Echipa lui Jeff Bezos în goana după nemurire

În lupta împotriva morții a intrat o nouă companie „anti-îmbătrânire”, susținută de Jeff Bezos, care a dezvăluit că l-a recrutat unul dintre cei mai respectați oameni de știință din lume, relatează The Times.

Compania, numită Altos Labs, l-a „braconat” pe Hal Barron, în vârstă de 59 de ani, oferindu-i postul de director executiv. Anterior, Barron a fost director științific al producătorului britanic de medicamente GlaxoSmithKline.

Numai acest detaliu ar fi fost suficient pentru a-i asigurat credibilitatea companiei Altos – dar start-up-ul de biotehnologie a dezvăluit, de asemenea, și o finanțare de 3 miliarde de dolari, precum și un consiliu de administrație plin de laureați Nobel.

Accentul companiei se va pune pe „programarea celulară”, o tehnică ce poate fi deja folosită pentru a întineri celulele individuale într-un laborator – și despre care unii cred că deține cheia prelungirii vieții umane prin eliminarea bolilor asociate cu vârsta, cum ar fi cancerul și Alzheimerul.

Altos, care va avea sediul pe Coasta de Vest a SUA și în Cambridge, făcuse deja furori ademenind o mulțime de profesori universitari faimoși cu ceea ce au fost descrise drept „salarii de vedete ale sportului”. În 2020, Barron a fost plătit de GSK cu 8,2 milioane de lire sterline – mai mult decât directorul său executiv.

Printre susținătorii financiari ai Altos se numără Bezos, în vârstă de 58 de ani, care are o avere estimată la 188 de miliarde de dolari, și Yuri Milner, de 60 de ani, un mogul al internetului născut în Rusia, care valorează aproximativ 5 miliarde de dolari.

Compania a fost co-fondată de Richard Klausner, în vârstă de 70 de ani, fost șef al Institutului Național al Cancerului din America, care ocupa fotoliul de cercetător-șef. „Construim o companie în care mulți dintre cei mai buni oameni de știință din lume pot colabora și dezvolta cercetările cu viteza, misiunea și concentrarea întreprinderilor private”, a spus Klausner.

Barron, care este american, va începe ca director executiv și co-președinte în august. „Sunt profund onorat că mi s-a oferit această oportunitate de-a conduce o astfel de companie unică, a cărei misiune va fi aceea de-a inversa bolile”, a declarat Barron.

Alte vedete Altos sunt profesorul Juan Carlos Izpisúa Belmonte, un biolog care a prezis că durata de viață a oamenilor ar putea crește cu 50 de ani. Dr Shinya Yamanaka, câștigător al Premiului Nobel pentru fiziologie în 2012, va fi consilier pro bono. El a uimit comunitatea științifică în anii 2000 când a descoperit că celulele pot fi „reprogramate” pentru a reintra într-o stare flexibilă, imatură, fiind cunoscute ca celule stem pluripotente induse. Acest lucru a fost posibil folosind doar patru proteine, cunoscute sub numele de „factori Yamanaka”. În consiliul director apare și Jennifer Doudna, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în 2020 pentru aportul adus la inventarea Crispr, un instrument de editare genetică care a transformat peisajul cercetării.

Se spune, de asemenea, că Jeff Bezos a susținut și Unity Biotechnology, care se concentrează pe medicamentele senolitice. Acestea ar elimina din corp de „celulele senescente” care refuză să moară și secretă substanțe chimice dăunătoare. Aceste „celule-zombi” sunt legate de artrită, osteoporoză, diabet și demență. În 2019, cercetătorii de la Clinica Mayo din Minnesota au folosit medicamente pentru a le elimina din organism. Starea pacienților părea să se îmbunătățească.

Alți oameni de știință se concentrează pe telomeri, bucăți de ADN găsite la capetele cromozomilor care ne poartă genele. Ei par să protejeze codul nostru genetic, iar telomerii mai lungi par să ofere oamenilor o „vârstă biologică” mai tânără.

Financial Times: Peter Thiel, Jeff Bezos și goana după nemurire

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here