Ca orice dictator care se respectă, Vladimir Putin și-a făcut un obicei de a evita orice asociere a imaginii sale cu evenimentele negative. A excelat la acest capitol în timpul pandemiei Covid, a continuat pe acest drum și pe parcursul celor doi ani de război în Ucraina, aspect devenit evident ori câte ori situația armatei sale s-a degradat în diversele puncte ale frontului.
Câteva repere sunt grăitoare:
Când a devenit clar că a rămas în urmă cu calendarul invaziei, Putin i-a lăsat pe subalterni să le vorbească rușilor despre mersul războiului, în timp ce el însuși a făcut un viraj strategic către mai sigurele teme sociale și economice, ca și cum conflictul armat nu exista, ca și cum nu s-ar fi aflat el însuși la originea dezastrului militar și geopolitic.
În chestiunea Mariupol, oraș ras de pe fața Pământului la ordinele genocidare ale lui Vladimir Putin, dictatorul s-a asociat doar cu campania așa-zisei reconstrucții a localității. Noaptea, ca hoțul, a făcut chiar o baie de mulțime atent regizată acolo, în calitate de arhitect-șef și finanțator generos din punga tot mai goală a bugetului de stat.
La început de toamnă 2022, chiar înainte de victoria ucrainenilor la Herson și Harkov, Putin a apărut o clipă pentru a brava cu anexarea, în mare parte pe hârtie, a unor porțiuni de regiuni ucrainene, pentru ca apoi să dispară din prim-plan căci armatele sale aveau să fie fugărite rușinos.
Putin este totodată comandantul suprem care nu și-a vizitat trupele pe front, așa cum obișnuiește să o facă președintele ucrainean, Zelenski, căci probabil îi e teamă, dar și pentru că nu prea are ce vizita astfel încât să se și poată mândri.
Din când în când, dar rareori, apare în mijlocul unor militari ruși răniți. Dar toată regia se desfășoară pe „scena” unor spitale neverosimil de dichisite, înconjurat de răniți gătiți parcă la patru ace, chiar dacă stau la poză în pijamale.
Pentru același Putin, nu există nici subiectul mamelor și soțiilor care cer aducerea mobilizaților acasă. E drept, dictatorul ia, deși foarte rar, câte o cină cu „schije” de familii ale unor morți „eroic” în luptă, dar ca prin farmec, respectivele rude fie tac, fie vorbesc parcă recitând din comunicatele glorioase ale Kremlinului putinist și ale ministerului condus de Șoigu.
În fine, Putin a evitat constant problema atacurilor ucrainene pe teritoriul rus, în ciuda faptului că s-au tot întețit. Nu e nimic glorios în acest subiect, bineînțeles… deci, de ce ar spune ceva? Și nici nu e un domeniu în care să poți promite marea cu sarea pentru ca apoi să treci mai departe – nevăzut, neîntrebat.
Și totuși, ușor-ușor, de liniștea de la vârf, oricât de aparentă, pare să se aleagă praful.
Cazul orașului Belgorod pare să fie cel care creează fisuri de bun augur în carapacea ermetică în care își vârâ Putin capul cu atâta „curaj” atunci când în fața lui apare câte un zid.
Nefericita sa amplasare, suficient de aproape de granița cu Ucraina, făcea demult din Belgorod o țintă „suculentă” pentru ucraineni. Dar abia de ceva vreme ucrainenii par în sfârșit dezinhibați să pedepsească Belgorodul pentru atacurile armatei lui Putin asupra civililor din țara vecină.
Pe 30 decembrie, proiectilele trase din Ucraina au lovit ca niciodată orașul rusesc. Zile bune, „marele” lider de la Moscova a tratat episodul așa cum era obișnuit: tăcând, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Dar pentru că numărul morților și răniților a fost extrem de ridicat după standardele locului, pentru că poate fi deja anticipat un nou modus operandi ucrainean și întrucât s-a ajuns rapid și de necrezut la evacuarea câtorva sute de localnici, Kremlinul nu a mai putut să tacă.
