Inquam Photos / Liviu Chirica
Deputatul Alexandru Muraru a adresat luni o interpelare Ministrului Justiției, Stelian Ion, cu privire la dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, informează un comunicat de presă al Organizației Județene PNL Iași.
Conform răspunsului primit de la Ministerul Justiției, dosarul de urmărire penală au
fost transmis la data de 04.06.2021 Secției Parchetelor Militare, și urmează a se dispune în
cel mai scurt timp începerea urmăririi penale cu privire la fapte, după care se va proceda la
readministrarea probelor cu privire la săvârşirea de infracțiuni contra umanității.
În cauză vor fi alocate resursele umane și logistice necesare pentru soluționarea cu
celeritate a cauzei, urmând ca stadiul cercetărilor și ritmicitatea actelor de urmărire penală să fie monitorizate de conducerea parchetului și verificate periodic în cadrul activității de
control operativ dispuse de către Procurorul General.
Prin răspunsul la interpelare, procurorul general m-a asigurat de continuitatea în
soluționarea cauzei cu urgentarea întregii proceduri, ținând cont de standardele rezultate
din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate cu privire la această
cauză, a declarat Alexandru Muraru, deputat PNL Iași.
Reamintim faptul că prin rechizitoriul emis la 12.06.2017, Dosarul Mineriadei a fost
trimis în judecată în 2017. Mai bine de doi ani a stat în Cameră preliminară la Curtea
Supremă, iar în mai 2019, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât că
ancheta nu este completă și trebuie retrimisă magistraților de la Parchetul General – este
vorba de procurorii militari.
Judecătorii au constatat atunci nulitatea rechizitoriului și că dosarul nu este complet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here