Decizia Tribunalului București: Diploma de doctor a lui Vâlcov, anulată. Decizia nu este definitivă

Tribunalul București a decis, miercuri, anularea diplomei de doctor a fostului ministru și consilier guvernamental Darius Vâlcov, la cererea Academiei de Studii Economice din București. Decizia nu este definitivă, potrivit Mediafax.

Magistrații Tribunalului București au dispus anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov.

„Admite cererea. Dispune anularea diplomei de doctor seria F nr.0003384”, este soluția pe scurt a instanței.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul București- Secția a-II-a Contencios Administrativ și Fiscal.

Comisia de Etică şi Deontologie Profesională (CEDP) a Academiei de Studii Economice Bucureşti (ASE) a analizat, în octombrie 2019, sesizarea de suspiciune de plagiat pentru teza de doctorat a lui Darius Vâlcov.

Concluzia, potrivit raportului, a fost că teza cuprinde o proporţie ridicată de preluări de fragmente de text aparţinând altor autori, „de cele mai multe ori cu reformulări relativ minore (inversiuni de cuvinte, utilizări ale unor sinonime, trunchieri ale unor fraze, adăugiri de cuvinte)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here