Doar câteva zeci de persoane au venit la protestul lui Cumpănașu

Alexandru Cumpănașu, candidat la prezidențiale, a organizat un protest în Piața Revoluției din București duminică, pe 15 septembrie, de ziua de naștere a Alexandrei Măceșanu, adolescenta răpită la Caracal de Gheorghe Dincă.

Cele câteva zeci de protestatarii prezenți au adus flori pentru Alexandra, baloane și bomboane, deoarece fata ar fi urmat să împlinească 16 ani. Ei au avut și fotografii cu Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, cele două fete care au dispărut după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă, precum și pancarte pe care au scris „Jos corupția din Olt, justiția, procuratura, poliția. Alexandra este și copilul nostru”.

„Am venit în calitate de mamă și de profesor, ca un manifest, ca o cerere fără număr de înregistrare către instituțiile statului să se reformeze, să își mărească și capacitatea instituțională, să își aleagă mai bine oamenii, să elimine corupția, dezinteresul, incompetența, pentru că e în joc viața copiilor noștri. Mi se pare cel mai oribil lucru, că nu suntem în siguranță și mai ales copiii noștri nu sunt în siguranță, iar instituțiile statului sunt în continuare putrede”, a spus Mihaela, o profesoară de 53 de ani care participă la protestul din Piața Revoluției.

Un bărbat a spus că protestează pentru că își dorește ca autoritățile să ia în calcul că Alexandra trăiește. „Am venit pentru domnișoara aceasta și pentru părinți, cu speranța că autoritățile mai caută și posibilitatea ca fata să trăiască. Nu prea suntem lămuriți cu analizele. Nu ne place cum merge ancheta”, a spus un protestatar.

Oamenii adunați în Piața Revoluției i-au cântat Alexandrei „La mulți ani”, pentru că ei spun că sunt convinși că fata este în viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here