Atunci când occidentalii vorbesc despre conflictul din Ucraina ca despre un „război veșnic”, au tendința de a se referi la un lucru rău. Pentru președintele rus Vladimir Putin, însă, a devenit probabil un obiectiv, scrie Mark Galeotti într-o analiză pe site-ul CNN.
Săptămâna trecută, Putin a făcut din data de 30 septembrie o sărbătoare oficială: Ziua reunificării noilor regiuni cu Federația Rusă, denumită în mod neelegant. Marcând aniversarea unui an de la anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporijjia – chiar dacă majoritatea nici măcar nu se aflau sub control rusesc la momentul respectiv -, asta i-a oferit lui Putin o ocazie de a reveni la una dintre obsesiile sale actuale: că duce o luptă „pentru Patrie, pentru suveranitatea noastră, pentru valorile spirituale, pentru unitate și victorie”.
În opinia sa, nu este vorba de o luptă cu Ucraina, ci de o luptă globală cu Occidentul, în care Ucraina este doar un câmp de bătălie, chiar dacă unul deosebit de sângeros. În discursul său de la parada de Ziua Victoriei din 2023, de obicei o lungă și bombastică litanie a succeselor, Putin a fost sumbru și crud, declarând că „un adevărat război a fost declanșat împotriva patriei noastre”.
El a evocat spectrul Marelui Război Patriotic – modul în care rușii descriu cel de-al Doilea Război Mondial – și a avertizat că „civilizația se află din nou într-un punct de cotitură decisiv”, deoarece „elitele globaliste occidentale” sunt hotărâte să „distrugă și să decimeze” Rusia.
Pe de o parte, acest lucru ar putea fi luat ca un alibi apocaliptic pentru eșecul relativ al așa-numitei sale „operațiuni militare speciale” din Ucraina, care trebuia să fie o operațiune rapidă pentru a impune un regim-marionetă, dar devenit în schimb un război sângeros, la scară largă, în care a fost distrusă floarea armatei ruse.
Cu toate acestea, este mai mult decât atât. Atunci când Putin vorbește despre actuala luptă ca fiind una dintre „bătăliile decisive pentru soarta Patriei noastre”, așa cum a făcut-o la parada de Ziua Victoriei, el pare să vorbească, de asemenea, din inimă, cu noul crez al regimului său. Nu oferă viziune clară asupra viitorului, nici măcar o speranță reală, ci doar mesajul că națiunea este blocată într-o luptă existențială cu un Occident ostil, fără a se întrezări un final adevărat.
Aceasta pare o perspectivă sumbră, dar din perspectiva lui Putin are și virtuți clare. Bineînțeles, războiul este o catastrofă pentru Rusia. Surse guvernamentale americane sugerează că Rusia ar fi înregistrat următoarele pierderi: 120.000 de morți și 170.000-180.000 de soldați răniți.
Cicatricile economice vor avea nevoie de ani de zile pentru a se vindeca, chiar și după ce se va ajunge la pace și se vor ridica sancțiunile. Iar efectele de ordin secundar asupra serviciilor publice subfinanțate, chiar și fără povara unui număr mare de veterani răniți fizic și psihologic, se vor resimți cel puțin pentru următoarea generație.
Dar este, de asemenea, o oportunitate. Pe măsură ce războiul veșnic devine principiul organizatoric al „putinismului târziu”, acesta scuză – și chiar cere – represiunea tot mai mare de care Putin are nevoie pentru a-și menține controlul asupra națiunii. Chiar și cea mai ușoară disidență devine trădare, iar transferul masiv de resurse către sectorul apărării devine o necesitate. Cel mai recent buget prevede o creștere a cheltuielilor militare cu aproape 70% anul viitor, până la un nivel de aproximativ trei ori mai mare decât cheltuielile combinate pentru sănătate, educație și protecția mediului.
Pe câmpul de luptă, Putin își poate spune că învinge dacă nu pierde. Contraofensiva ucraineană a străpuns prima linie defensivă rusă din sudul regiunii Zaporijjia și a făcut deja câteva breșe locale în cea de-a doua. Speranța Kievului este că, dacă nu poate tăia în două forțele invadatoare, va ajunge cel puțin suficient de departe pentru a putea bombarda legăturile rutiere și feroviare ale „podului terestru” care leagă Crimeea de partea continentală a Rusiei.
Pe măsură ce se apropie ploile de iarnă, se pare că acest lucru va fi posibil. În caz contrar, Moscova va avea un spațiu de respiro în care va putea să construiască mai multe apărări, să strângă mai multe trupe și să spere că voința Occidentului de a continua să finanțeze lupta Ucrainei în acest război va scădea.
Nu putem ști dacă Putin crede cu adevărat că Rusia poate scoate un fel de victorie din dezastrul său ucrainean sau pur și simplu simte că nu are altă alternativă decât să spere că poate rezista mai mult decât dușmanii săi. Cu toate acestea, din punctul său de vedere, discuția despre un război veșnic are o ultimă virtute pentru el și este demoralizatoare pentru dușmanii săi.
La urma urmei, ne putem imagina o victorie militară ucraineană pe baza determinării soldaților săi și a superiorității echipamentelor furnizate de Occident. Cu toate acestea, există un decalaj real între acest lucru și o pace durabilă.
Chiar dacă fiecare soldat rus este împins în afara Ucrainei – ceea ce ar necesita ceva efort -, atunci asta mută pur și simplu linia frontului la granița națională. Rusia va putea în continuare să își refacă forțele, să lanseze drone și rachete asupra orașelor ucrainene și să facă tot ce poate pentru a împiedica reconstrucția.
Între timp, dacă felul în care Putin a gestionat revolta din iulie a șefului Wagner, Evgheni Prigojin, și a armatei sale de mercenari, i-a lăsat pe mulți din elită nesiguri față de capacitatea lui Putin de-a mai gestiona sistemul, moartea prematură și suspectă a lui Prigojin a fost în schimb văzută ca un avertisment dur pentru oricine de a nu-l provoca pe șeful de la Kremlin.
Sancțiunile au un efect real asupra producției rusești de apărare, dar nu pot împiedica escaladarea acesteia și nici economia nu se confruntă cu un colaps. Pierderile nu par să-i descurajeze pe ruși să se ofere voluntari pentru a lupta, astfel încât Statul Major General afirmă că nu intenționează o nouă mobilizare a rezerviștilor.
Niciun război nu durează la nesfârșit, dar pacea nu se zărește încă la orizont.
