DNA | Bărbat reținut după ce a promis că poate „ieftini” CET Brașov, în schimbul a 4 milioane euro

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Un bărbat a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce, în schimbul a 4 milioane de euro, ar fi susţinut că are posibilitatea reducerii preţului de vânzare al obiectivului CET Braşov, a informat, vineri, DNA, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia pentru combaterea corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a unei persoane fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că obiectivul CET Braşov, înfiinţat în anul 1986 cu scopul de asigura agentul termic către toate marile uzine ale Braşovului, cât şi pentru braşoveni, se află în procedură de insolvenţă din anul 2011, acest lucru fiind solicitat de către Consiliul Local Braşov, unicul acţionar al acestei societăţi.

„În prezent, lichidatorul judiciar desemnat de instanţă organizează vânzarea prin negociere directă pe bază de oferte în condiţii de supraofertare, conform Legii 85/2006, pentru vânzarea în bloc sau pe loturi, la preţul total de 16.843.950 euro”, se precizează în comunicat.

În acest context, spun anchetatorii, în perioada februarie 2021 – martie 2021, bărbatul i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză) suma de 4.000.000 euro, pentru sine şi pentru alţii, susţinând că are posibilitatea reducerii preţului de vânzare al obiectivului CET Braşov, de la suma de 17.000.000 euro la suma de 11.000.000 euro şi lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici de la cel mai înalt nivel din cadrul ANAF Bucureşti, ANAF Braşov, a Ministerului Mediului, a Consiliului Judeţean Braşov şi a Primăriei Braşov.

Totodată, arată DNA, l-ar fi asigurat pe martor că îi va determina pe funcţionarii publici implicaţi în procedura de vânzare a bunurilor aparţinând Statului român să scadă preţul de vânzare al obiectivului, să înlăture sarcinile de mediu aferente unei suprafeţe de teren, deşi aceste menţiuni nu erau trecute în caietul de sarcini şi că îl va ajuta în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare într-un termen scurt.

„Pentru a crea aparenţa unei tranzacţii legale, inculpatul i-ar fi solicitat martorului constituirea şi depunerea sumei de bani într-un cont escrow, disimulată ulterior în preţul unui contract de consultanţă”, menţionează procurorii.

Vineri, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here