Majoritatea statelor spionează. În principiu, nu există nimic care să le oprească. Dar cererea Chinei de informații despre restul lumii depășește cu mult tot ceea ce agențiile de informații occidentale ar colecta în mod obișnuit, scrie într-un articol din The Spectator Nigel Inkster, fostul director de operațiuni și informații al MI6.
<< Aceasta cuprinde mase de date comerciale și de proprietate intelectuală și a fost descrisă de Keith Alexander, un fost șef al Agenției Naționale de Securitate din America, ca fiind cel mai mare transfer de bogăție din istorie”. Pe lângă colectarea de date de pe site-urile guvernamentale, de la parlamentari, universități, grupuri de reflecție și organizații pentru drepturile omului, China vizează, de asemenea, grupuri și persoane din diaspora.
Intruziunile cibernetice chinezești au vizat parlamentari britanici și au furat date la nivel de populație din baza de date a Comisiei electorale din Regatul Unit. Între timp, în SUA, Congresul tocmai a luat măsuri drastice împotriva companiei TikTok, deținută de chinezi, care a recunoscut că unii dintre angajații săi au spionat jurnaliști americani.
Trei germani au fost arestați luni pentru că au încercat să transfere informații militare și au procurat un laser special care a fost trimis la Beijing fără autorizație. În aceeași zi, doi cetățeni britanici, printre care un consilier parlamentar conservator, au fost acuzați de încălcarea Legii privind secretele oficiale, întrucât ar fi transmis „informații prejudiciabile” Chinei.
Xi Jinping vorbește ca și cum China ar fi în război – cu ocazia „Zilei educației pentru securitate națională” din această săptămână, el a declarat că fiecare cetățean trebuie să fie vigilent la semnele de spionaj. „Spionii străini sunt peste tot”, spune puternica agenție civilă de spionaj a Chinei, Ministerul Securității de Stat (MSS). „Ei pot fi deghizați în oricine”.
MSS este responsabil de securitatea internă, contraspionaj și colectarea de informații externe. Deși în mod oficial este o instituție de stat și nu o parte a Partidului Comunist Chinez (PCC), principala sa sarcină este de a se proteja împotriva amenințărilor la adresa sistemului. Un criteriu-cheie pentru angajare este angajamentul de loialitate absolută față de PCC.
La fel ca în cazul multor instituții chineze, structura de la sediul central al MSS este reprodusă la nivel provincial și municipal, iar ramificațiile regionale sunt cele care se ocupă de colectarea de informații externe, monitorizând statele cu care au legături istorice, geografice sau comerciale. Biroul de securitate de stat din Shanghai vizează în principal SUA; biroul din Zhejiang se concentrează pe Europa de Vest, inclusiv Marea Britanie; biroul din Tianjin colectează informații despre Japonia și Coreea de Sud; iar biroul din Guangdong despre Asia de Sud-Est.
Datele culese servesc unei varietăți de scopuri. Datele medicale furate, de exemplu, sunt folosite pentru cercetarea biomedicală – care aproape sigur include nu doar programe farmaceutice, ci și de război biologic. Cantități uriașe de date străine sunt folosite pentru a antrena modele chinezești de inteligență artificială în limbi străine.
PCC angajează, de asemenea, companii cibernetice private pentru a-și completa propriile activități. Comisia Electorală din Marea Britanie a fost piratată de compania cibernetică Xiaoruizhi Science and Technology, cu sediul în Wuhan. În urmă cu câteva săptămâni, o scurgere de informații a dezvăluit că o companie cu sediul în Shanghai, I-Soon, angaja hackeri pentru diverse misiuni desfășurate în numele guvernului chinez. Randamentul a fost uimitor ca amploare și ambiție: de la 95 de gigabiți de date indiene privind imigrația și până la înregistrările pasagerilor unei companii aeriene vietnameze. Printre alte ținte s-au numărat NATO, Ministerul britanic de Externe și grupul de reflecție Chatham House.
