- O analiză The Economist
<< În cea mai mare parte a ultimului deceniu, China le-a repetat străinilor același mesaj: spre deosebire de anumite țări (nemenționate) care promovează unilateralismul și protecționismul, China este o forță pentru stabilitate și certitudine. Uneori acest lucru poate fi greu de vândut. Dar pe măsură ce lumea oscilează de la nebunia tarifelor impuse de Donald Trump la efectele secundare ale atacurilor sale asupra Iranului, oficialii chinezi își prezintă argumentele în fața unui public care necesită de puțină persuasiune — iar ei știu acest lucru. Directorii din lumea afacerilor și diplomații care s-au întâlnit recent cu liderii chinezi relatează că aceștia par extrem de încrezători.
<< Acest lucru a dus la afirmații extreme despre impactul războiului din Iran asupra poziției economice a Chinei. În urma bombardamentelor, unii susținători ai lui Trump au afirmat că, împreună cu înlăturarea lui Nicolás Maduro, în Venezuela, totul a făcut parte dintr-un plan menit să afecteze China, prin subminarea presupușilor săi aliați și furnizori de energie. Ideea că China ar fi unul dintre cei mai mari învinși ai războiului este flagrant greșită. Dar asta nu înseamnă că opusul — cum că China va fi marele câștigător, așa cum afirmă unii acum — este în mod evident corect.
Daune relative
Războiul va afecta economia Chinei, nu o va ajuta, deși pentru ea pagubele vor fi mai mici decât cele produse multor vecini și rivali ai săi. Cota țării în exporturile globale, deja una extrem de ridicată, este probabil să crească și mai mult. Dar cu cât războiul se prelungește, cu atât costurile vor crește. Oficialii nu privesc cu plăcere adâncirea haosului în Orientul Mijlociu.
Pentru gigantul asiatic, efectele economice se împart în trei categorii: energie, exporturi și riscuri de escaladare. Fiecare categorie conține un amestec puternic de dificultăți și oportunități.
Cea mai directă consecință a războiului a fost o criză a petrolului. Dar, spre deosebire de alți importatori asiatici de petrol, China are mai multă protecție. Aproximativ o treime din țițeiul său trece prin Strâmtoarea Ormuz, comparativ cu peste 70% pentru Coreea de Sud și Japonia. Mai mult, petrolul și gazele naturale reprezintă părți mai mici din mixul energetic total al Chinei, datorită dependenței sale de cărbune, energie nucleară și surse regenerabile în rapidă creștere. China dispune, de asemenea, de alternative la petrochimicale, având companii mari care pot transforma cărbunele în produse chimice. Iar dacă penuria se agravează, China are rezerve de petrol estimate la aproximativ patru luni de importuri maritime. Consilierii de la Beijing spun că deocamdată guvernul ezită să folosească aceste rezerve, păstrându-le pentru adevărate scenarii de urgență.
Perturbarea afectează costurile. Pe 23 martie, guvernul a majorat prețul petrolului cu 13%, provocând consternare printre chinezii obișnuiți. Este o consolare modestă faptul că această creștere a costurilor combustibilului și materiilor prime va ajuta guvernul să atingă unul dintre obiectivele economice ale anului: aducerea inflației în teritoriu pozitiv. Prețurile producătorilor au scăzut an de an timp, de 41 de luni consecutiv, cea mai lungă perioadă deflaționistă din perioada 2012-2016. Un instrument de măsură mai amplu, deflatorul PIB a scăzut timp de 11 trimestre consecutive. Războiul se poate să fi întrerupt ambele șiruri nefericite. Chestionarele realizate în rândul producătorilor indică deja o creștere abruptă a prețurilor la materiile prime. Petrolul scump reprezintă o cale dureroasă de ieșire din deflație — mult mai bine ar fi să fii tras afară de cererea puternică decât împins de costuri mai mari. Totuși, creșterea prețurilor le va reaminti cel puțin firmelor și consumatorilor chinezi că prețurile pot crește, ajutând la prevenirea „mentalității deflaționiste” care a condamnat Japonia la ani de stagnare.
