Igor Dodon are o singură miză, al doilea mandat de președinte. Pentru asta ar face orice, pentru asta a și doborât guvernul Sandu, ostilizându-i pe cei care l-au plămădit. Strategia lui pentru al doilea mandat este să se „umanizeze”, adică să își extindă bazinul electoral către centru, cu scopul de a fi agreat de zone electorale din ce în ce mai ample sau, cel puțin, să nu fie respins de acestea. În plus, „umanizarea” lui ar demobiliza electoratul pro-european sau pro-românesc, care nu ar mai vedea în Dodon un pericol iminent – opinează analistul politic Dan Dungaciu într-un editorial pentru Cotidianul.md.
Proiectul lui Igor Dodon este pe cale să eșueze.
Mai jos, editorialul integral:
- 1. Ultima ieșire, apropo de ambasadorii UE, este expresia unei exasperări și a unei enervări fără precedent. Dacă a ajuns să spună public asta, vă imaginați cum gândește cu adevărat despre UE și ambasadorii de la Chișinău… Evident, a fost o eroare strategică majoră: fiarei i-au sclipit ochii, ghearele au apărut din pernuțe și părul a ieșit de sub cămașa albă și costumele scumpe cumpărate din Occident… Și toată lumea a văzut asta.
- 2. Dodon și-a făcut propriul guvern, iar acum nu mai știe cum să scape de el. Nu a primit niciun ban de la UE. Occidentalii sunt inflexibili, cel puțin deocamdată, iar condiționările sunt evidente. De aici și enervarea tot mai mare a președintelui și mișcările sale haotice. Are în mână un cartof fierbinte.
- 3. În relația cu România eșecul e total și ridicolul a fost absolut. Te-am înșelat, te-am ponegrit, ți-am luat banii, te-am făcut de râs, te-am vorbit de rău pe unde am putut, dar… te-am iubit, Maricico! Așa se comportă Dodon în relația cu România! Uitați tot ce am spus, tot ce am făcut, toate jignirile… Te iubesc România, „frații mei români”… E culmea ridicolul la care poate ajunge un președinte de la Chișinău care a rămas fără niciun sprijin.
- 4. Igor Dodon nu va primi bani de la Moscova, pentru că banii rusești sunt condiționați strict geopolitic, vezi cazul Ucrainei lui Poroșenko sau, mai recent, al Belarusului. Igor Dodon nu are acum ce să livreze strategic. Prin doborârea guvernului Sandu, a anulat orice șansă de reglementare a chestiunii transnistrene. Nu va fi niciun consens la Chișinău, pe nicio soluție, cu atât mai puțin pe relația Tiraspol-Chișinău. Deci, chestiunea este înghețată. Cel puțin pentru un an, Dodon nu are valoare de întrebuințare.
- 5. Și-a asumat guvernul și guvernarea, deci totul se decontează la el. Are nevoie disperată de o schimbare de guvern și cooptarea PDM, tocmai pentru a crea un scut între populație și el în perspectiva prezidențialelor. PDM face și el jocuri politice diverse, e clar însă că nu e dispus să devină un al doilea PSRM. Cel puțin nu în integralitatea lui.
- 6. Nici proiectul identitar al „națiunii civice” nu are sorți de izbândă. A murit odată cu debarcarea guvernul Sandu, în spatele căruia se creau proiecte identitare susținute nu doar dinspre socialiști, dar și dinspre europeni. Nu înseamnă că toți făceau asta, dar exista o linie de legătură între Dodon și unele grupări din jurul fostului premier, care au crezut și mai cred și azi că inamicii principali ai R. Moldova sunt doi și echivalenți: Rusia și România!
- 7. Drama lui Igor Dodon este că nu poate să fie și el un „tătuc”. Dodon nu poate fi nici Voronin, nici Plahotniuc. Pur și simplu devine ridicol când vrea să îi imită pe cei doi. Nici Voronin, nici Plahotniuc nu își „jucau” rolurile: ei chiar așa erau. Unul, un general sovietic, e drept că nici măcar din serviciile secrete, ci din miliția sovietică, care a condus republica cu mână de fier și a reușit să facă o relativă stabilitate; al doilea, un crocodil din mlaștină, inadaptat la viața pe uscat, în bătaia soarelui, pe care nici măcar nu o înțelegea, dar care a reușit și el să conducă republica cu mână de fier, mai dur chiar decât Voronin. Au asigurat cel puțin iluzia de stabilitate, inclusiv economică. Igor Dodon vrea și el să apară pe tabloul acesta, dar nu îi iese. Nu e credibil și de aceea nici nu va reuși. Nu e nici măcar o copie, e o caricatură.
În concluzie, atât timp cât „umanizarea” lui Dodon nu se va produce, adică nimeni nu va clipi și îl va accepta – mai ales cei care au făcut eșuatul descălecat din 3 iunie – agonia lui Dodon va continua. E nervos și impacient, precum domnul Goe, iritat că mamița Europa îl lasă repetent și în acest an… Lațul se strânge în jurul său. Căci e mult mai simplu să câștigi prezidențialele când vii din Opoziție și poți spune tot ce îți trece prin cap. E incomparabil mai greu când vii de pe scaunul de președinte și ai avut în mâna ta tot guvernul. Și nu ai fost în stare să faci nimic.
