De la Serra la regele ciocolatei „Venchi”: Finanţatorii noii campanii electorale a lui Renzi

Sursa: Facebook

Despre noua „creaţie” a lui Matteo Renzi se ştie deja totul: se va numi „Italia viva”, va avea 40 de parlamentari (24 de deputaţi şi 15 senatori) şi va continua să sprijine guvernul lui Giuseppe Conte. Trebuie adăugat că pentru activitatea sa, mişcarea fostului premier va putea conta pe o zestre financiară de circa 2,7 milioane de euro.

Odată cu constituirea propriilor grupuri cu parlamentari care au părăsit Partidul Democrat, partidul fostului președinte al Consiliului va avea dreptul la propria cotă de contribuție, micşorând resursele democraților. Bugetul provizoriu al Camerei pentru anul 2019 indică suma totală de 30,97 milioane de euro, adică 49,158 de euro pentru fiecare dintre cei 630 de deputați. Dacă numărul „renzienilor” din Montecitorio ar ajunge la 25, așa cum asigură fostul primar al Florenței, grupul ar avea dreptul să încaseze 1,23 milioane de euro. Același calcul ar fi valabil și pentru Senat, unde, cu toate acestea nu este deloc sigur că Renzi îşi va putea forma propriile grupuri, fiind împiedicat de noul regulament care interzice crearea grupărilor pentru partidele care nu s-au prezentat la alegeri. În 2018, suma transferurilor către grupurile de la Palatul Madama s-a ridicat la 22,07 milioane de euro (68 de mii de euro pentru fiecare senator): astfel, cei 15 senatori renzieni (care ar face parte din grupul Misto) ar primi contribuții de un milion de euro.

Parlamentul nu este singura sursă de finanțare a partidului „Italia viva”. Mișcarea lui Renzi va putea conta și pe contribuțiile voluntare care au ajuns până acum în seifurile Comitetelor de Acțiune Civilă, inițiativa lansată de Matteo Renzi anul trecut la Leopolda cu scopul de a contracara guvernul galben-verde și care s-a dovedit a fi un preludiu al noului său partid (chiar dacă atunci a dezminţit această ipoteză). Pe site-ul web, la secțiunea Transparență, se poate consulta lista de contribuții defalcate lunar, începând cu ianuarie 2019, adică de la intrarea în vigoare a legii pentru „alungarea corupţilor (spazzacorotti)”, care impune fundațiilor politice să comunice toate finanțările primite a căror valoare depăşeşte 500 de euro.

Cea mai consistentă donaţie de până acum este cea în valoare de 100 de mii de euro, sumă oferită de Daniele Ferrero, acționar principal, președinte și director general al societăţii producătoare de ciocolată Venchi di Castelletto Stura (Cuneo). Printre donatorii „puternici” se mai numără Davide Serra (90 de mii de euro), fondatorul Algebris, care a fost şi unul dintre principalii donatori ai Open, prima fundație a lui Matteo Renzi care, între 2012 și 2018 (când a fost arhivată), a strâns 6,7 milioane de euro şi Lupo Rattazzi, președintele companiei aeriene Neos și fiul Susannei Agnelli, care în trimestrul iunie-august 2019 a donat trei „cecuri” diferite, în valoare totală de 60 de mii de euro.

Sursa: RADOR

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here