Qatar devine o parte esențială și un părtaș în facilitarea soluțiilor umanitare”, a scris el. Oficialii israelieni fuseseră critici față de Qatar în săptămânile recente. Faptul că Hanegbi l-a lăudat (în engleză, în loc de ebraică) sugerează progrese către un acord pentru eliberarea cel puțin a unora dintre ostaticii luați de Hamas.
Hamas a eliberat deja câțiva ostatici. Pe 20 octombrie, a eliberat o mamă și pe fiica ei, care dețin dublă cetățenie – americană și israeliană. Trei zile mai târziu, a eliberat două femei în vârstă din Israel, care fuseseră răpite de la Nir Oz, un kibuț de la granița cu Gaza. Nu au obținut nimic în schimb – un semn că are efect presiunea americană asupra Qatarului.
Una dintre femei, Yocheved Lifshitz, în vârstă de 85 de ani, a vorbit despre chinurile prin care a trecut la o conferință de presă, a doua zi. Ea a spus că răpitorii ei au bătut-o în timpul călătoriei spre Gaza. Odată ajunsă în teritoriu, a fost condusă printr-o „pânză de păianjen” de tunele; după ore de mers pe jos, a ajuns într-o cameră în care erau ținuți alți aproximativ 20 de ostatici.
Lifshitz a declarat că au fost tratați decent: medici i-au îngrijit pe răniți, iar ostaticii au mâncat aceleași mese simple – pâine, brânză și legume – ca răpitorii lor. Când a fost predată Crucii Roșii la granița dintre Gaza și Egipt, i-a strâns mâna unuia dintre răpitorii ei. A spus că acest lucru s-a datorat faptului că ostaticii au fost tratați cu „sensibilitate”. Cu toate acestea, soțul ei se află încă în captivitate: avea toate motivele să nu-și antagonizeze Hamas.
Faptul că grupul s-a comportat uman cu o bunică nu atenuează indignarea provocată de răpirea sa, aruncarea ei pe o motocicletă și bătaia cu bețe, care i-a fost administrată. Nici nu scuză grozăviile pe care Hamas le-a comis în orașele israeliene.
La data de 23 octombrie, armata israeliană a proiectat, pentru jurnaliștii străin, 43 de minute de imagini brute cu masacrul respectiv. Unele fuseseră filmate de camere de corp ale atacatorilor, iar restul au fost luate de pe camerele de supraveghere și telefoanele mobile. În cadrul proiecției organizate într-o sală neindicată dintr-o bază militară, nu a fost permisă înregistrarea: a fost un film ucigător de sadic, nedestinat privirilor publicului.
Într-un clip cutremurător, un tată își grăbește cei doi fii mici, toți îmbrăcați doar în lenjerie intimă, către un loc de ascundere. Un terorist aruncă o grenadă în urma lor. Tatăl este ucis. Băieții plini de sânge – unul pare să-și fi pierdut un ochi – sunt aduși înapoi în casa lor sub amenințarea armelor, unde ucigașul tatălui lor le cere apă, percheziționează calm frigiderul și începe să bea o Cola (un purtător de cuvânt al armatei nu a putut confirma dacă băieții au supraviețuit).
Ororile continuă. Un bărbat înarmat încearcă să-i taie gâtul unui muncitor thailandez care a fost împușcat în stomac; neputând găsi un cuțit, taie fără milă gâtul omului cu o cazma. Alte imagini arată bebeluși arși și copii cu creierii împrăștiați. Câțiva dintre atacatori pozează cu mândrie lângă victimele lor.
Barbaria a stârnit furie în Israel și în străinătate. Există un susținut sprijin pentru o campanie militară menită să răstoarne Hamas în Fâșia Gaza, teritoriu pe care îl controlează după ce a înlăturat Autoritatea Palestiniană, în 2007. Cu toate acestea, există și voci puternice care avertizează asupra nevoii de precauție, mai ales cea a lui Joe Biden.
Temerea sa că Israelul se grăbește într-un război fără un obiectiv final clar este una valabilă. Establishment-ul israelian de securitate ar dori să vadă Autoritatea Palestiniană, care guvernează părți din Cisiordania ocupată, să preia controlul în Gaza. Cu toate acestea, un oficial superior recunoaște că nu s-a făcut nicio planificare serioasă. Netanyahu chiar a negat existența unei asemenea planificări.
