Der Spiegel: Şi Marocul este implicat în suspiciunile de corupţie în PE, nu doar Qatarul

Sursa: Wikimedia

În afară de Qatar, şi Marocul este implicat în scandalul de corupţie care afectează Parlamentul European, potrivit documentelor anchetei la care săptămânalul german Der Spiegel afirmă că a avut acces, transmite EFE, citată de Agerpres.ro.

În conformitate cu informaţiile publicate marţi de Der Spiegel în ediţia sa digitală, fostul europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri este acuzat că ar fi primit mită atât din partea Qatarului, cât şi a Marocului, în schimbul influenţării deciziilor politice în Parlamentul European.

Potrivit anchetatorilor belgieni, două rude ale lui Panzeri l-au ajutat pe fostul eurodeputat social-democrat să transporte „cadouri” pe care ambasadorul Rabatului le înmâna acestora într-o ţară din Europa de est neidentificată.

Panzeri, reţinut săptămâna trecută împreună cu fosta vicepreşedintă a legislativului european, Eva Kaili, cu partenerul de viaţă al acesteia şi cu o a patra persoană a cărei identitate nu a fost făcută publică, a menţinut legături cu Marocul în perioada în care a fost eurodeputat, între 2004 şi 2019.

Conform relatării din Der Spiegel, în acei ani Panzeri a fost membru al Subcomisiei pentru drepturile omului din legislativul european (DROI) şi al delegaţiei responsabile cu relaţiile cu statele din regiunea Maghreb.

Fostul eurodeputat social-democrat era totodată fondatorul şi preşedintele organizaţiei pentru drepturile omului „Fight Impunity”, din care făcea parte şi Francesco Giorgi, partenerul de viaţă al Evei Kaili.

După cum au confirmat marţi pentru EFE surse din procuratura federală belgiană, la domiciliile lui Kaili şi lui Panzeri au fost descoperiţi peste un milion şi jumătate de euro cash.

Eurodeputata socialistă Eva Kaili, vicepreşedinte al Parlamentului European – arestată pentru suspiciune de corupţie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here