- O analiză The Economist
Intrarea în război împotriva Iranului promitea să schimbe Orientul Mijlociu prin slăbirea unui regim considerat ticălos și prin zădărnicirea ambițiilor sale nucleare. Pentru susținătorii săi cei mai entuziaști, războiul ar fi urmat să schimbe și lumea, intimidând o Chină aflată în ascensiune. Ar fi demonstrat cum controlul Americii asupra fluxului de petrol lasă China vulnerabilă. De asemenea, ar fi întărit descurajarea, punând în contrast supremația militară a Americii cu reticența sau incapacitatea Chinei de a-și salva aliații.
La o lună de la începerea luptelor, această logică încă pare greșită și marcată de hybris. Cel puțin așa se vede situația de la Beijing. The Economist a discutat cu diplomați, consilieri, cercetători, experți, cu foști și actuali oficiali din China. Aproape toți consideră războiul o eroare gravă a Americii. China a stat deoparte, spun ei, deoarece liderii săi înțeleg maxima atribuită lui Napoleon Bonaparte, ce ar fi fost rostită în timp ce adversarii săi abandonau poziții avantajoase la Austerlitz: „Nu-ți întrerupe niciodată inamicul atunci când greșește”.
Mulți chinezi spun că războiul va accelera declinul Americii. Ei văd agresivitatea americană ca pe o confirmare a accentului pus de președintele Xi Jinping pe securitate în detrimentul creșterii economice. De asemenea, se așteaptă ca pacea, atunci când va veni, să creeze oportunități pe care China să le poată exploata. Doar în fundal există o anumită anxietate — și sugestia unei posibile erori de calcul din partea Chinei.
În primul rând, perspectiva de la Beijing este că America lovește Iranul deoarece simte că puterea sa este în declin. Asemenea Marii Britanii în secolul al XIX-lea, demonstrația sa formidabilă de forță militară contrastează cu lipsa de scop sau de reținere. Președintele Donald Trump a ignorat sfaturile experților. A lansat amenințări exagerate și, la momentul publicării, era pe punctul de a se adresa națiunii, în contextul discuțiilor despre o posibilă retragere. Lipsa unei strategii a pus America pe o traiectorie de eșec.
Experții chinezi speră că războiul va amplifica discursul despre declin. Reflecțiile lui Trump privind o posibilă operațiune terestră sunt un semn al cât de ușor un pas nechibzuit poate duce la următorul. Dacă Iranul cade în haos sau dacă regimul reușește să se mențină, America ar putea petrece ani întregi stingând incendii în Orientul Mijlociu. Dacă Iranul va căuta să obțină arme nucleare, „Unchiul Sam” ar putea ajunge din nou în război.
Toate acestea ar distrage America de la Asia de Est, unde, dacă China își impune voința, secolul XXI va fi modelat. Acest război îi va îngrijora și pe aliații Americii. Nu doar că partenerul lor a devenit unul mai puțin demn de încredere, dar ei și plătesc pentru impulsivitatea sa, prin energie și materii prime mai scumpe. Vor deveni, așadar, țările asiatice mai precaute în a supăra China?
În al doilea rând, oficialii chinezi cred că războiul arată înțelepciunea accentului pus de Xi pe autosuficiență în tehnologie și resurse, chiar dacă aceste eforturi au fost făcute în detrimentul creșterii economice (care rămâne încăpățânat și risipitor sub potențialul său). Xi a încercat să protejeze China de blocaje strategice. A creat o rezervă strategică de petrol de 1,3 miliarde de barili, suficientă pentru câteva luni. A diversificat producția de energie către nuclear, solar și eolian, menținând în același timp utilizarea cărbunelui extras pe plan intern. China acționează în mod caracteristic pragmatic, facilitând comerțul cu petrol al Iranului.
Xi a investit, de asemenea, în propriile „puncte de blocaj” ca mijloc de descurajare împotriva Americii. Anul trecut, după ce Trump a escaladat tarifele, a amenințat că va restricționa livrările de pământuri rare, esențiale pentru electronice și tehnologiile verzi. Deși această pârghie își va pierde din eficiență pe măsură ce America va găsi surse alternative, Xi caută deja noi puncte de presiune, inclusiv molecule farmaceutice vitale, anumite cipuri și logistică. El vrea ca China să domine noile tehnologii, precum calculul cuantic și robotica.
În fine, războiul va crea oportunități. Țările din Golf și Iranul vor scoate la licitație contracte profitabile de reconstrucție. Multe state îngrijorate de eventuale embargo-uri în Strâmtoarea Hormuz vor dori să cumpere tehnologie verde chineză, inclusiv echipamente de la producători de energie solară, eoliană și baterii — toate afectate de supracapacitate. În timp ce America oscilează, varianta chineză de interes propriu cinic este, cel puțin, previzibilă.
China crede, de asemenea, că poate profita de slăbiciunea Americii. Slăbit în Iran, Trump ar putea fi un partener cu care este mai ușor de negociat. La summitul cu Xi de la Beijing, din luna mai, China speră să pună bazele unui acord care să limiteze utilizarea de către America a tarifelor și controalelor la export și, eventual, să creeze un cadru pentru investițiile chineze în Statele Unite. În scenariul ideal pentru China, Trump va declara că America se opune independenței Taiwanului și susține reunificarea pașnică — o schimbare față de ambiguitatea calculată a formulării inițiale a lui Henry Kissinger.
Totuși, optimismul Chinei este temperat de anxietate. Experții sunt surprinși de modul în care forțele armate americane folosesc inteligența artificială pentru a coordona operațiunile. Acesta este încă un motiv pentru a respinge ideea că Xi ar fi nerăbdător să invadeze Taiwanul. După cum a arătat Iranul, războiul este imprevizibil. Iar dacă America este în declin, războiul ar putea deveni inutil. Există și alte temeri, de natură economică. Dacă războiul se prelungește, impactul negativ asupra Chinei și exporturilor sale va crește, chiar dacă alte țări vor suferi mai mult.
În ciuda analizei sale lucide, China are și un unghi mort, din pucnt de vedere strategic. Gânditorii chinezi sunt prea reticenți în a lua în calcul un scenariu în care America acționează ca o putere imprevizibilă, distrugând ordinea mondială pe care chiar ea a creat-o. Deși Chinei îi place să critice valorile occidentale, ea a prosperat într-un sistem de reguli pe care America s-a străduit să îl mențină.
O lume instabilă ar fi incomodă pentru China. Dezordinea globală i-ar submina creșterea bazată pe exporturi — o problemă pentru un partid a cărui legitimitate se sprijină pe prosperitate, ordine strictă și excepționalism chinez.
Acest scenariu ar putea însoți declinul Americii, dar nu în mod necesar. Confruntată cu schimbări tehnologice și politice, America a demonstrat în repetate rânduri o capacitate remarcabilă de a se reinventa. În schimb, China este prudentă, îmbătrânită și constrânsă de ideologia partidului. Până acum, ori de câte ori America nu a asigurat securitatea globală, China a fost reticentă să intervină.
China își bazează mult strategia pe asumpția că America nu va reuși să prospere în haosul pe care îl creează. Există însă și un viitor în care America îmbrățișează schimbarea, iar China se închide în sine. Iar acel viitor ar putea aparține Americii.
Opoziția iraniană din exil își regândește sprijinul pentru război
