Mirosea deja de ceva vreme tot mai mult a sulf la Moscova, dar câteva evenimente care merită trecute în revistă lasă impresia că de Ziua Națională a Rusiei putoarea s-a întețit copleșitor.
1. După ce și-a creat un profil de bun cunoscător a cât de prost merg lucrurile pe front și la ce eforturi recurge Kremlinul pentru a ascunde realitatea, oligarhul Evgheni Prigojin umbrea atmosfera festivă cu un tablou care prevestește mai degrabă căderea țarului: „Acum, vom suferi pierderi mari, sunt absolut sigur de asta. Vom pierde cu siguranță teritorii rusești, acestea fiind în Federația Rusă. Ori va avea loc o revoltă populară, ori Duma de Stat va lua decizia să aplice pedeapsa capitală și să-i ciuruiască naibii pe toți (generalii – n. red.). Și, apropo, vă spun sincer, cred că suntem la 2-3 luni de plutoanele de execuție!”.
2. Cu puțin înainte de marea aniversare, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a lansat la apă un ordin care, la rându-i, tocmai prin ordinea pe care vrea să o pună în lucruri vestește tocmai că haosul tinde să se instaleze. Ordinul lui Șoigu urmărește ca toți „voluntarii” ruși care acționează pe frontul din Ucraina să intre sub tutela monopolistă a Ministerului Apărării. Nici mai mult, nici mai puțin, demersul încearcă să preia sub control galaxia de armate paralele în plină formare. Armate paralele care, după ce i-a devenit limpede Kremlinului că nu fac minuni în Ucraina, riscă acum să facă contra-minuni în Rusia, pe măsură ce nefericirea înfrângerii îngrașă accelerat lorzi ai războiului, după un scenariu tot mai apropiat de cel libian.
Faptul că lucrurile stau astfel, iar nu altfel, a fost imediat confirmat de reacția aceluiași Prigojin, care a respins, nu fără ton de persiflare, initiativa lui Soigu, care nu poate fi disociată de aprobarea lui Putin. „Wagner nu va semna niciun contract cu Şoigu”, a transmis, cu zero reverențe, fostul „Bucătar al lui Putin”, al cărui aer de șef de tarla e tot mai greu să scape vederii minimum vigilente.
Că prinde contur scenariul libian, în care viitorii protagoniști principali amestecă zilele astea cărțile, nu rezultă doar din atitudinea lui Prigojin, ci și din jocul panicat și cu numeroase fețe al lui Kadîrov. Spre deosebire de șeful Wagner, șeful detașamentelor-killer cecene a zis inițiativei lui Șoigu un DA de mireasă neîmpăcată, dar și fără prea multe alternative pe moment. Dar știm prea bine că nunțile cu miri care se iau 100% din oportunitate sfârșesc până la urmă cu separări de răsunet. Așadar, superbă probă a unității, în preajma Zilei Naționale.
3. Tot cu această ocazie, au apărut, probabil prin grija ucrainenilor, imagini cu detașamentele rusești de blocaj. De extracție stalinistă, dar resuscitate acum câteva luni de Putin, pe frontul din Ucraina acestea au rolul de a ucide cu precădere militari ruși, iar nu ucraineni. Pe acei militari ruși care fug de militarii ucraineni. Cum contraofensiva Kievului tocmai a început și încă nu a atins zona de vârf, e de așteptat ca măcelul de acest tip să cunoască dimensiuni chiar interesante. De Ziua Națională, ideea și mai ales imaginea rus contra rus e o reală bomboană pe colivă.
4. Tot pe orbita Ziuei Naționale a Rusiei s-a agățat și ieșirea îndoliatului, dar mai ales frustratul Alexandr Dughin. La aproape un an de la sfârtecarea propriei fiice spălate pe creier, pe altarul demenței revizioniste a propriului părinte, Dughin cere soluții asimetrice la pierderea de teren a rușilor în Ucraina. Cere de toate – ofensivă în Harkov, rachete peste Kiev, asalt amfibiu în Odesa și pe Nipru, declanșarea revoltei în Lvov, execuția rușilor care gândesc strâmb. Individul cere, dar dacă ar fi avut cine și cu ce să facă asta, războiul evident nu ar fi ajuns la 16 luni și nici nu ar fi ajuns pe punctul de a fi pierdut definitiv. „Să atacăm și noi”, cerșește, în preajma Zilei Nationale a Rusiei, filosoful fără operă și – cine stie, poate cât de curând – putinistul fără Putin…
Curată senzație de demență senilă lasă în urmă cuvintele acestui ins abrutizat ce și-a clădit cariera cerând moarte de nevinovați pe altarul unei ideologii imbecile, pentru a obține în final moartea propriei fiice, pe care el însuși o imbecilitazase…
5. Dar de Ziua Națională a Rusiei, poate că nimeni nu l-a depășit pe Dughin – în această adevărată competiție având ca premiu o cămașă de forță nouă, albă și apretată – ca fostul președinte Dmitri Medvedev.
Personaj, azi, cu carisma glodului, Dmitri Medvedev a postat pe rețelele sociale un omagiu adus Zilei Naționale a Rusiei cu mai puține semnificații geopolitice, dar cu un larg orizont de semnificații din sfera patologiei mintale. În Photoshop sau cine știe ce alt soft cosmetic, Medvedev a înfipt drapelul Rusiei în centrul Kievului și a botezat zona drept viitoarea Piața Rusiei.
Dincolo de aspectul burlesc, dincolo de glumele ce pot fi făcute invocând eventuali aburi ai alcoolului sau efecte adverse ale consumului de substanțe interzise, gestul lui Medvedev atinge totuși fondul problemei: atât mai poate Rusia, să cucerească Kievul desenând vrute și nevrute. Cu arma, nu se mai poate. Cu soft power-ul, cu atât mai puțin. Cu rațiunea, chiar deloc. Cine știe, poate că dacă s-ar fi priceput mai bine la Photoshop, sinistrul ex-președinte ar fi adăugat și globuri, poate ceva sclipici, eventual și niște siluete de ruși care să înlocuiască siluetele de ucraineni…
În orice caz, dacă aș fi ucrainean, văzând disperarea care răzbate din aceste manifestări ale unor actori-cheie din Rusia vecină și agresoare, aș simți o doză zdravănă de vânt puternic în pânze. Mai ales că ele au curs ca o cascadă în preajma, dar și de Ziua Națională a inamicului.
De ce a vorbit Putin tocmai acum. De ce a spus ceea ce a spus
