Foto:. Inquam Photos / Bogdan Buda

Într-un comunicat de presă remis redacției Universul.net, deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, Consilier onorific al Primului-Ministru, exprimă sprijinul Executivului pentru păstrarea vie a memoriei, tradiţiilor, istoriei şi continuității saşilor transilvăneni – “Săptămâna Haferland”. 

Redăm comunicatul integral:

Reafirm sprijinul deplin al actualului Executiv pentru promovarea politicilor memoriei şi pentru ca evenimentele care recunosc şi promovează contribuţia minorităţilor noastre etnice sau religioase la devenirea noastră ca naţiune să fie cât mai bine susţinute şi mai vizibile

“Săptămâna Haferland”, un prilej prilej de rememorare nu doar a contribuţiei şi civilizaţiei pe care saşii au avut-o la istoria României, ci şi a destinului lor

Am participat astăzi la unul dintre cele mai importante evenimente organizate în ţara noastră menite să păstreze vie memoria, tradiţiile, istoria şi continuitatea saşilor transilvăneni – “Săptămâna Haferland”.
În calitate de Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, m-am alăturat cu deschidere şi susţinere acestei iniţiative care împlineşte aproape un deceniu. Începând cu 2012, an de an, acest festival a devenit un reper internaţional care a adus şi aduce mii de oameni aproape unii de alţii punând în valoare patrimoniul, cultura, educaţia, credinţa, meşteşugurile, gastronomia, adică inestimabila moştenire pe care au creat-o şi lăsat-o aici saşii.

Haferland ne aminteşte tuturor rolul şi destinul saşilor care au reuşit, în câteva sute de ani, să civilizeze o bună parte din Transilvania medievală, construind comunităţi, oraşe, şcoli, biserici.

Haferland nu este doar despre trecut, este despre prezent şi viitor. Am transmis astăzi aprecierea faţă de tot ceea ce face fundaţia familiei Michael şi Veronica Schmidt, fiind un exemplu de implicare, generozitate, deschidere faţă de comunitate şi o pildă despre dragoste şi valori. Energia şi dedicaţia cu care ei şi partenerii lor duc mai departe moştenirea saşilor transilvăneni este un mesaj de loialitate şi patriotism onest faţă de România şi faţă de memoria saşilor. Iar Înaltul patronaj al Preşedintelui României oferit confirmă valoarea şi trăinicia acestui festival. Prin ceea ce face, Haferland este o mărturie contemporană despre unitatea şi identitatea noastră, dar şi o lecţie despre cum România este mai demnă, mai europeană şi mai puternică cu cât vom adăuga mai multă valoare şi susţinere alterităţii şi minorităţilor noastre etnice sau religioase.

“Săptămâna Haferland” este un prilej să rememorăm nu doar contribuţia şi civilizaţia pe care saşii au avut-o la istoria României, ci şi destinul lor. Cu sute de mii aici, cu familiile şi visele lor împlinite lângă noi, România ar fi progresat altfel în ultimele decenii. Dar consecinţele dictaturilor şi tragediile secolului XX nu au ocolit minoritatea germană. De aceea, păstrarea vie a tradiţiilor şi moştenirii unei minorităţi de aproape 900 de ani pe aceste meleaguri trebuie să fie astăzi un proiect îmbrăţişat constant de stat şi instituţii.

În calitate de Reprezentant Special al Guvernului, reafirm sprijinul deplin al actualului Executiv pentru promovarea politicilor memoriei şi pentru ca astfel de evenimente – care recunosc şi promovează contribuţia minorităţilor noastre etnice sau religioase la devenirea noastră ca naţiune – să fie cât mai bine susţinute şi mai vizibile. Încurajez, totodată, autorităţile locale să fie alături de asemenea iniţiative private, sprijinindu-le şi oferindu-le întregul lor suport.

În două rânduri, în ultimul deceniu, românii au decis să aşeze în fruntea statului un reprezentant al Comunităţii saşilor, reafirmând drumul nostru ireversibil către Europa, către diversitate şi schimbare in bine. Dar acest lucru mai arată că, după aproape nouă secole de când au păşit in Transilvania, saşii continuă să contribuie în chip pozitiv la propăşirea noastră.

Deputat Alexandru MURARU
Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei
Consilier onorific al Primului-Ministru

Comments are closed.