O altă întrebare este: cum va afecta războiul din Iran exporturile? Anul trecut, China a înregistrat un surplus comercial record de 1,2 trilioane de dolari, contribuind cu aproximativ o treime la creșterea economică. Pe măsură ce consumatorii din întreaga lume resimt efectele creșterii prețurilor la energie, cheltuielile lor pentru alte bunuri vor scădea, iar reverberațiile vor afecta fabricile chineze. Consilierii economici de la Beijing discută despre preferința lor pentru o ordine comercială globală stabilă. În calitate de cel mai mare exportator din lume, China are un interes real ca apele internaționale să rămână deschise și comerțul transfrontalier să fie predictibil.
Totuși, criza actuală ar putea în cele din urmă să stimuleze cererea globală pentru „cele trei noi” produse ale Chinei: vehicule electrice, baterii litiu-ion și celule solare. China este producătorul dominant în toate cele trei sectoare, deținând cel puțin 70% din capacitatea globală. Fiecare va fi mai atractiv pentru oameni și afaceri din alte țări dacă prețurile petrolului rămân ridicate în lunile următoare. Producătorii chinezi vor beneficia și dacă unele dintre piețele lor țintă sunt distrase. Pe tot parcursul anului 2025, părea că țările europene se îndreaptă încet spre măsuri mai protecționiste împotriva valului de importuri chinezești. Acum, după cum spune un diplomat, confruntarea cu gigantul producției chineze a coborât pe lista priorităților.
Perturbare forțată
Dacă războiul devine mult mai grav sau durează mult mai mult, daunele economice globale vor deveni tot mai severe. Pentru China, acest lucru va reprezenta o dilemă cu care se confruntă de cinci ani: când devin lucrurile suficient de grave pentru a justifica un program spectaculos de stimulare economică? Potrivit consilierilor economici, Xi Jinping a ajuns să considere stimularea economică, împreună cu creșterea datoriei care o însoțește, drept o slăbiciune economică și chiar o deficiență morală. Mult mai bine, crede liderul, este să lase firmele și consumatorii să se descurce singuri decât să se bazeze pe guvern pentru salvări financiare. Totuși, oficialii se întreabă dacă setările actuale ale politicii economice vor permite Chinei să atingă obiectivul de creștere de 4,5-5% pentru 2026, cel mai scăzut din 1991. Economia pare să fi avut un început bun, cu sectorul industrial și exporturile în formă decentă. Dar piața imobiliară încă nu a atins punctul cel mai scăzut și încrederea consumatorilor rămâne slabă, lăsând China să se bazeze pe un boom neîntrerupt al exporturilor.
Dacă războiul din Iran slăbește acest boom prin creșterea costurilor de transport și afectarea încrederii partenerilor comerciali, China are opțiuni. Ar putea reduce ratele dobânzilor mai rapid și cheltui mai mulți bani publici. După cum spune Larry Hu, economist la Macquarie, o bancă de investiții, perturbările globale determină modul în care China își atinge obiectivul de creștere, nu dacă îl atinge: exporturile slabe stimulează mai mult stimulul economic; exporturile puternice, mai puțin. Comerțul în scădere ar putea chiar să oblige la o intervenție mai decisivă pe piața imobiliară, crescând averea gospodăriilor și încrederea consumatorilor.
Creșterea prin stimul economic ar fi mai benefică pentru economia globală decât o expansiune a Chinei condusă de exporturi. Ar fi, de asemenea, mai avantajoasă pentru gospodăriile chineze, care ar putea să se bucure mai mult de roadele muncii lor. O cerere internă solidă în a doua cea mai mare economie a lumii ar reprezenta cu adevărat o sursă de stabilitate și certitudine pentru ceilalți. Dar pentru Xi Jinping, hotărât să-și transforme țara într-o putere tehnologică fără rival, nu într-o economie decadent-consumeristă, ar reprezenta o nedorită schimbare de strategie. Ar fi ironic dacă războiul iresponsabil al lui Donald Trump, care a dezechilibrat piețele mondiale, ar ajunge să facă economia Chinei mai echilibrată. >>
