Încurajat de momentele Alaska și Tianjin/Beijing, Putin extinde își agresiunea, scrie Kirill Martînov, redactorul-șef al Novaia Gazeta Europa.
Înainte de invazia din Ucraina, armata rusă a desfășurat o serie de provocări care, potrivit unei metode clasice de propagandă militară, trebuiau să prezinte Federația Rusă drept o victimă inocentă a „regimului de la Kiev”.
În mod special, pe 21 februarie 2022, Ministerul Apărării a declarat că două transportoare blindate de trupe ale armatei ucrainene ar fi pătruns pe teritoriul regiunii Rostov, unde au fost distruse. Aceste provocări au fost pregătite în grabă, nu au lăsat o impresie deosebită asupra lumii și astăzi sunt în mare parte uitate, ca și cum autorii lor nu ar fi fost prea interesați să își facă versiunea convingătoare. Respectivele BTR-70M care ar fi trebuit să demonstreze intențiile agresive ale Kievului erau de fabricație rusească și, de fapt, nu erau folosite de armata ucraineană.
Totuși, tocmai după astfel de provocări de amploare a devenit clar că decizia privind începutul invaziei fusese deja luată.
În ultimele zile, țările UE și NATO s-au confruntat cu provocări calitativ noi din partea Federației Ruse. Mai întâi, deasupra Poloniei a fost descoperit un grup de 19 drone de recunoaștere „Gerbera”, ceea ce, având în vedere numărul de drone „pierdute”, este destul de greu de numit o întâmplare. Apoi, Estonia a anunțat că trei avioane de luptă MiG-31K, folosite pentru atacuri cu rachete „Kinjal” asupra Ucrainei, s-au aflat timp de 12 minute în spațiul aerian deasupra apelor teritoriale ale țării. În 12 minute, un avion de luptă parcurge o distanță de peste 500 de kilometri. Un alt episod este din nou legat de Polonia: două avioane de vânătoare rusești au zburat la altitudine foarte mică deasupra unei platforme petroliere poloneze din Marea Baltică. În paralel, activitatea celor mai mari aeroporturi din Europa a fost paralizată din cauza unei defecțiuni de software, care ar putea fi legată de un atac cibernetic.
Manualul pentru dictatori care doresc să justifice un război agresiv a fost deja scris de evenimentele secolului XX. Cei doi campioni ai elaborării planurilor „pașnice”, la care se raportează acum Putin, sunt, desigur, Stalin și Hitler. Polonezii știu foarte bine că istoria celui de-al Doilea Război Mondial a început cu provocarea de la Gliwice, când un grup de naziști, deghizați în uniforme poloneze, au atacat un post de radio german. Acest lucru i-a permis propagandei lui Goebbels să afirme că Germania s-ar fi confruntat cu un act de agresiune și că va răspunde cu foc la foc. Stalin și-a justificat propria invazie în Polonia prin „prăbușirea statului polonez” și prin necesitatea de a-i proteja pe ucrainenii și bielorușii care trăiau în estul țării. Incidentul de la Mainila, în timpul căruia teritoriul URSS ar fi fost bombardat de finlandezi, a devenit pretextul pentru agresiunea sovietică din Războiul de Iarnă. Singura diferență față de situația actuală este că aceasta se desfășoară la un nou nivel tehnologic, cu ajutorul dronelor, hackerilor sau al survolului demonstrativ al avioanelor de vânătoare.
După primii ani catastrofali pentru agresor, când Ucraina a provocat o serie de înfrângeri dureroase armatei ruse, iar Putin a fost nevoit să recurgă la o mobilizare extrem de nepopulară, dictatorul de la Kremlin este astăzi vizibil încurajat și consideră că el câștigă războiul. Factorul-cheie al optimismului lui Putin nu sunt atât succesele armatei ruse, care nu a reușit să străpungă frontul ucrainean în timpul ofensivei de vară, cât politica instabilă a administrației Trump.
