Dîncu: Sprijinim şi încurajăm performanţa în educaţie

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, afirmă, într-un mesaj transmis la începutul noului an şcolar, că MApN sprijină „performanţa în educaţie prin consolidarea unui amplu program de modernizare a infrastructurii”, transmite Agerpres.ro.

„Sprijinim şi încurajăm performanţa în educaţie prin consolidarea unui amplu program de modernizare a infrastructurii şi de îmbunătăţire a învăţământului militar, astfel încât cei ce aleg să poarte uniforma să dobândească înclinaţiile şi valorile necesare pentru a răspunde provocărilor de securitate la adresa ţării. Situaţia de securitate actuală în regiunea Mării Negre ne menţine vigilenţi, iar pregătirea militarilor noştri este continuă”, a declarat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării apreciază că „tinerii de astăzi vor fi militarii de mâine, capabili să ia decizii, cu un nivel ridicat de pregătire tehnică de specialitate, spirit patriotic şi civic dezvoltat, antrenaţi să îşi proiecteze viitorul şi să îşi îndeplinească impecabil misiunile încredinţate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here