DNA cere pedeapsă maximă pentru Bogdan Olteanu pentru trafic de influență în dosarul „Delta Dunării”

DNA a cerut pedeaspă „orientată spre maximum prevăzut de lege” pentru fostul deputat PNL Bogdan Olteanu, acuzat de trafic de influență pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării.

Conform legislației în vigoare, pedeapsa maximă este de 10 ani de închisoare.

Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că primit în 2008, de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu suma de un milion de euro pentru a-l influența pe Călin Popescu-Tăriceanu, premier la acea dată, să-l numească pe Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Banii ar fi ajuns la Bogdan Olteanu printr-un intermediar, fiind dați chiar în biroul acestuia din PNL.

Procurorul DNA a explicat să sunt destule probe care dovedesc vinovăția lui Bogdan Olteanu. Printre acestea, declarația lui Sorin Ovidiu Vântu, care a spus că a dat două milioane de euro – un milion pentru Bogdan Olteanu și un milion pentru campania electorală a PNL.

„Infracțiunea de trafic de influență, așa cum noi am prezentat-o, este fără dubiu. Vorbim de sume mari de bani pentru numirea în funcții. Faptele de corupție reprezintă infracțiuni de pericol social ridicat.

Suma, am arătat-o, poziția am arătat-o. Toate aceste elemente indică un grad extrem de ridicat în concret. Nu putem decât să aplicăm o pedeapsă spre maxim, cu executare în penitenciar. El a fost arestat preventiv în momentul punerii în mișcare a acțiunii penale. Cerem confiscarea de la Bogdan Olteanu a sumei de un milion de euro” a spus procurorul DNA potrivit ziare.com

Avocatul lui Bogdan Olteanu a cerut achitarea clientului său, deoarece singura persoană care a spus că fostul parlamentar a cerut bani de la Sorin Ovidiu Vântu este chiar Sorin Ovidiu Vântu. De asemenea, a afirmat că declarațiile martorilor trebuie privite cu rezerve, deoarece unii aveau interese și erau cercetați în alte dosare.

Bogdan Olteanu a susținut și el că este nevinovat și că nu a cerut și nu a primit bani de la nimeni. Acesta a mai spus că toată lumea era în favoarea lui Liviu Mihaiu, deoarece voia să promoveze o politică ecologistă în Delta Dunării.

Liviu Mihaiu a fost guvernator al Deltei Dunării între septembrie 2008 și februarie 2009, când a fost demis din funcție

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here