Biden se teme și că războiul nu se va limita la Gaza. La granița de nord a Israelului cu Libanul au avut loc schimburi zilnice de focuri. Hezbollah, miliție șiiită și partid politic, a atacat cu rachete antitanc localități israeliene și posturi militare, iar Israelul a bombardat și a lovit sudul Libanului. Hezbollah recunoaște că aproximativ 40 dintre luptătorii săi au fost uciși (bilanțul real este probabil mai mare). Este cea mai intensă luptă de la războiul din 2006, deși nu a escaladat încă dincolo de bombardamente reciproce.
Milițiile din Siria și Irak au folosit drone pentru a ataca bazele americane, 20 de soldați fiind ușor răniți. La 19 octombrie, Pentagonul a declarat că un distrugător american, USS Carney, a doborât rachete și drone lansate din Yemen peste Marea Roșie. America crede că ținta lor fusese sudul Israelului, o intrare remarcabilă în război a grupării houthi, o miliție din Yemen, susținută de Iran.
Calibrări periculoase
Toate aceste escaladări sunt mici – semne că Iranul vrea să arate amploarea influenței grupurilor sale proxy, nu să arunce regiunea în război. Dar sunt periculoase. Un atac care ar ucide mulți oameni în Israel sau Liban ar fi suficient pentru a perturba echilibrul. Pentru a reduce această posibilitate, Israel a evacuat aproximativ 20 de comunități din nord, inclusiv Kiryat Shmona, un oraș cu peste 20.000 de locuitori, situat aproape de granița libaneză. Satele de pe partea libaneză s-au golit și ele pe măsură ce locuitorii fug mai spre nord.
Israelul și-a întărit și el granița: mulți rezerviști chemați în această lună au fost trimiși în nord, nu în sud. America a desfășurat două grupuri de luptă cu portavion, unul în Mediterana de Est, celălalt în Golful Persic. La 21 octombrie, a anunțat că va desfășura mai multe batalioane de apărare antiaeriană Patriot și o baterie de rachete anti-balistice THAAD. Alți 2.000 de militari sunt în pregătire pentru o posibilă desfășurare.
Evaluarea Israelului relevă că aceste întăriri au descurajat Hezbollah să intensifice luptele. Discuțiile din cabinetul de război, privind lansarea unui atac preventiv asupra grupului, au încetat. În ultimul timp, piețele petrolului par mai încrezătoare. Prețul petrolului Brent, care a crescut de la 85 de dolari pe baril, înainte de atacul Hamas, la 92 de dolari pe 19 octombrie, a scăzut sub 90 de dolari.
Fiecare război israelian e dus cu ochii pe ceas, pe măsură ce condamnarea internațională crește și, în cele din urmă, America își califică sprijinul. În 1973, America a cerut încetarea focului care a pus capăt Războiului Yom Kippur, chiar dacă forțele israeliene se aflau în avans. În 2006, a impus un armistițiu înainte ca Israelul să-și poată atinge obiectivele în Liban. După cum spune un oficial israelian, „fereastra noastră de legitimitate internațională este limitată”.
Scenele de groază din Gaza arată că fereastra se închide deja. ONU afirmă că 1,4 milioane de persoane din teritoriu au fost strămutate; adăposturile sale sunt supraaglomerate, fiind depășită de două ori și jumătate capacitatea lor. La 13 octombrie, Israel a cerut întregii populații din nordul Gaza să fuga spre sud. Mii de persoane care au ținut cont de această solicitare s-au întors de atunci în direcția opusă. Dacă nu există nicio zonă sigură, ei consideră că este mai bine să stea în propria casă decât într-un cort sau într-un adăpost aglomerat.
Israel refuză să permită trecerea oricăror provizii peste granița sa până când Hamas eliberează toți ostaticii pe care îi ține captivi. La 21 octombrie, prima livrare de ajutoare, un convoi format din 20 de camioane care conțineau alimente, apă și medicamente, a intrat în Gaza dinspre Egipt. Au urmat mai multe livrări suplimentare. Aceasta reprezintă doar o mică parte din ceea ce teritoriul are nevoie (ONU afirmă că sunt necesare cel puțin 100 de camioane pe zi). Familiile s-au limitat la o singură masă pe zi. Oamenii au recurs la consumul de apă sărată din fântâni. Lucrătorii umanitari afirmă că igiena precară a dus la apariția cazurilor de scabie și diaree și se tem că boli și mai grave se vor răspândi.
