CEPA analizează „expansiunea uriașă și istorică a armatei” poloneze și explorează consecințele acestei dinamici.
<< Polonia se reînarma deja înainte ca războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei să fie declanșat, în februarie 2022; însă programul a intrat într-o viteză superioară odată ce au început ostilitățile.
Polonia și Ucraina și-au întărit imediat relația, cu cea dintâi servind drept principal susținător politic al Ucrainei, centru logistic, adăpost pentru refugiați, precum și furnizor semnificativ de armament (cu excepția disputei actuale privind exportul de cereale).
Polonia s-a concentrat, de asemenea, asupra semnificației războiului pentru poziția sa strategică și riscurile pe care le-a acumulat acum – nu numai posibilitatea extinderii conflictului din Ucraina, ci și lunga sa frontieră cu Belarus, stat devenit în mare parte o marionetă a Kremlinului, cu arme nucleare rusești cu rază scurtă pe teritoriul său.
Concluziile au fost sumbre și au condus la decizii rapide. Până în 2022, Polonia cheltuia deja 2,4% din PIB pentru apărare, situându-se pe locul al treilea în cadrul NATO, după Statele Unite și Grecia.
Guvernul a decis că este necesară o creștere semnificativă. În 2023, Polonia estimează că va cheltui mai mult de 4% din PIB pentru apărare, cel mai mare procent la nivel NATO, precum și cea mai mare proporție din buget dedicată echipamentelor (peste 50%).
Având cea de-a șasea economie din Europa, de departe cea mai mare pe Flancul Estic, aceste cifre se traduc printr-o creștere semnificativă de personal și echipamente.
Țara intenționează să-și dubleze forțele terestre, până la 300.000 de militari. Achizițiile uriașe din străinătate includ 366 de tancuri Abrams și 96 de elicoptere Apache de la Statele Unite; 980 de tancuri K2 și 648 de obuziere autopropulsate de la Coreea de Sud; sute de lansatoare de rachete HIMARS de la SUA; mult mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot; 22 de baterii de apărare antiaeriană produse în Marea Britanie și trei fregate proiectate în Marea Britanie; precum și 48 de aeronave de luptă FA-50 din Coreea de Sud și 32 de aeronave F-35 din SUA, în completarea flotei existente, de 48 de avioane F-16.
Între timp, a efectuat transferuri de armament foarte semnificative către Ucraina, inclusiv avioane MiG-29, tancuri T-72 modernizate și obuziere autopropulsate Krab de calibru 155 mm.
Polonia va avea dificultăți în a plăti, absorbi și integra astfel de echipamente de înaltă calitate și atât de variate – în ciuda unui împrumut de 2 miliarde de dolari de la SUA – și s-ar putea să nu atingă 4% din PIB pentru cheltuielile de apărare în 2023. Mai mult, dacă guvernul se schimbă în urma alegerilor din 15 octombrie, dimensiunile și implementarea consolidării militare ar putea să se schimbe. Cu toate acestea, principalele partide politice susțin creșterea în domeniul apărării și nu există îndoială cu privire la angajamentul general.
Consolidarea militară are o amploare impresionantă și plasează Polonia într-o altă categorie în cadrul apărării europene. Forțele armate sunt acum pe cale să devină cea mai capabilă forță terestră a continentului și ancora Flancului Estic al Uniunii Europene (UE) / NATO, capabilă să descurajeze și să înfrângă Rusia.
Liderii din Polonia și din alte țări de pe Flancul Estic au recunoscuseră amenințarea Rusiei mult înainte de invazia din februarie 2014 cu „omuleți verzi” în Crimeea și în estul Ucrainei, o perspectivă care a generat un dispreț considerabil în Europa Occidentală și SUA. Precum vecinii săi, Polonia înțelege imperialismul rus din propria experiență directă.