Numeroasele declarații privind renunțarea SUA la garanțiile de securitate pentru aliații europeni din NATO, în plin război – cel mai mare din Europa de la al Doilea Război Mondial –, îl încurajează literalmente pe Putin. Avioanele și dronele rusești nu au apărut masiv în spațiul aerian al țărilor UE atâta timp cât SUA au fost prezente ca principal factor de descurajare a extinderii agresiunii. Noua prietenie cu Trump i-a dezlegat mâinile lui Putin. Propunerea de încetare a focului, aflată pe masa de la Kremlin de câteva luni, a fost practic respinsă, invocându-se misticele „cauze fundamentale ale conflictului”, care ar trebui eliminate. Summitul din Alaska și invitația la parada militară de la Beijing i-au arătat dictatorului rus că nu are de ce să se teamă: în spate are un sprijin chinez de încredere, iar Occidentul unit nu mai există. În aceste condiții, Europa devine pentru Putin o țintă militară acceptabilă.
Situația socială din Rusia este, de asemenea, un factor care face ca încheierea războiului să fie o problemă pentru Kremlin. Așa-numita „operațiune militară specială” fusese concepută ca o campanie militară spectaculoasă și de scurtă durată, care să repete la scară mai largă experiența reușitei ocupări a Crimeei, în 2014. Transformarea militară a societății a mers periculos de departe atât din punct de vedere al creșterii cheltuielilor de război, cât și al așteptărilor pe care le are nucleul de susținători ai războiului, oameni care obțin bani și statut social în schimbul disponibilității lor de a comite crime de război. Motivul pentru extinderea agresiunii asupra altor țări nu poate fi doar încrederea lui Putin că învinge, ci și teama lui de o întoarcere a Rusiei la viața pașnică. Dictatorii care au început un război rareori se gândesc că acesta le poate distruge regimul. Dar pentru a-și menține puterea, ei trebuie să continue agresiunea. Acum nu mai există nici factori interni, nici externi care să-l oprească pe Putin din a încerca să atace Europa.
Analiști militari și lideri politici au făcut numeroase declarații că Europa trebuie, în următorii ani, să fie pregătită pentru un conflict militar direct cu Rusia. Potrivit evaluărilor general acceptate, în prezent Putin nu dispune de o grupare militară suficient de capabilă pentru a încerca o invazie terestră pe teritoriul Uniunii Europene. Totuși, după încercările reușite cu ajutorul dronelor și avioanelor militare, el ar putea face următorul pas.
Dronele de deasupra Poloniei reprezintă primele salve ale unui viitor război, pentru care Europa nu este pregătită.
În UE s-a declanșat o discuție despre ce ar trebui făcut cu avioanele rusești care pătrund în spațiul aerian al țărilor de frontieră. Președintele Cehiei, Petr Pavel, a declarat că acestea trebuie doborâte. Oficialii din Estonia, la rândul lor, spun că reacția NATO la incursiunea avioanelor de luptă rusești a fost adecvată: organizația a organizat consultări în cadrul articolului 4 din statutul său. Scopul provocărilor din spațiul aerian și cibernetic constă, desigur, în a face ca țările Europei să reacționeze la amenințări și astfel să-i ofere agresorului un pretext pentru deschiderea unui nou front. Pe de altă parte, experiența politicii de conciliere a dictaturilor, de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, amintește că disponibilitatea de a face concesii nu face decât să ațâțe apetitul celor care au mizat deja pe război.
În ultimele luni, pe fondul așteptării unui armistițiu iminent, s-a vorbit mult despre garanțiile de securitate pentru Ucraina. Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că, în esență, acest termen ar trebui să însemne disponibilitatea Europei de a lupta cu Rusia în cazul unei noi agresiuni. Finlanda a învățat bine lecțiile secolului XX, dar oare va trece examtul istoric și pașnica Uniune Europeană?
Visteria e goală, stăpâne! Ce gaură are de astupat Putin în bugetul Rusiei pe 2026
