Doi turişti din Ucraina, sfâșiați de o ursoaică cu pui în apropiere de Castelul Peleş

Doi turişti din Ucraina au fost atacaţi de urs, sâmbătă, în apropiere de Castelul Peleş. Ambii au traumatisme prin sfâşiere, dar sunt conştienţi. Autorităţile au reuşit să identifice animalul, fiind vorba despre o ursoaică cu doi pui. Cele trei animale vor fi relocate, informează News.ro.

Două persoane de naţionalitate ucrainiană au fost atacate de urs în zona Castelului Peleş şi prezintă traumatisme prin sfâşiere”, a transmis, sâmbătă, ISu Prahova.
Este vorba despre un bărbat de 28 de ani, care a suferit plăgi prin sfăşiere la o mână şi la un picior, dar şi despre o femeie de 32 de ani, care are o rană la un picior.
”Amândoi sunt conştienţi. La fata locului acţionează un echipaj SMURD”, a mai transmis ISU Prahova.
Autorităţile din Prahova au reuşit să identifice animalul care a atacat, sâmbătă seară, doi turişti în apropierea Castelului Peleş din Sinaia, fiind vorba despre o ursoaică cu doi pui.
Administratorul public al oraşului Sinaia, Marian Panait, a precizat că animalul a fost identificat cu ajutorul comunităţii, după ce pe un grup local o persoană a publicat o fotografie cu ursoaica în timp ce se afla în parcul din apropierea Castelului Peleş.

Panait a explicat că s-a decis decis realocarea animalelor, lucru care se va întâmpla sâmbătă seară.
La faţa locului s-a deplasat un medic veterinar care are armă cu tranchilizante.
Între timp, cele două victime au fost evaluate de către medici şi transportate la Spitalul Judeţean Ploieşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here