Desigur, China spionează la scară industrială de ani de zile: atunci când Xi a vizitat Washington DC în urmă cu zece ani, Barack Obama a cerut în mod deschis ca acest lucru să înceteze. În schimb, țara și-a aprofundat capacitățile cibernetice, bazându-se în același timp pe operațiunile de informații umane de modă veche. În trecut, agențiile de informații chinezești aveau tendința de-a se baza aproape exclusiv pe agenți de etnie chineză din comunitatea de 60 de milioane de persoane din diaspora din întreaga lume. Unul dintre aceștia a fost Chi Mak, un cetățean american naturalizat care lucra în sectorul apărării din SUA și care a fost condamnat la 24 de ani de închisoare pentru că a încercat să transmită Chinei detalii despre un sistem radar utilizat pentru protejarea navelor militare.
În prezent, însă, China se teme că diaspora sa include activiști și opozanți anti-PCC, astfel încât o altă mare parte a activității agențiilor de informații chineze este de a-i monitoriza (și, dacă este necesar, de a-i constrânge la tăcere) pe chinezii din străinătate care critică PCC. Această constrângere ia, de obicei, forma presiunilor asupra rudelor de acasă, dar poate implica, de asemenea, acțiuni mai directe ale agențiilor de informații chineze și ale reprezentanților acestora – grupuri criminale sau detectivi privați locali – pentru a reduce la tăcere criticii.
Apoi, există Operațiunea Fox Hunt, o operațiune globală secretă de urmărire a oficialilor chinezi suspectați de corupție care au fugit în alte țări. Un raport publicat în această lună arată că 12.000 de persoane au fost găsite în cadrul așa-numitelor „operațiuni de recuperare a fugarilor” în 120 de țări în decurs de zece ani. Beijingul are un buget destul de mare pentru vânătoarea sa globală de oameni și înrolează investigatori privați. Michael McMahon, un fost ofițer de poliție din New York, a fost acuzat anul trecut de „urmărire interstatală” și că acționa ca „agent ilegal al RPC [Republica Populară Chineză]”. Uneia dintre ținte i s-a pus un bilet pe ușă pe care scria: „Dacă ești dispus să te întorci în China continentală și să petreci zece ani în închisoare, soția și copiii tăi vor fi bine. Acesta este sfârșitul acestei chestiuni!”
O altă secțiune a rețelei globale de aplicare a legii chineze este reprezentată de „secțiile de poliție” secrete înființate în peste 50 de țări, majoritatea democrații liberale. Acestea reprezintă o încălcare flagrantă a normelor diplomatice, și sunt adesea și ilegale. Oficialii insistă asupra faptului că aceste entități există pentru a ajuta cetățenii chinezi cu o varietate de proceduri birocratice. Dar tocmai pentru asta există consulatele chineze legitime. Realitatea este că aceste „secții de poliție” există în primul rând pentru a monitoriza și a suprima activitățile anti-regim.
Majoritatea ambasadelor chineze găzduiesc o stație MSS, care, în mod normal, nu este declarată guvernului-gazdă. Exista, de asemenea, un birou al atașatului apărării cu atribuții de colectare de informații. Acestea sunt completate de ofițeri sub acoperire jurnalistică și comercială. Dar majoritatea recrutării agenților se face din interiorul Chinei, unde agențiile de informații pot profita de întreaga gamă de capacități ale statului, adoptând identități în cadrul întreprinderilor de stat, universități, grupuri de reflecție și o varietate de organizații de partid și de stat însărcinate cu dezvoltarea și menținerea contactului cu lumea exterioară.
Agențiile de informații chineze erau circumspecte în ceea ce privește recrutarea de străini și utilizarea unor tehnici precum „capcanele de miere”. În prezent, acestea par să aibă mai puține constrângeri. Nici eforturile lor nu se limitează la persoanele care au acces evident la informații. Există din ce în ce mai multe dovezi că, în China, studenții străini sunt abordați în speranța că, în timp, pot fi manevrați în poziții de influență în țările lor de origine. Acesta este Sfântul Graal pentru orice agenție de informații. În cele mai multe cazuri, țintele sunt abordate de cineva cu un trecut aparent inofensiv, cu o ofertă de bani în schimbul a ceva destul de necontroversat. În timp, acest lucru evoluează către cereri de informații mai sensibile.