Desigur, Putin a continuat să o facă, dar alter ego-ul său în comunicarea publică, Dmitri Peskov, a fost totuși scos la înaintare. În esență, Peskov a transmis, în numele lui Putin, următoarele: vom face orice, întâi pentru a minimiza pericolul, apoi pentru a-l elimina cu totul.
Cel puțin cinci aspecte merită reținute, în acest context, până acum:
- Situația de la Belgorod e percepută la vârful regimului moscovit ca fiind suficient de gravă pentru a se justifica emiterea unei declarații publice chiar de la vârful Kremlinului. Așadar, faptul în sine, acela că a fost smulsă o reacție, e deja un element sugestiv.
- Faptul că Putin a evitat să vorbească el însuși consolidează această impresie lăsată de însăși existența unei asemenea reacții.
- Apoi, atrage atenția gradualitatea: întâi „minimizare” și abia apoi „eliminare”. Cu alte cuvinte, Kremlinul recunoaște, doar că fără a o spune curajos și onest de limpede, că pericolul nu poate fi înlăturat din start. Pentru rușii din Belgorod, ceva mai descurajant decât atât cu greu putea fi închipuit. „Minimizarea” va lua timp și, inevitabil, vor exista victime chiar în acest proces. Apoi, „eliminarea”, aspect poate chiar mai complicat, va lua și ea timp și va face și ea victime. Însă rămâne de stabilit ce înseamnă „minimizare”, din perspectiva Kremlinului. S-ar putea ca definiția sa să nu fie aceeași cu definiția pe care o au în minte localnicii direct expuși pericolului. Și ce șanse reale are „eliminarea”? Cu blocajul rusesc de pe front, cu amplasarea nefastă a Belgorodului și cu ceea ce pare a fi o nouă optică a ucrainenilor în a fezanda regimul Putin, șansele „eliminării” practic tind spre zero. În peste două decenii, Putin le-a spus rușilor mii de povești de adormit copiii. Tentația Kremlinului de a proceda la fel pare nealterată și în foarte delicata speță a bombardării Belgorodului, dar s-ar putea ca prostul obicei să coste masiv de data asta – și Kremlinul, și suflarea orașului devenit țintă.
- Declarația lui Dmitri Peskov a venit într-un moment în care dronele ucrainene au continuat să lovească și alte localități, iar asta ridică problema pe care am mai menționat-o și în ultimul text: linia de graniță cu Ucraina e lungă, prin urmare și țintele potențiale de pe teritoriul Rusiei sunt numeroase. În curând, regimul de la Moscova s-ar putea confrunta cu mai multe Belgoroduri, chiar dacă, poate, mai mici.
- Armata Rusiei este deja întinsă pe front, fapt ce o subțiază inevitabil. Apărarea sa aeriană e supusă unui test de stres căruia îi face față tot mai greu. Nu se vede doar la Belgorod acest lucru, ci și în Crimeea, unde trupele Kievului lovesc constant, de ceva vreme, ținte în adâncime. „Minimizarea” și „eliminarea” promise de Kremlin belgorodenilor nu pot fi puse în operă decât cu un preț semnificativ: vulnerabilizarea altor zone de pe teritoriul rus sau/și de pe teritoriul ucrainean aflat sub ocupație rusă.
Rușii de rând mor sau ajung să fie evacuați nu din cauza ucrainenilor, ci din cauza curajului de mameluc al Vladimir Putin, un „curaj” sublim de manifest atunci când în joc sunt teme delicate pentru imaginea dictatorului.
Ar fi trebuit să le fie clar rușilor încă din faza incipientă, de la criza submarinului Kursk. Dar rușii par a fi un popor misterios…
Însă, cum se spune, niciodată nu e prea târziu: revelația încă poate reduce numărul victimelor, în rândul lor, al rușilor, dacă revelația s-ar instala măcar acum, odată cu momentul Belgorod.
Putin a înțeles perfect ce urmează după bombardarea Belgorodului
