După mai mult de opt luni de blocadă tot mai strânsă, situația umanitară din Nagorno-Karabah a devenit catastrofică. Pâinea, un aliment de bază pentru mulți oameni, este raționalizată la una pe zi, pe familie. Medicamentele critice s-au epuizat; există atât de puțin combustibil încât oricum mulți pacienți nu pot ajunge la medic. Locuitorii disperați au recurs la social media pentru a face troc – de exemplu, ouă de casă pentru un kilogram de zahăr. O tânără mamă a postat o fotografie cu lapte praf pentru sugari, spunând: „Cumpăr asta la orice preț”, notează The Economist.
<< Asediul reprezintă cea mai dură tactică folosită până acum de guvernul azer, în timp ce încearcă să recapete controlul asupra Nagorno-Karabah, o enclavă de aproximativ 4.400 de kilometri pătrați (1.700 de mile pătrate) în centrul conflictului său cu Armenia, care durează de câteva decenii. Karabahul a fost recunoscut internațional ca teritoriu azer încă de la dezmembrarea Uniunii Sovietice, dar forțele etnice armene au preluat controlul asupra acestuia într-un război care a avut loc între 1988 și 1994 (armenii constituind majoritatea populației). Într-un al doilea război, în 2020, Azerbaidjanul a întors multe dintre acele pierderi. În prezent guvernul azer încearcă să obțină un acord care să-i definitiveze victoria.
Acum înconjurând teritoriul complet, Azerbaidjan deține practic toate „cărțile”. Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, a declarat că este dispus să accepte suveranitatea Azerbaidjanului asupra Karabahului și a zecilor de mii de locuitori etnici armeni ai acestuia. Armenii încă speră să obțină o formă de garanție privind drepturile și securitatea armenilor din Karabah. Cu toate acestea, un Azerbaidjan nerăbdător încearcă să accelereze procesul diplomatic, în detrimentul populației armene pe care pretinde că dorește să o reintegreze.
În decembrie, protestatari susținuți de guvernul azer au lansat o blocadă a „coridorului Lachin”, singura rută de acces și ieșire din Karabah către Armenia. Circulația civilă a fost restricționată, iar livrările de alimente, combustibil și alte necesități către Karabah au fost reduse, cu toate că s-au primit suficiente pentru a preveni dificultăți severe. Dar în aprilie, Azerbaidjanul i-a îndepărtat pe protestatari și a înființat un punct oficial de control la granița coridorului; la mijlocul lunii iunie a oprit complet traficul. De atunci nu a mai trecut nici un bun.
În fața privațiunilor în creștere din interiorul Karabahului, Azerbaidjan a oferit un colac de salvare: să deschidă propria sa rută pe care să poată fi trimise provizii din alte părți ale Azerbaidjanului. Armenii din Karabah văd asta ca pe un cal troian care ar conduce la recuperarea controlului efectiv al teritoriului de către Azerbaidjan. Au mers atât de departe încât au ridicat, pe noua rută, propria lor blocadă, cu blocuri de ciment. Pentru moment, preocupările lor politice depășesc consecințele umanitare.
Mediatorii internaționali, conduși de Uniunea Europeană, încearcă să ajute cele două părți să găsească o soluție. Un compromis ar presupune deschiderea ambelor drumuri, dar guvernele sunt în dezacord cu privire la ordinea deschiderii lor. Azerii s-au oferit să deschidă coridorul Lachin dacă drumul lor va fi deschis primul, dar armenii spun că este o capcană și cer ca ambele drumuri să fie deschise simultan.
Informații independente din interiorul Karabahului închis sunt greu de obținut. Cu toate acestea, există semne ale unei lupte feroce pentru putere între liderii etnici armeni de acolo. La sfârșitul lunii august, președintele de facto, Arayik Harutyunyan, a demisionat, după ce fusese criticat pentru presupusa sa deschidere la un compromis cu azerii. Au cunoscut o ascensiune figuri mai intransigente.
Între timp, izbucnesc frecvent confruntări la graniță: la 1 septembrie, s-a raportat uciderea a trei soldați armeni, în urma focului tras de-a lungul graniței. Este greu de văzut o soluție la acest impas. Dar, indiferent de rezultat, orice speranță că armenii din Karabah ar putea trăi în pace în Azerbaidjan se estompează cu repeziciune. >>
