Directorul CIA, William Burns, cooptat în cabinetul lui Biden. Ce semnificaţie are această numire

Sursa: Twitter

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat vineri că i-a cerut directorului CIA, William Burns, să devină membru al Cabinetului său, ridicându-l astfel în rang pe unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai săi în materie de securitate naţională şi politică externă, relatează Reuters, preluată de News.ro.

„Sub conducerea sa, CIA oferă o abordare lucidă şi pe termen lung a provocărilor majore în materie de securitate naţională”, a declarat Biden într-un comunicat, referindu-se la invazia Rusiei în Ucraina şi competiţia SUA cu China, considerate principalele probleme externe ale Statelor Unite.

Această numire, potrivit The Washington Post, este în mare parte simbolică şi nu îi va conferi lui Burns nicio autoritate nouă.

Bonnie Glaser, şefa programului Indo-Pacific de la German Marshall Fund of the United States, a declarat că numirea reflectă încrederea lui Biden în Burns şi în experienţa profesională a acestuia.

William Burns, care în 2021 a devenit primul diplomat de carieră numit la conducerea CIA, „a avut o contribuţie semnificativă la luarea deciziilor în domeniul securităţii naţionale, în special în ceea ce priveşte Rusia şi China”, a spus Glaser.

Burns nu este este însă primul director al CIA care ajunge la statutul de membru al Cabinetului preşedintelui. Fostul preşedinte Bill Clinton i-a numit, de asemenea, pe directorii săi CIA – John Deutch şi George Tenet – pentru a face parte din cabinetul său, la fel cum a făcut şi Ronald Reagan cu William Casey.

Daniel Byman, director al Programului de Studii de Securitate de la Universitatea Georgetown, consideră că aceasta este mai degrabă o dovadă a „eficienţei extraordinare a lui Burns decât o decizie mai largă privind rolul CIA în Cabinet”.

„Burns a fost o parte foarte importantă a politicii externe a lui Biden, servind, desigur, ca lider al serviciilor de informaţii, dar şi ca diplomat în Ucraina, Orientul Mijlociu şi în alte părţi ale lumii. Biden vrea să se bazeze pe cunoştinţele şi abilităţile lui Burns pe măsură ce îşi modelează politica externă”, a punctat analistul.

Un oficial de la Casa Albă a declarat că este un fapt obişnuit ca preşedinţii să varieze agenţiile federale reprezentate în cabinetele lor. De exemplu, fostul preşedinte Barack Obama l-a ridicat la rang de membru al Cabinetului pe şeful Small Business Administration (Administraţia pentru micii întreprinzători), iar Clinton l-a adăugat în cabinetul său pe şeful Agenţiei federale pentru situaţiile de urgenţă (FEMA), James Witt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here