„E un instrument al fricii”. Un profesor de la UMF București își îndeamnă studenții să nu poarte mască

Leon Zăgrean. Foto: Facebook

Profesorul doctor Leon Zăgrean, șeful Catedrei de Fiziologie și Neuroștiințe din cadrul UMF „Carol Davila” din București, susține că masca de protecție este un instrument al fricii și le cere studenților să nu o poarte la cursuri. Propune, în loc de vaccin anti COVID-19, legume, scrie Newsweek România.

Leon Zăgrean este doctor, profesor universitar și șeful Catedrei de Fiziologie și Neuroștiințe din cadrul Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Cadrul universitar susține că masca de protecție, folosită de doctori dinainte de pandemia de COVID-19 în actul medical, este „un instrument al fricii”. De altfel, în timpul unui examen, desfășurat chiar în interiorul UMF, Leon Zăgrean le-ar fi cerut studenților să nu mai poarte mască.

În plus, pe Facebook difuzează teorii ale conspirației, dar și sfaturi ca oamenii să nu se vaccineze anti-COVID-19, pentru că morcovul, ceapa și ciupercile sunt mai bune decât orice vaccin.

Leon Zăgrean a afirmat, la o conferință pe problemele pandemiei organizată de Academia de Științe Medicale, că s-a folosit frica pentru a se impune măsuri în rândul populației, potrivit publicației Național.

„Tot mai mult lumea științifică instituțională se separă de majoritatea populației. Este o ruptură care, după părerea mea, este direct proporțională cu gradul de cunoaștere și de profunzime în domeniul medical, și nu numai. Lumea actuală este condusă în general prin decizii politice și o altă ruptură care se realizează în zilele noastre este între sistemele de decizie și oamenii de știință”, a declarat prof.dr. Leon Zăgrean.

Unul dintre instrumentele importante utilizate pentru inducerea fricii este masca de protecție, care s-a dovedit a fi inutilă din punct de vedere medical, susține prof.dr. Leon Zăgrean.

„Detectarea schimbărilor de expresii emoționale este crucială pentru comunicarea interumană. Unul din dezavantajele mari ale purtării obligatorii de mască în mod cert este diminuarea posibilității de comunicare”, a afirmat prof.dr. Leon Zăgrean, șeful Catedrei de Fiziologie și Neuroștiințe din cadrul Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Articolul integral – AICI.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here