Din 7 octombrie, în Gaza nu a intrat nicio cantitate de combustibil. Singura centrală electrică este oprită, iar Israel a redus furnizarea de electricitate pe care o asigura în mod obișnuit. Organizația Mondială a Sănătății afirmă că șase dintre cele 13 spitale din Gaza au rămas fără combustibil. Cele mai multe brutării sunt închise din același motiv; cozile la cele care încă funcționează se întind pe o durată de până la șase ore. Israel refuză să permită transporturile de combustibil.
Statele arabe doresc un armistițiu imediat. Uniunea Europeană este divizată, dar Josep Borrell, diplomatul său de rang înalt, a cerut o „pauză umanitară” pentru a permite intrarea mai multor provizii. Prim-ministrul Marii Britanii, rishi Sunak, a semnalat, de asemenea, susținerea pentru aceasta. America încă oferă sprijin hotărât Israelului, dar nu o va face la nesfârșit.
Cu toate acestea, Netanyahu se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea bazei sale de dreapta dură pentru a demonstra că îi zdrobește pe membrii Hamas, și este reticent să recunoască faptul că Biden sau familiile ostaticilor l-au oprit. În schimb, folosind grupuri proxy, el a început să susțină că armata nu este pregătită pentru o campanie terestră. Se argumentează că, în loc să riște viața soldaților, Israel ar trebui să lanseze mai multe atacuri aeriene devastatoare, inclusiv folosind bombe pentru distrugerea tunelurilor, pentru a distruge rețeaua de tuneluri a Hamas.
Armata a ripostat, spunând că este „complet pregătită” pentru o invazie. În presa israeliană au existat zile cu titluri urâte, dar precise, despre discordia dintre Netanyahu și ministrul Apărării, Yoav Gallant. Netanyahu a încercat să-l demită pe Gallant în martie, după ce acesta criticase planul guvernului de a slăbi Curtea Supremă. A fost nevoit să dea înapoi după proteste masive din partea populației. A existat o creștere a neîncrederii între cei doi de atunci, iar acum aceasta împiedică eforturile de planificare a războiului din partea Israelului.
Pe 11 octombrie, liderii unui partid de opoziție, Benny Gantz și Gadi Eisenkot, ambii foști șefi ai armatei, s-au alăturat cabinetului de război. Cu toate acestea, ei nu au reușit să restabilească unitatea. „Comunitatea de apărare și serviciile de informații au fost grav afectate de eșecul lor de a detecta și preveni atacul Hamas”, spune un oficial din domeniul apărării. „Dar acum s-au pus pe picioare și așteaptă doar o idee clară din partea guvernului cu privire la ceea ce trebuie să facă”.
Confuzie generală
Ordinele armatei rămân să distrugă capacitățile militare ale Hamas și să încheie controlul acestuia asupra Fâșiei Gaza. Unii din cadrul armatei și al întregului sistem de apărare consideră că o campanie terestră mai graduală ar fi mai bună. Cu toate acestea, generalilor li s-a spus să se pregătească pentru o ofensivă amplă; ei nu pot schimba acest plan decât dacă cabinetul le oferă un alt program sau un alt obiectiv. Și cabinetul ezită.
Generalul Herzi Halevi, șeful armatei, a recunoscut eșecul armatei în prevenirea masacrului. La fel au făcut și directorul Shin Bet, Ronen Bar, și generalul Aharon Haliva, șeful serviciului de informații militare. Se așteaptă ca toți trei să facă lucrul onorabil și să demisioneze după război. Cei mai mulți israelieni își doresc ca prim-ministrul lor să își asume o responsabilitate similară, dar acesta nu a făcut-o.
În schimb, Netanyahu își petrece cea mai mare parte a timpului consultându-se cu consilierii politici și informând jurnaliștii. Și-a format propriul cabinet din umbră, alcătuit din foști generali și oficiali de securitate pentru a critica deciziile lui Gallant și ale armatei. „Sunt mulți cei care poartă vina pentru că crezuseră că Hamas nu ar îndrăzni să facă așa ceva”, spune un membru al Knesset-ului din coaliția lui Netanyahu. „Este evident că Bibi este mai vinovat decât toți ceilalți, dar nu vă așteptați să recunoască acest lucru”.
Chiar și un guvern bine pus la punct ar avea dificultăți în a naviga între atâtea priorități concurente, iar Israelul, în aceste zile, abia dacă are un guvern. >>
Hamas e Rusia. Rusia e Hamas. Ipocrizia horror a lui Putin și a diplomației ruse
