Dosarele Epstein: Bill Gates dă asigurări în Congresul american că „niciodată nu a făcut rău nimănui”

Sursa foto: aa.com.tr

Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, a dezmințit miercuri, în fața unei comisii de anchetă a Congresului american, că a avut cunoștință despre comportamentul infracțional al lui Jeffrey Epstein, transmit AFP și EFE, citate de Agerpres.

”Vreau să mă exprim foarte clar: nu am asistat niciodată și nu am avut niciun indiciu că Epstein ar avea o activitate infracțională continuă”, a declarat Gates în deschiderea audierii sale, potrivit website-ului său GatesNotes.

”Niciodată nu am făcut rău nimănui”, a dat asigurări Gates, care a afirmat că, deși Jeffrey Epstein încercase să ”alimenteze o relație personală” cu el, miliardarul nu s-a arătat niciodată interesat.

”Nu am fost niciodată pe insula lui, la ferma sa sau în casa lui din Florida”, a explicat Bill Gates.

Cu puțin timp înainte, la sosirea sa la Capitoliul din Washington, Gates spusese că ”speră ca mărturia sa va ajuta la munca importantă a acestei comisii pentru a se aduce dreptate victimelor” lui Jeffrey Epstein, decedat în detenție în 2019 înainte de deschiderea procesului în care era acuzat de infracțiuni sexuale.

La momentul morții sale, Epstein era acuzat în special că adusese minore pe o insulă pe care o deținea în Insulele Virgine americane, în scop de trafic sexual.

Președintele comisiei de anchetă, republicanul James Comer, a afirmat înaintea audierii că membrii ar dori să afle mai multe detalii despre relația lui Bill Gates cu Jeffrey Epstein și cu complicea acestuia Ghislaine Maxwell, care efectuează o pedeapsă de 20 de ani de închisoare în Statele Unite.

Potrivit lui Gates, relația sa cu Epstein a început în 2011, la trei ani după ce acesta din urmă pledase vinovat de incitare la prostituție a unei minore. Un draft de e-mail al lui Jeffrey Epstein, publicat de Departamentul Justiției în masa de documente provenite din dosarul Epstein, evocă relații extraconjugale ale lui Bill Gates.

Menționarea numelui unei persoane în dosarul Epstein nu implică a priori o faptă ilegală, însă aceste documente arată cel puțin legături între Jeffrey Epstein sau anturajul său și anumite personalități care adesea au minimalizat sau chiar au negat existența unor astfel de relații, notează AFP.

La finalul lui februarie, Bill Gates declarase că legăturile sale cu Jeffrey Epstein au fost o ”eroare enormă”, el recunoscând în fața membrilor fundației sale că a avut relații extraconjugale cu două femei ruse, dar negând orice implicare în acțiunile lui Epstein.

”A fost o eroare enormă să petrec timp cu Epstein și să invit lideri ai Fundației Gates la reuniuni cu el. Nu am făcut nimic ilegal; nu am văzut nimic ilegal”, spusese Gates, potrivit unei înregistrări video obținute de publicația Wall Street Journal.

CJUE anulează refuzul Curţii de Conturi Europene de a autoriza audierea personalului propriu în cadrul unei anchete a Parchetului European