Polonia nu este singură în creșterea cheltuielilor pentru apărare. Cele trei țări de pe continent cu cea mai mare populație și putere economică – Germania, Franța și Marea Britanie – investesc, de asemenea, în finanțare și echipamente noi pentru armatele lor. Cu toate acestea, pentru descurajarea și apărarea împotriva incursiunilor rusești pe Flancul Estic al Europei, Europa va depinde tot mai mult de Polonia și (dacă Occidentul continuă să furnizeze arme) de armata bine antrenată a Ucrainei, drept coloană vertebrală a apărării sale în est.
Pentru polonezi, acesta nu este un rol nou. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, commonwealth-ul polono-lituanian a fost printre cele mai mari țări din Europa, o putere militară dominantă care a ocupat pentru scurt timp Moscova. În 1683, forțele poloneze ale lui Jan III Sobieski au răspuns apelului monarhiei habsburgice de a-i alunga pe turcii otomani invadatori de la porțile Vienei și de a salva Europa.
Mai bine de 200 de ani mai târziu, în Bătălia de la Varșovia (cunoscută și sub numele de Miracolul de pe Vistula) din 1920, Polonia a învins forțele sovietice care intenționau să invadeze Europa și să instaleze comunismul în Germania. Această realizare a fost deosebit de remarcabilă pentru că Polonia abia se reafirma ca stat, după ce fusese ștearsă de pe harta lumii timp de 123 de ani, în urma acțiunilor Prusiei, Rusiei și Austriei.
Experiența mai recentă a Poloniei de a fi abandonată de aliații europeni atunci când Germania și Uniunea Sovietică au conspirat pentru a o invada, în 1939, declanșând astfel Al Doilea Război Mondial, nu a făcut decât să sublinieze necesitatea autoapărării.
Cum va juca Polonia acest rol în secolul XXI, probabil în parteneriat cu Ucraina, și ce înseamnă acest lucru pentru Europa?
Mult depinde de rezultatul războiului, de rezultatul alegerilor poloneze și de relațiile Poloniei cu alte puteri europene. Guvernul Lege și Justiție (PiS), ales în 2015 și reales în 2019, este cunoscut pentru luptele sale cu UE în ceea ce privește independența sistemului judiciar și normele democratice liberale.
PiS rezistă instituțiilor supranaționale ale UE și consideră Parlamentul Poloniei ramura supremă a guvernului său. Cu toate că este un participant activ în NATO, Polonia a avut o influență politică sub potențialul său, în parte din cauza tensiunilor cu alți aliați.
Există acum o oportunitate pentru creșterea influenței Poloniei în Europa și NATO, în special în ceea ce privește problema securității și prosperității în Flancul Estic al NATO/UE. Dacă ar stabili și ar reuși să-și atingă prioritatea strategică privind aderarea Ucrainei la cele două mari cluburi occidentale, împreună cu pași practici pentru îmbunătățirea securității și prosperității întregului flanc, ar putea urca în rândul celor mai puternice puteri europene, o zonă de care aparține din ce în ce mai mult.
Dar recenta dispută privind exportul de cereale ilustrează provocările politice și există și unele cu rădăcini istorice.
Cu toate acestea, succesul ar schimba fundamental securitatea europeană într-un mod perfect aliniat cu interesele Poloniei.
Mulți au observat că Putin nu își imaginase niciodată faptul că războiul său din Ucraina ar putea determina Finlanda și Suedia să adere la NATO. Poate chiar mai de impact asupra planurilor imperiale ale lui Putin ar fi ca Polonia și Ucraina să devină principalele puteri terestre ale Europei, unite într-o cauză comună, de descurajare și înfrângere a Rusiei, în timp ce ar remodela și întări Flancul Estic al Europei pentru decenii de acum înainte. >>
- Articol semnat de Paul Jones, fost ambasador al SUA în Polonia (2015-2018), ambasador al SUA în Malaezia (2010-2013) și secretar de stat adjunct principal în Biroul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice (2013-2015). De asemenea, a fost vicepreședinte pentru relații guvernamentale internaționale la Raytheon Technologies (2020-23).