O abordare similară este adoptată în cazul țintelor din afara Chinei, care sunt inițial contactate prin intermediul site-urilor de socializare, cum ar fi LinkedIn, și li se oferă o vizită cu cheltuieli plătite pentru a participa la (de obicei) o conferință academică sau la un eveniment similar. Să luăm exemplul fostului ofițer CIA Kevin Mallory. Datornic, în urmă cu plata ipotecii și fără loc de muncă, acesta a răspuns la o invitație pe LinkedIn din partea unei persoane care s-a prezentat ca fiind un căutător de talente cu sediul la Beijing. Nu scrisese că a fost membru al CIA, dar CV-ul său nu lăsa nicio îndoială pentru cei care știau ce să caute. I s-a dat ceea ce părea a fi un sistem de comunicare securizat pe bază de telefon pentru a raporta ofițerului său de caz informațiile culese de la foștii săi colegi. Ulterior, a fost prins și condamnat la 20 de ani de închisoare.
Agențiile de informații din China dispun de fonduri ample, iar plățile agenților pot fi surprinzător de generoase. Dezavantajul este că, dacă ești prins, ești pe cont propriu: Agențiile de informații chineze nu oferă niciun fel de sprijin și nici nu vor încerca să vă asigure eliberarea. Chi Mak a fost lăsat să moară în închisoare; același lucru este probabil să se întâmple și în cazul lui Xu Yanjun, un ofițer al Biroului de Securitate de Stat din Jiangsu, care a fost arestat în Belgia, unde a mers să se întâlnească cu un agent american din sectorul aerospațial. A fost o înscenare: a fost prins, extrădat în SUA și condamnat la 20 de ani de închisoare. „Este doar cel mai recent exemplu al atacurilor continue ale guvernului chinez asupra securității economice americane”, a declarat FBI.
Este greșit să ne gândim la MSS ca la KGB sau MI6 al Chinei, o singură agenție de informații cu un șef de spionaj. Spionajul este o parte obișnuită a vieții birocratice chineze, încorporată în diverse agenții. PCC este o organizație leninistă care a fost forjată într-un creuzet al clandestinității care a rămas în centrul culturii sale. În cadrul PCC există diverse departamente – de la propagandă la legături internaționale – care urmăresc obiective strategice. Toate folosesc o gamă de tehnici, de la cele complet deschise la cele total secrete.
Din punctul de vedere al Chinei, aceasta nu face decât ceea ce agențiile de informații britanice și americane fac de ani de zile. Niciuna dintre ele nu face un secret din faptul că colectează informații despre China, din motive de securitate și avantaj național. Și, deși nicio agenție de spionaj occidentală nu caută în mod activ să submineze PCC (deși ultima administrație Trump a fost aproape de asta), China percepe activitățile presei și ale grupurilor de presiune occidentale ca având intenții subversive și bucurându-se cel puțin de un anumit grad de aprobare guvernamentală.
Amploarea și intensitatea spionajului chinezesc copleșesc apărarea occidentală. FBI a recunoscut acest lucru. Și dacă acest lucru este adevărat pentru FBI, cu atât mai mult trebuie să fie adevărat pentru serviciile mici, cum ar fi Sûreté belgiană, care se confruntă cu un tsunami de activități de informații chinezești? De asemenea, agențiile de informații occidentale nu dispun de o masă critică de competențe lingvistice relevante și de expertiză regională. În timpul Războiului Rece, Occidentul era plin de vorbitori de rusă și de experți în cultura sovietică. Prin comparație, există puține cunoștințe și înțelegere a Chinei.
Acesta nu este (încă) un alt Război Rece. Este important să discutăm despre natura provocării pe care o reprezintă China fără a crea o atmosferă de maccarthysm contemporan sau a sugera că toți cei de etnie chineză ar trebui să devină subiect de neîncredere. China nu este un adversar, spune guvernul, ci o „provocare strategică”. Gestionarea acestei provocări va trebui, în viitorul apropiat, să devină o parte intrinsecă a gândirii politice occidentale. Ne putem descurca mult mai bine. >>
